Generaţia „Xanax“: antidepresivele ca stil de viaţă

Generaţia
„Xanax“: antidepresivele ca stil de viaţă

Potrivit medicilor, schimbarea ritmului de viaţă a cauzat creşterea rapidă a consumului de antidepresive FOTO: PHOTOLAND / CORBIS

Într-o lume în care atacurile de panică par să se transforme în banalităţi, medicamentele folosite în tratamentul anxietăţii devin un bun comun. Costurile „stăpânirii de sine“ vin însă, de cele mai multe ori, cu un risc pe măsură: dependenţa.

„Mă simt mai bine în pielea mea. Înţelegi? Adică, înainte îmi era şi frică să ies pe stradă. Mă lua cu ameţeli, îmi amorţea mâna stângă, mi se punea un nod în gât şi nu mai puteam să respir. Aveam tot felul de scenarii în cap, cu mine căzută pe trotuar şi nimeni care să sară să mă ajute. Mă trezeam noaptea cu inima razna, îmi bătea de nici nu mai puteam să respir. Şi tremuram aşa în întuneric, îmi imaginam ba că o să fac un accident cerebral sau vreun infarct sau cine ştie ce formă de cancer. Acum, mă simt mai stăpână pe mine“, povesteşte Diana B, 27 de ani, manager „Achiziţii“ la o cunoscută firmă românească de accesorii.

Era un lucru ciudat să spună asta. Cu ceva mai mult de o oră înainte, îşi luase tableta de Xanax, prescrisă de doctorul psihiatru pentru „anxietate şi atacuri de panică“. Cum să crezi că eşti mai stăpână pe tine, tocmai când elementele din compoziţia medicamentului încep să-şi facă efectul, eliberându-te, teoretic, conform prospectului medical, de „anxietate, agitaţie, stări de tensiune, insomnie, iritabilitate, hiperactivitate vegetativă“?

Cândva, toate acestea erau simptome ce conduceau, în final, către diagnostice. Astăzi, pentru multe persoane, din toate categoriile de vârstă şi de activitate, au devenit aproape o banalitate, ceva de genul răcelilor de toamnă: apare, descoperi ce e şi treci pe tratament.

„Totul porneşte de la frică“

Când Diana B. a ajuns în faţa doctorului psihiatru era, după propria descriere, „o epavă“. Trecuse, pe rând, prin cabinetele de cardiologie şi gastroenterologie ale unor spitale, plus câteva „excursii“, deloc plăcute, prin saloanele de Urgenţă. „Atacurile de panică sunt groaznice. Ai senzaţia că, gata!, te duci. De multe ori nici măcar nu-ţi dai seama că totul porneşte de la frică, simţi tot felul de alte lucruri în corp. Nici măcar nu există simptomele astea, creierul le creează automat, din cauza panicii“, spune Diana.

Spune că lucrurile s-au îmbunătăţit simţitor de când a fost trecută pe Xanax. În primă instanţă, atacurile de panică s-au rărit. Acum, mai apar o dată la 4-5 luni şi numai dacă se întâmplă să existe un fond de stres teribil. În plus, medicamentul în sine îi oferă liniştea de a intui că oricât de puternică ar fi noua criză, lucrurile se vor rezolva, în cele din urmă.

Cazul Dianei poate servi ca exemplu al unei anumite categorii de vârstă căreia problemele de zi cu zi
i-au deschis drumul către „rezolvarea“ Xanax. Câţi alţii sunt în aceeaşi situaţie este greu de determinat. Şi asta pentru că, deşi consumul acestui tip de medicamente a crescut exponenţial în ultimii ani, statistici clare, care să deschidă problema şi să oblige autorităţile să caute soluţii, nu prea există în ţara noastră.

Psihoterapeutul Mugur Ciumăgeanu, vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Psihiatrie Comunitară, spune că, deşi în multe state din Occident utilizarea anxioliticelor este tratată ca o problemă de importanţă naţională, în România nu există nici măcar studii care să determine, cu exactitate, cât de des sunt întâlnite aceste pilule în raftul de medicamente sau dacă există o anumită categorie de vârstă predispusă la un astfel de tratament. „În Franţa, de pildă, persoanele de vârsta a III-a sunt cele care utilizează anxiolitice“, spune Mugur Ciumăgeanu. În România, nu ştim. Un singur lucru e cert: cantitatea de anxiolitice vândute, şi mai ales de Xanax, creşte permanent.

Iluzia de mai bine

Dar, explozia tratamentelor cu Xanax nu este un fenomen doar în România. Conform unui studiu al IMS Health, publicat de revista „Forbes“, în 2009, în Statele Unite ale Americii fuseseră prescrise, în anul respectiv, peste 250 de milioane de medicamente. În vârful topului stătea, evident, Xanaxul, însă şi locurile următoare erau deţinute de sedative, precum „Ambien“ sau „Lexapro“, un antidepresiv.

Este ceva în neregulă cu noua lume, asta e deja o certitudine, cât timp companiile farmaceutice de pretutindeni fac profituri uriaşe pe baza unor prescripţii care, în final, ajung să-ţi dea dependenţă. Avem iluzia că ne tratăm bolile, însă, în final, sărim din barca simptomelor medicale în cea a incapacităţii de a ne mai putea ghida singuri destinul.

„Fenomenul Xanax“ din România, căci îl putem numi astfel, poate fi descris, extrem de schematic, astfel: tot mai mulţi oameni suferinzi de anxietate, atacuri de panică sau chiar depresie sunt trimişi către farmacii. De aici, doamnele sau domnii din spatele tejghelelor le servesc Xanax. Urmează luni cu iluzia de mai bine, de vindecare. După care începi să-l iei de fiecare dată când simţi palpitaţii şi te trezeşti că, pe lângă chei, ochelari, telefonul mobil şi ceasul de la mână, dimineaţa, înainte de plecarea spre serviciu, trebuie să-ţi aduci aminte să nu-ţi uiţi cutia de Xanax.

 

Lungul drum de la primul atac la medicamente

Rata de dependenţă a Xanax-ului este foarte mare FOTO: PHOTOLAND CORBIS

Traseul viitorului consumator de Xanax începe, aproape fără excepţie, în salonul de Urgenţe al unui spital. Majoritatea celor care suferă un atac de panică se prezintă în faţa medicilor convinşi că tocmai au suferit un infarct şi că moartea le este iminentă.

„Eu simţeam că sunt pe moarte, iar o doctoriţă de acolo, de la Urgenţe, privindu-mă liniştită, şi parcă obişnuită cu astfel de cazuri, m-a întrebat dacă mă ştiu cumva cardiac“, povesteşte Sorin D., 27 de ani, angajat la departamentul de vânzări al unei multinaţionale din domeniul IT.

„Primul lucru pe care îl fac e să-l trimit la cardiolog. Sunt mulţi tineri care nu şi-au făcut niciodată un EKG şi au tulburări ale conducţiei electrice a inimii, care se manifestă cu aritmii“, explică Gabriel Diaconu, medic psihiatru la MedLife România. Potrivit acestuia, atacurile de panică mai pot fi cauzate şi de abuzul de alcool, de fumatul excesiv, consumul de droguri sau băuturi cu cofeină. Abia după ce au fost eliminate toate aceste cauze, putem vorbi de un atac de panică autentic.

Din punct de vedere strict ştiinţific, astfel de manifestări sunt cauzate de  un dezechilibru între substanţele chimice ale creierului. Tensiunea nervoasă, pornită din diverse şocuri emoţionale, poate declanşa lanţul de simptome. La trecerea dispre zona psihică spre cea fizică, atacurile de panică se transformă într-un sentiment copleşitor de frică, resimţit prin sufocare, transpiraţie, durere în piept, ameţeală, frisoane şi frică de moarte. „Într-un astfel de atac, totul se schimbă la 180 de grade în câteva secunde. Mai întâi apare agitaţia, nevoia de aer, de a pleca din locul unde te aflai până atunci. Totul durează între 5 şi 10 minute, care par ore. O persoană poate avea însă mai multe atacuri de panică succesive, la intervale de 15 minute“, explică Gabriel Diaconu.

De la primele discuţii cu medicul psihiatru, primeşti acest sfat: conştientizează atacul de panică. Gândeş­te-te că nu o să mori, nimeni n-a murit vreodată din atâta lucru, nu o să-ţi pierzi minţile, nu-ţi părăseşti corpul. Gabriel Diaconu admite însă că, oricât de bune ar părea aceste sfaturi, la modul teoretic, ele sunt, în general, ineficiente.

Oamenii care au atacuri de panică îşi modifică întreg comportamentul: „Dacă au avut un atac în magazin, nu mai merg în magazinul acela, dacă au avut atac la film, nu mai merg la film şi ajung să dezvolte fobii de spaţii deschise sau de spaţiile unde nu există camere de gardă“, explică psihiatrul. Acesta este momentul în care se trece la pasul al doilea: tratamentul medicamentuos. Faceţi cunoştinţă cu Xanax-ul.

„Mă rugam să-mi dea o pastilă“

Teoretic, orice doctor psihiatru, atunci când îţi prescrie Xanax, te avertizează din prima asupra a două aspecte: că medicamentul nu vindecă definitiv, ci ameliorează situaţia şi că drogul prescris dă dependenţă.

Xanax-ul se obţine de la farmacii numai pe baza unei reţete, însă, în practică, lucrurile stau puţin diferit. „Ajunsesem să umblu cu medicamentele în geantă. La început, când aveam câte o stare de frică, mă duceam până la farmacie şi mă rugam să-mi dea o pastilă. Le ziceam că asta mi-a recomandat doctorul, dar că n-am avut timp să trec pe la cabinet ca să iau reţeta, sau că e plecat din oraş câteva zile. Apoi, am început să-mi dau seama că luam Xanax şi când nu aveam nevoie. Şi aveam o stare foarte nasoală când le uitam acasă sau nu apucam să-mi cumpăr“, povesteşte Maria A., 34 de ani, cadru universitar la Universitatea Bucureşti.

Către primele concluzii

O experienţă similară despre modul în care funcţionează „comerţul legal“ cu Xanax este oferită şi de o utilizatoare a unui forum popular: „Am primit reţetă pentru Xanax. Medicul îmi trecuse 10 pastile. Când am ajuns la farmacie, vânzătoarea m-a întrebat dacă nu vreau o cutie cu 30. Ca să nu mai trec p’acolo, când o să am nevoie. Plus că, na, îi merge şi ei vânzarea, nu?“, scrie utilizatoarea „Odyssey“.

Toate aceste mărturii converg către două prime concluzii. Prima s-ar lega de dublul tăiş al acestui medicament: necesar, dar şi dăunător, prescris medical, dar şi cu dependenţă severă.

A doua poate şi mai importantă este legată de accesul la Xanax. Teoretic prescris de un doctor, dar uşor de obţinut, chiar şi în cantităţi mai mari, aceasta este reţeta prin care medicamentul a depăşit graniţele medicale, transformându-se, treptat, într-un „necesar“, în ingredientul unui nou life-style.

 

Epoca fricii de orice

„Trăim într-o lume în care ritmul vieţii de zi cu zi face ca schimbarea valorilor să se producă la o viteză mult mai mare decât în urmă cu 20-30 de ani. Această schimbare nu înseamnă neapărat pierderea vechiului, a autenticului, ci noi reguli de joc. Pentru cineva care pune mare preţ pe aşa ceva, viteza despre care vorbeam poate deveni dramatică. Anxietatea apare tocmai în golurile acestea dintre etape, în intervalul de schimbare de la o secvenţă la alta. Spre exemplu, la început, în limba germană, se făcea distincţia între «Furcht», frica de ceva concret, frica în sens clasic, să-i spunem, şi «Angst», care a şi dat conceptul de anxietate, care înseamnă «frică de nimic», «frică de vid». Explozia medicamentuoasă despre care vorbiţi este o consecinţă directă a acestei frici de a plonja în gol. Iar golul acesta, dat fiind că s-a debarasat atât de profund de orice conţinut durabil, poate însemna orice. Chiar şi ziua de mâine“, crede sociologul clujean Sebastian Cristescu.

 

Confesiunile unui anxios: „La mine Xanax-ul nu a funcţionat“

Cred că cel mai greu mi-a fost să mă obişnuiesc cu ideea că o cauză a stărilor mele ar fi, de fapt, probleme de natură psihică. Nu că n-aş fi acceptat terapia, pentru că mă consider o persoana deschisă la minte, dar în adâncul fiinţei mele trona ideea că, de fapt, am probleme de sănătate nedescoperite încă.

Munca mea de zi cu zi se dusese de râpă, clienţii mei erau abandonaţi, iar firma o lăsasem în voia sorţii. Nu mi-aş fi închipuit niciodată că-mi doresc atât de mult să trăiesc. Au urmat alte câteva episoade de ajuns la Urgenţe şi de fiecare dată aveam impresia certă că sunt în pragul unui infarct sau că deja am suferit unul. Acum îmi dau seama că atacul de panică nu e un atac de cord şi îmi permit să râd pe seama celor trăite.

A urmat apoi episodul antidepresivelor şi al pastilelor care să mă ajute să dorm. Evident, ceaiurile şi tratamentele naturiste care mi-au fost prescrise mi-au ajutat exact cât o frecţie la un picior de lemn. După a nu ştiu câta vizită la Unitatea de Primire Urgenţe, o doctoriţă, prietenă de familie, mi-a prescris o reţetă de Xanax. Partea nasoală e că, spuneau colegii de suferinţă de pe forumuri, Xanaxul provoacă dependenţă. Ce mai conta încă o dependenţă în plus, important era să-mi rezolv problema.

Dezamagire însă – la mine Xanaxul nu a funcţionat. Ameliora puţin din stările de nelinişte permanentă, din starea de frică incontrolabilă, însă chestiunea respiraţiei îngreunate n-a reuşit să o trateze.

Îmi impuneam să cred că nimic rău nu mi se întâmplă, că totul este doar în mintea mea, însă atunci când totul mi se părea perfect, simţeam iarăşi că lumea se prăbuşeşte, că leşin şi că mă apucă durerile în piept. Coşmarul în toată această suferinţă era că atacurile de panică şi crizele mă apucau în momente aleatorii, aşa că nu puteam să-mi programez nimic, nu puteam să plec la drum de frică să nu mă apuce leşinul la volan.

Ajunsesem până acolo încât atunci când ieşeam la o cafea în oraş, alegeam locaţiile aflate în apropierea unui spital pentru a fi aproape în caz că un «atac de cord» imi va da târcoale. În cele din urmă, la sfatul unor prieteni şi al unor medici, m-am decis să merg la psiholog“.

 

Acest text a fost publicat pe blogul http://jurnaldeanxios.wordpress.com. Redactat de D., un „vizitator“ fidel al saloanelor de Urgenţă, din cauza atacurilor de panică, blogul respectiv a strâns, până în martie 2013, la doi ani de la primul primul text postat, peste 40.000 de vizitatori unici şi 1.100 de comentarii.

 

„Vând medicamente. Contact PE E-MAIL“

 

Foarte multe persoane caută sfaturi medicale mai degrabă pe internet FOTO: GULLIVER / GETTY IMAGES

 

Medicamentele psihotrope, din categoria cărora fac parte Fortral, Diazepam, Xanax, Distonocalm şi Nitrazepam, pot fi cumpărate, începând cu anul 2004, doar cu reţete speciale, din cauza efectelor halucinogene pe care acestea le pot avea în combinaţie cu alcoolul. Comerţul cu astfel de pilule a înflorit însă pe internet. Indiferent că preferă anunţurile la mica publicitate ori pescuitul cumpărătorilor de pe forumuri, „dealerii“ pun la dispoziţie o gamă largă de medicamente, la preţ de farmacie, la care mai adaugă un mic profit de distribuitor.

„Pe stoc am Diazepam (2 mg, 5mg, 10mg) la 10 lei/cutia, Nitrazepam (2,5 mg şi 5 mg) la 10 lei/cutia, Xanax (0,25 mg, 0,5 mg şi 1 mg) la 30 de lei/cutia, Dormicum (7,5 mg) la 25 de lei/cutia, Alprazolam (Xanaxul românesc) la 25 de lei/cutia, Sintalgon (2,5 mg, 5 mg) la 125 sau 160 de lei/cutia. De altfel, pot face rost de orice medicament aveţi nevoie şi nu îl puteţi achiziţiona din lipsă de reţetă sau de timp de a vă face rost una. Menţionez că lucrez într-un depozit şi pot face rost de aproape orice, pe naşpa, ca să zic aşa“ – aşa arată un anunţ cât se poate de real în mediul online.

Alteori, „farmaciştii“ internetului mizează, asemenea unui dealer de droguri, pe nevoia cumpărătorilor: „Vând Xanax, pentru comenzi ***@yahoo.com“.

„Ia nişte medicamente cu efectul drogurilor!“

Forumurile de discuţii sunt o altă resură pentru vânzători. Un exemplu: femeie, de 32 de ani, necăsătorită, suferă de 2-3 luni de atacuri de panică, nu poate să meargă la serviciu pentru că starea i s-a înrăutăţit şi-i e frică să meargă la psihiatru. Când iese din scara blocului o cuprinde o teamă mare şi un rău pe care nu-l poate descrie exact (transpiraţii, tahicardie, crampe musculare), însă care-i trece cât de cât dacă plânge.

Această femeie cere sfatul celorlalţi internauţi, iar internauţii o sfătuiesc: „Ia nişte medicamente care au efectul drogurilor, dacă vrei îţi vând eu nişte Prozac sau Xanax. Contact la ****@yahoo.com dacă vrei orice pastilă care se ia cu reţetă de la farmacie. Dacă sunt poliţişti pe-aici nu-mi daţi add“.

Nu e greşit să spunem că, în astfel de cazuri, alte sfaturi, precum „faceţi-vă rost de o Biblie, rugaţi-vă şi pocăiţi-vă, întoarceţi-vă la Dumnezeu“, sunt înzecit mai valoroase.

„Calitatea redusă a vieţii“

Dar mica industrie merge mai departe, iar în rubricile de la mica publicitate se întâlneşte atât oferta, cât şi cererea. Oamenii îşi lasă numerele de telefon pe site-uri obscure şi aleg să se trateze singuri, fără îndrumarea unui medic. Alţii ajung într-o unitate sanitară, încep tratamentul sub îndrumare şi apoi continuă pe cont propriu.

Medicul psihiatru Corneliu Ungureanu, de la Mental Health Clinic, spune că automedicarea cu orice fel de medicamente, nu doar cu cele psihiatrice, este adesea asociată cu puţine vizite la medic în ultimele 12 luni, cu uzul de terapii complementare, cu dureri în ultimele şase luni ori cu nemulţumirea crescută faţă de modul în care afecţiunea a fost investigată.

„Cei care folosesc astfel de medicamente fără să apeleze la sfatul medicului au în comun o calitate redusă a vieţii, un nivel scăzut de funcţionalitate, condiţii somatice şi psihiatrice multiple sau de severitate crescută şi un istoric medical care arată răspuns scăzut la tratament, intoleranţa la anumite medicamente sau remisiuni parţiale. Aproximativ 40% dintre consumatori apelează la medicamente pentru a trata o problemă similară care a fost anterior tratată de către un medic. Totuşi, tratamentul s-ar putea să nu se mai potrivească“, crede psihiatrul.

 

„Numărul reţetelor a crescut îngrijorător“

Medicul psihiatru Alexandru Paziuc (FOTO), preşedinte executiv al Asociaţiei de Psihiatrie Socială din România, spune că, deşi anxioliticele nu reprezintă un fenomen nou în România, numărul reţetelor a crescut îngijorător în ultimul timp. Unul dintre motive este că medicamente precum Xanax sunt prescrise atât de medici specialişti în psihiatrie, cât şi de cardiologi, neurologi sau chiar medici de familie.

„Nu e o vârstă aparte, dar, încetul cu încetul, văd că apar din ce în ce mai multe reţete ale tinerilor care solicită anxiolitice din cauza vieţii stresante pe care o au. Şcoala e văzută ca un mediu stresant – de aici şi consumul de droguri şi de alcool –, este o nesiguranţă a zilei de mâine pe care societatea românească ne-o oferă“, explică Alexandru Paziuc.

Acesta avertizează însă asupra riscului la care sunt supuse persoanele care folosesc aceste medicamente fără să apeleze la sfatul medicului: această medicaţie este legiferată şi trebuie prescrisă doar de către cei îndreptăţiţi să facă acest lucru, nu se dă la liber, nu se poate lua de pe internet.

Altfel, consumate în mod regulat, anxioliticele pot da dependenţă, iar sevrajul  poate fi extrem de greu, uneori, mai urât decât în cazul renunţării la alcool: coşmaruri, halucinaţii, stări de agitaţie, tulburări de comportament, agresivitate verbală, fizică, tremurături.

„Psihiatrii apelează la Xanax sau la anxiolitice, în general, pentru că antidepresivele îşi fac efectul la o săptămână, la două săptămâni. Şi nu poţi să laşi pacientul descoperit atât timp. Antidepresivul nu-i antibiotic pe care să-l iau şi să-mi scadă inflamaţia la dinte până a doua zi. Efectul apare în timp. Ca să aibă răbdare, asociem un anxiolitic. Aşa că noi recomandăm ca, după un timp, anxioliticul să fie scos din medicaţie pentru că antidepresivul, cel care merge pe cauză, începe să-şi facă efectul. Iar stările persoanei se modifică. Anxioliticul merge doar pe efect şi din cauza asta dă dependenţă. Sigur, el are acţiune imediată, omul scapă de un atac de panică, dar nu rezolvă cauza care a generat atacul de panică. După ce-şi termină efectul, iar apare atacul de panică sau semne de anxietate, iarăşi ia anxioliticul. Încetul cu încetul, devine dependent, pentru că el nu a rezolvat cauza care a generat atacul de panică“, explică Alexandru Paziuc.

Psihoterapeutul Mugur Ciumăgeanu spune că medicamentul Xanax a apărut pe piaţă în anii ’80, ca remediu pentru agorafobie, însă utilizarea lui s-a extins datorită efectului rapid pe care-l are după administrare. Prescrierea lui a generat adevărate polemici în statele occidentale. În România, medicamentul a venit pe o piaţă în care Diazepam, veşnicul Extraveral şi alte anxiolitice erau deja populare în rândul oamenilor. 

 

Efectele adverse ale „fricii de frică“

Să pornim de la următoarea mărturie, scrisă cu litere mari şi multe semne de exclamare şi întrebare pe un forum medical: „Cum să scap de Xanax? Iau de aproape 16 luni Xanax. Nu l-am luat tot timpul... Am început cu 0.25 mg seara la culcare... Mi l-a recomandat medicul de familie o lună de zile, dar eu m-am simţit bine de la el şi l-am luat în continuare... Am ajuns la 0.5 mg pe zi... Nu am mai vrut să-l iau şi m-am simţit aiurea... Agitat, transpiraţii excesive, tremur al membrelor, ameţeală, puls accelerat... Vă rog să mă ajutaţi cu o schemă de tratament pentru a scăpa de acest nenorocit de Xanax... Mulţumiri anticipate“.

Una dintre marile probleme ale tratamentelor pe bază de Xanax se leagă de riscul extrem de ridicat de dependenţă. Un medicament tratează o boală, însă ce ne facem atunci când boala respectivă nu este o afecţiune vizibilă, cu cauze clare şi soluţii testate, ci un element vag: frica de ceva, frica de nimic? Cercetaţi forumurile medicale şi veţi fi, poate, surprinşi de numărul extrem de mare de pacienţi care se plâng de dependenţa de Xanax şi caută soluţii de ieşire.

Pe hârtie, ieşirea dintr-un astfel de tratament se face prin înlocuirea medicamentului principal cu un altul, din aceeaşi categorie, dar cu efecte mai slabe. Treptat, se reduce doza acestui ultim tratament, până la renunţarea completă. Pe hârtie.

În realitate însă, se tratează frica, iar frica nu e vreun picior rupt sau vreo bilă „leneşă“. Frica se transformă şi se repliază, până la nivelul în care atinge acest splendid paradox, devenind o frică de frică: frica de a mai fi nevoit să simţi acel sentiment vreodată. Aşa se face că dificultatea majorităţii celor care au urmat un tratament pe bază de Xanax nu se leagă direct de conceptul clasic de „vindecare“ (a funcţionat sau nu, mă simt mai bine sau nu), ci de formarea unui automatism, în care folosirea acestui medicament devine un soi de garanţie că frica aceea totală va întârzia, sau chiar va dispărea cu desăvârşire.

Semne ascunse

Iar în goana după această senzaţie de linişte, de calm, pot fi ignorate reacţii adverse care, în mod normal, ar trebui să fie un motiv suficient pentru întreruperea tratamentului: o senzaţie permanentă de somnolenţă şi de ameţeală, oboseală, vorbire neclară.

Acestea sunt cele mai frecvente, căci au fost pacienţi care au acuzat tulburări de vedere, cefalee, depresie, insomnie, tremor, modificări de greutate, tulburări de coordonare, amnezie, tulburări gastrointestinale şi manifestări vegetative. Iar aceste efecte sunt observabile chiar de la început. Doar că, uşor-uşor, în cursul tratamentului sau odată cu reducerea dozelor, dispar.

Şi asta nu e tot: administrarea de benzodiazepine anxiolitice, categorie din care fac parte Xanax, Diazepam, Extraveral şi altele, poate duce la anorexie, icter, slăbiciune musculară, modificări ale libidoului, neregularităţi ale ciclului menstrual, incontinenţă, retenţie de urină, afectarea funcţiei hepatice şi afectări ale intelectului.

Mai rar, mai ales în cazul în cazul combinaţiei cu alte medicamente, au fost raportate reacţii ca: halucinaţii, excitaţii, agitaţie, furie, agresivitate sau reacţii de tip ostil. 

 

Acest articol a fost publicat în „Weekend Adevărul“.

citeste totul despre: