Ce îl face anxios pe omul modern? Un interviu de job, datoria la bancă, războiul din Ucraina, performanţa sexuală, o întâlnire, un divorţ, o notă proastă sau un test la mate, toate pot deveni cauze generatoare de anxietate. Ce aş putea să vă spun, fără ca voi să nu fi citit sau auzit deja? Cum s-a insinuat anxietatea în viaţa omului? Este bine să ne dorim o viaţă lipsită de anxietate? Aşa că mi-am propus să vă povestesc despre rădăcinile evoluţioniste ale anxietăţii.

Pentru început, as dori să vă liniştesc spunându-vă că anxietatea este un răspuns firesc al organismului în faţa unei situaţii alarmante. Un nivel moderat de anxietate te ajută să stai concentrat, să rezolvi mai rapid anumite probleme, să fii alert şi gata de acţiune. Atunci, de ce ajungem la psihoterapeut declarând că „anxietatea ne omoară”? Pentru că, uneori, reacţia noastră în faţa situaţiilor stresante ajung să fie disproporţionate.

Haideţi să numim anxietatea precum colesterolul: colesterol bun HDL (lipoproteine cu densitate mare) şi colesterol rău LDL (lipoproteine cu densitate mică). Deci să stabilim că există un nivel de anixetate bună, care ne menţine în stare de alertă şi vigilenţă atunci când conducem pe timp de noapte sau care ne pregăteşte de luptă sau fugă dacă suntem atacaţi noaptea când ieşim din club. Şi mai există un nivel de anxietate exagerat, care ne pregăteşte de atac atunci când nu e necesar, cum ar fi gândul că vom pleca în vacanţă peste o lună şi va trebui să luăm avionul până în Grecia. Deşi pericolul în acest caz zborul cu avionul nu este iminent, începem să asudăm şi să avem noduri în gât numai la ideea că ne vom afla cu picioarele în aer, într-o cutie zburătoare, timp de două ore.

Reacţia exagerată nu este fără urmări, ea supunând corpul, repetat, la eroziunea stresului. Atunci când organismul este alertat ca pentru luptă (pericolul fiind prea mic ca să justifice o asemenea mobilizare de forţe) el se erodează, fizic şi psihic.

Dacă anxietatea are loc în corp (consider creierul ca făcând parte integrantă din corp), atunci de ce mergem la un “doctor de suflet”, cum e psihologul, încercând să o vindecăm?  

În primul rând, aş dori să fac nişte clarificări: nu cred că anxietatea trebuie vindecată, ci doar strunită. Avem nevoie de anxietate, aşa cum încă mai avem nevoie de canini.

Să nu uităm că, aşa domesticit cum este el în prezent, omul modern este încă la începuturile evoluţiei sale.

Atunci când nu avem date statistice despre numărul de tulburari psihice, îl putem presupune constant de-a lungul evoluţiei, pentru că nu au existat dovezi care să releve că el a crescut sau nu, respectiv tulburările contemporane nu sunt tarele sau apanajul lui homo sapiens sapiens, copleşit de modernism. Un motiv ar fi că timpurile au evoluat - prin timpuri înţelegând tipul de viaţă, mediu şi tehnologie- prea repede în comparaţie cu evoluţia noastră ca specie. Homo sapiens sapiens a apărut acum cca 200.000 de ani (homo sapiens idaltu acum 160.000 in Africa Pleistocenă), iar cel modern comportamental acum 50.000 de ani. Pe scara evoluţiei, suntem niste prunci. 

Unde vreau să ajung? De pildă, dacă plecăm de la premisa că anxietatea este o emoţie naturală, ci nu învăţată, atunci ar fi interesant să vedem de ce e naturală şi care e cauza ei. Se presupune că rădăcina anxietăţii stă în starea de alertă de a nu fi atacaţi de prădători, fiind deci o frică ancestrală de lucruri mai mari şi mai vorace decât noi.

Deşi am scăpat de prădători, pentru că al nostru cortex prefrontal a făcut treabă bună, nu am reuşit încă să scăpăm de anxietate. Putem deveni mai puţin anxioşi, dar atunci şi nivelul de alertă scade, respectiv avem mai multe şanse să fim omorâţi sau ucişi. Ca specie, încă nu am “construit” circuitul neuronal pentru “nivel de anxietate redus, pentru că nu mai sunt prădători mari”. Aşadar ne rămâne anxietatea, pe care o purtăm ca pe o decoraţie a omului modern şi urban blazat. 

O persoană căreia îi lipseşte anxietatea, poate deveni cu uşurinţă o victimă.

Capacitatea de a fi anxios este folositoare, deşi mulţi pacienţi experimentează o anxietate excesivă. Anumite mecanisme ale creierului cauzează anxietate în noi toţi, şi diferenţele în aceste mecanisme pot face anumiţi oameni neobişnuit de anxioşi, în situaţii care nu deranjează pe mulţi alţii.

Implicaţiile practice pot veni din această perspectivă: mulţi oameni cu atacuri de panică, spre exemplu, consideră că simptomele lor înseamnă un atac de cord (mulţi ajungând la urgenţe cu simptome de infarct- nod în gât numit globus hystericus, dureri în piept, bătăi accentuate ale inimii, dificultatea respiraţiei, sentimente de pierdere a controlului sau de moarte iminentă,- având de fapt un atac de panică). Dacă le spui că simptomele sunt cauzate de panică şi nu au nimic la inimă, îi ajuţi, dar unii specialişti găsesc că este mai folositor să explici că aceste simptome ar fi fost absolut fireşti ... dacă i-ar fi atacat un tigru.

Sindromul panicii este doar un răspuns de tip luptă sau fugi (fight or flight) care apare la momentul nepotrivit. Este o alarmă falsă. Mai mult decât atât, în medii periculoase, corpul îşi ajustează pragurile de anxietate mai jos şi creşte nivelul de protecţie. O anxietate crescută relevă de cele mai multe ori o stare de alertă ridicată.  

Cum pregăteşte frica, corpul, pentru bătălie? În primul rând, creşte ritmul cardiac pentru a putea pompa cât mai mult sânge, se dilată pupilele pentru a creşte acuitatea vizuală, venele din extremităţi se contractă, pentru a putea trimite mai mult sânge către grupele de muşchi principale (de aici senzaţia de mâini şi picioare reci), creşte nivelul de glucoză, muşchii se tensionează, energizaţi de adrenalină şi glucoză (începeţi să aveţi piele de găină), sistemele precum digestia sau sistemul imunitar se închid, pentru a elibera mai multă energie către funcţii de urgenta, creierul se concentrează numai asupra unei singure probleme, considerată majoră şi pierde din vedere micile detalii.

Şi aici avem cheia problemei: o chestiune considerată importantă de către creier, nu este în realitatea majoră, făcându-ne să intrăm într-o stare de alertă exagerată pentru situaţia dată. Din nefericire, acest sistem pare să nu fie capabil să distingă între o ameninţare reală, care îţi pune viaţa în pericol, şi un atac de panică fără rost. Aici intervine terapia, care, cu metode specifice fiecărei şcoli, poate ajuta în mod real la percepţia corectă a mediului înconjurător şi a stimulilor care duc la atacuri de panică sau stări anxioase.

De ce este frica benefică? Dacă nu ne-ar fi frică, nu am supravieţui pentru mult timp. Scopul fricii sau al anxietăţii fiind să promoveze supravieţuirea, iar de-a lungul evoluţiei, oamenii care s-au temut au supravieţuit (sau măcar au avut şanse mai mari). Acesta este un fapt indiscutabil. Aşadar, frica şi răspunsul în faţa fricii au fost selectate ca fiind benefice pentru rasa umană. Deci, data viitoare când vă simţiţi anxios, aduceţi-vă aminte că fără anxietate am fi dispărut de mult ca specie.