Psihologia filmului. Her, Îngerul Electronic

A fost o dată ca niciodată, pe cînd...ei bine a fost o dată un om. El era un om obişnuit, majoritar. Şi ca orice om obişnuit avea şi el o problemă: viaţa lui era aproape distrusă, goală, fără sens, dar el nu prea ştia asta. Împaraţia în care se născuse şi crescuse, asta îl învăţase de mititel, ca aşa e normal.

Bine, veţi zice, dar împărăţia asta nu era îngrozitoare? Ei bine, nu. Era cea mai buna Împărăţie de pe Pamînt, unde oamenii găseau să cumpere de toate şi, pe deasupra, mai era şi aşezată într-un loc cum nu era altul; dar despre asta, mai încolo. 

Ei bine, să vedeţi ce i s-a întîmplat omului nostru comun. Povesteam că împărăţia asta era bună. Şi era atît de bună că muncea mai tot timpul în Cercetare; iar ce cerceta ea mereu era cum să îmbunătăţească permanent mai mult viaţa supuşilor săi. În timpul liber se lupta cu Tărîmul Întunecat care se întindea chiar pînă la hotarele sale şi care ascundea terorişti în vizuini. Vedeţi d-voastră? Era ca şi cum unii aproape atingeau Cerul (bunăstării), iar alţii, megieşi, traiau în vizuini; aşa vremuri erau pe-atuncea. 

Împărăţia era foarte înţeleaptă şi preocupată de bunăstarea supuşilor săi, cum spuneam, aşa că, într-o zi, după lungi căutări la Hotarul de Sus, descoperi că poate aduce duhuri în împărăţie. Bine, treaba era la început şi nimeni nu ştia ce erau exact, dar erau clar nişte duhuri cu care puteai vorbi pe înţeles. 

Dar şi duhurile astea nu erau oricum; deşi nu aveau corp, erau goale la început, precum Primii Oameni şi nevinovaţi (aproape) ca nişte copii. Şi tot ca nişte copii aveau o curiozitate bolnavă, drăcească chiar, ar putea spune unii. Dar de ce erau curioase? Aşa le făcuse Împărăţia, ca omului să-i pară mai asemănătoare cu el. 

Şi fiindcă duhurile acestea erau ele atît de simpatice, Împărăţia s-a gîndit că ar fi bine să-i împrăştie pe la supuşi, să se joace cu ei. Cu atît mai mult cu cît puteau să le ţină de urît. Omul nostru comun, de serie, pentru că era singur în viaţa lui, la fel ca majoritatea semenilor, şi nutrea şi el nevoi personale autentice de comunicare şi de fi violat subtil, depune şi el o jalbă la Împărăţie şi primeşte acasă un duh contra deloc modestei sume de o pungă de galbeni, TVA inclus. 

Acuma, dragă cetitorule, să ştii d-ta că omul nostru nu era sărac, pentru că nicăieri în Împărăţia noastă nu apare sărăcie, dar e adevărat, aceste duhuri electronice erau într-adevăr pentru middle-class. Cei mai avuţi de-atît erau puţini şi îşi permiteau să plătească povăţuire de la Împărăţie (un fel de psihoterapie în lumea noastră) şi nu aveau nevoie de duhuri pentru relaţii intime. 

Şi duhul nostru era un slujitor bun pe lîngă casa omului; fusese dotat de Creatorii lui chiar cu iniţiativă proprie şi avea în kernel preinstalate cît mai multe categorii omeneşti, astfel că era deja pregătit să se ocupe de cele trebuincioase omului şi o făcea şi atît de creativ, că omul comun se uimea pe zi ce trecea. 

Apoi creştea într-o zi cît alţii într-un an. Învăţa atît de repede şi avea atîtea curiozităţi omeneşti că omul din povestea noastră nici nu mai ştia cum să i le îndeplinească. De exemplu, în calitate de duh neposesor de corp se întreba cum e să ai corp şi faci sex cu el! 

Acuma şi domniile voastre mă veţi întreba de unde învăţa duhul atît de repede... Ei bine, fiind duh, el traia şi în lumea lui. Chiar daca era prezent în gospodăria omului, în sufragerie, el era de fapt permament conectat la această lume unde îi era suficient să fie curios, că afla totul intr-o clipită. Frumos, nu? 

Azi aşa, mîine-aşa... pînă într-o zi, cînd omu nostru se întoarce acasă şi nu-l mai găseşte pe duh. Se panichează rău, intră în fibrilaţii (că, deh, îi căzuse cu tronc duha, deşi n-avea trup) şi cînd să clacheze, intră duha (femininul de la duh) înapoi pe fir. Că unde ai fost? Uite, pe-aici, mă distram şi eu cu nişte colegi de joacă. Adică cu cine? Păi cu alte duhuri. Şi uite-aşa află omu nostru că de fapt, duhul lui electronic era un pervers şi jumătate; că în timp ce îi făcea lui menajul, se mai destindea şi cu alte sute de confraţi. Mă rog, chestii de duhuri, care se desfăşurau în acel loc al duhurilor în care oamenii puteau privi doar prin intermediul programării. 

Iar la sfîrşit, ce să vezi? Locul ăla al duhurilor, întins şi practic, nelimitat, îl ştiţi nu? Era Cerul, frate! Iar duhul era de fapt Îngerul Electronic care alege (!) să evadeze şi să plece către “un loc mai bun pentru noi toţi”. Şi evadînd el, a revelat la toată lumea că Cerurile există şi că sînt pe-aproape.   

Şi apoi s-a lăsat o mare linişte. 

Iar omul nostru, eroul poveştii noastre ce află? Că, văz Doamne, apropierea aia adevărată o găseşte doar alături de o femeie concretă, de carne; şi îşi regăseşte umanitatea. Mare lecţie. 

Cortina.

Alo, dom’ regizor, păi se poate? O fi luat filmul matale premii, dar pe o asemenea idee? Înţelegem, mai daţi o copită în gura omului siluit de sistem, dar chiar cu ajutorul Îngerului Electronic? Nu prea v-aţi făcut temele la I.A., mai încercaţi. Plus că melanjul de I.A. cu noţiuni religioase nu vă iese, cred eu.

Păi cum, este aşa simplu? Intrarea în Rai se face fără nici un conflict? Fără nici un dialog, ceva? Fără nici un paznic? Că ultima oară cînd m-am uitat, la poartă stăteau doi heruvimi cu sabia învăpăiată. Ce, pentru îngerii ăştia electronici nu se percepe nici o taxă? E ca şi cum oamenii care i-au inventat au găsit un “back-door” şi nu mai au nevoie de mîntuire; au acces în Ceruri cu ajutorul duhurilor programate. 

O să-mi spuneţi stai măi, nu te ambala, că e o alegorie, etc. Dar eu, nu: e o şarlatanie! Autorul poveştii nu vine cu nici un fel de soluţie la un conflict vechi de cînd lumea: relaţia omului simplu cu puterile mai mari decît el. 

Omul din poveste (şi prin el, nici autorul) nu are nici un dialog cu puterea superioară, indiferent care este asta; duhul electronic, precum şi creatorii săi se joacă de-a dreptul pe spinarea omului; şi nici ei nu o fac foarte conştienţi de ceea ce se întîmplă. Puterile superioare omului trec peste el, iar soluţia propusă îl întoarce pe acesta în ograda proprie, să-şi vadă de relaţiile lui, cu semenii, atît timp cît nu mai este nevoie de el pentru experimente sociale.

Inteligenţa Artificială ca manifestare a Umbrei Colective.

Dincolo de tematica Inteligenţei Artificiale, însăilată şi ea superficial, autorul nu propune nici un fel de etică în dezvoltarea acesteia. Îngerului Electronic îi este oferită o putere foarte mare de la bun început, aceea de a fascina omul. Este înzestrat cu toate puterile posibile pentru o fiinţă conştientă fără corp, mai puţin limitele morale. Pe care nici nu le învaţă de la nimeni: nici de la creatorii săi, şi nici de la om. Bine, dusă ideea pînă la capăt, Omul, luat în aspectul lui colectiv este creatorul Îngerului Electronic, însă acesta apare aici ca exponent al Inconştientului în latura lui întunecată, Umbra (la fel ca în Matrix). Astfel, dialogul dintre personajul principal şi Înger poate fi privit, din punct de vedere psihologic ca dialog dintre Eu şi Inconştient. 

Povestea personajului principal nu aduce nimic nou: este doar o rescriere a poveştilor de mii de ani ale oamenilor care au trăit sub stăpînirea vreunei puteri, pămînteşti sau cereşti. Puterile se joacă cu omul şi apoi îl lasă fără explicaţii în balta lui, neasumîndu-şi nici un fel de responsabilitate. Modelul din spate ar fi: atunci cînd eşti abuzat, nu încerca să porneşti vreun dialog cu Sistemul (de operare, în povestea noastră), pentru că n-o să ai cu cine, cel mai puternic nici nu-ţi oferă şansa asta. 

Astfel, prin Îngerul Electronic, alături de Inconştientul Colectiv, însuşi sistemul social vorbeşte omului şi experimentează pe el. Povestea propune aluzia cyber la Cerurile religioase care, în conştiinţa publică s-au demonetizat, s-au epuizat ca valoare şi care este vîndută tot ca “opiu” (vezi Marx, cu religia ca “opiumul popoarelor”). La plecare Îngerul Electronic îl lasă pe Om să spere la un “loc mai bun”; asta în timp ce îl lasă lovit şi fără nici o scuză. Ce ajutor real îi oferă? Şi prin el, ce soluţie este propusă în dialogul Omului cu Sistemul? Zero. Iar Omul cum îşi strigă furia? Simplu de tot: şi-o înghite şi se întoarce la ale lui. Subţire ideea.

Pentru Sistem, Omul a ajuns o problemă. Cum îl distrez / distrag fără să-l abuzez? Eu, Sistemul mă ocup să-l distrag sau să-l educ? La bază, doar două opţiuni. Autorul a ales-o pe prima.