Cât de inteligenţi sunt copiii autişti şi ce piedici le pune sistemul educaţional românesc
0
Nu toate tulburările din spectrul autist se asociază cu un coeficient de inteligenţă peste medie, dar o mare parte din copiii cu astfel de probleme sunt genii în matematică, muzică, desen sau în alte domenii şi au nevoie de stimulare din partea sistemului educaţional.
Jacob Barnett, un băieţel din SUA, avea 2 ani când a primit diagnosticul de tulburare de spectru autist moderat-severă, iar medicii erau foarte pesimişti în ceea ce priveşte evoluţia copilului. Le-au spus părinţilor că băiatul nu va putea, probabil, să citească sau să vorbească niciodată şi că nu va avea prea multe şanse să capete autonomia la care speră toţi părinţii. De altfel, nici măcar nu-şi va putea lega singur şireturile la pantofi, i-au descurajat medicii pe părinţii lui Jacob.
Nici că se puteau înşela mai rău, avea să arate timpul şi, de ce nu, Jacob însuşi. Astăzi, Jacob Barnett are 14 ani şi nu numai că scrie, citeşte, calculează şi vorbeşte, dar face toate aceste lucruri la un nivel la care cei mai mulţi copii sănătoşi de vârsta lui ori chiar mai mari nu le pot face. De fapt, Jacob este masterand şi urmează să-şi dea doctoratul în fizică cuantică. La numai 14 ani!
Favorit la Premiul Nobel
Cu patru ani în urmă, Jacob a început cursurile Universităţii Purdue din Indianapolis, este un cercetător publicat în lucrările de specialitate şi are un coeficient de inteligenţă de 170, mai mare chiar decât cel al lui Albert Einstein, a cărui teorie a relativităţii o şi contestă adolescentul. De altfel, Jacob lucrează acum la propria teorie a relativităţii, iar profesorii săi de la Universitate, dar şi cei de la Institutul de Studii Avansate de la Princeton îl consideră favorit la Premiul Nobel pentru cercetările lui în domeniul astrofizicii şi fizicii teoretice.
Totuşi, până să ajungă aici, Jacob s-a confruntat cu o mare problemă, care există, de altfel, şi în România de astăzi: sistemul educaţional nu îi permitea să evolueze, nu îi stimula pozitiv dezvoltarea capacităţilor cognitive deosebite. După ce a fost diagnosticat cu tulburare de spectru autist, Jacob a fost inclus într-un sistem de educaţie specială. Potrivit mamei băiatului, Kristine Barnett, Jacob a pierdut ani întregi
în rigorile unui sistem care nu-i înţelegea nevoile, ba, mai mult, îl făcea să se concentreze încontinuu pe lucrurile pe care copilul nu le putea face în loc să fie invers, să abordeze şi să accentueze mai ales lucrurile pe care le putea face.
În acest context, în loc să progreseze, Jacob s-a închis şi mai mult în sine şi a început să refuze să mai vorbească. În vreme ce profesorii de la şcoala specială vedeau aceste manifestări ca o agravare a stării de sănătate a copilului, mama a început să observe anumite semne că Jacob face progrese în unele domenii de unul singur. „Alcătuia hărţi pe podea folosind beţişoare de urechi, hărţi ale locurilor pe care le-am
vizitat împreună şi ale căror străzi le ştia pe dinafară“, povesteşte Kristine Barnett.
Într-o zi, mama băiatului l-a dus într-un loc unde se puteau observa foarte bine stelele şi constelaţiile. Câteva luni mai târziu, l-a dus la un planetariu, unde un profesor a ţinut un curs şi apoi le-a pus întrebări copiilor la care răspundea numai Jacob, dovedind astfel că înţelege cu uşurinţă teorii complicate de fizică şi despre mişcarea planetelor. Avea 3 ani şi jumătate.
Acesta a fost momentul în care Kristine Barnett a decis să-şi retragă copilul din sistemul educaţional special, să-l educe ea acasă şi să-l pregătească astfel pentru o şcoală normală. Aşa a ajuns Jacob la 11 ani la Universitate.
Pictoriţa care a uimit lumea artistică la 3 ani
Geniul se poate manifesta diferit de la un copil autist la altul. Astfel că, în vreme ce unii copii, cum este Jacob, înţeleg ştiinţele exacte şi văd lumea în cifre, alţii sunt înclinaţi şi pot face alt fel de performanţă.
La numai 3 ani, Iris Halmshaw, o fetiţă din Anglia diagnosticată cu autism, deşi nu poate vorbi, pictează cu un asemenea talent încât artiştii londonezi o compară deja cu Monet, printre alţii. De altfel, două dintre picturile ei au fost vândute cu 1.500 de lire sterline.
Iar Corina Vlad, care nu mai este de multă vreme copil, a fredonat primele note muzicale înainte de a rosti primele vorbe şi a compus prima melodie înainte de a învăţa să scrie, în clasa întâi. Poate că dacă ar fi avut parte de un sistem educaţional mai dezvoltat, astfel încât să răspundă nevoilor unor copii cu autism, astăzi Corina ar fi un compozitor celebru. La fel ca în copilărie, şi astăzi Corina se trezeşte noaptea şi trece pe hârtie melodiile pe care le visează. Dar are 51 de ani şi compoziţiile ei au rămas adunate în câteva caiete îngrijite pe care le poartă cu ea. Încă speră să-i asculte cineva cu ureche fină compoziţiile şi să-i înţeleagă visele.
La grădiniţă şi la şcoală, cu o „umbră“
Toate cazurile de mai sus au ceva în comun: nevoia unui sistem de educaţie care să-i stimuleze pe copiii autişti dacă nu în mod specific nevoilor lor, măcar în acelaşi mod în care sunt stimulaţi copiii sănătoşi în şcolile normale, de masă. Dar în multe cazuri, niciuna dintre aceste variante nu este posibilă. Mai ales că în multe dintre cazurile în care copiii autişti sunt atât de dezvoltaţi încât să poată urma cursurile unei grădiniţe sau ale unei şcoli normale, ei au nevoie de o persoană care să-i însoţească la ore, fie ea mama sau un specialist terapeut, aşa-numita umbră (shadow).
„La prima grădiniţă, nu au acceptat să-mi însoţesc copilul la ore“, povesteşte Nicoleta Lupoae, din Galaţi, mama unui băiat cu autism de 6 ani, Cosmin. „Deşi din partea cadrelor didactice ar fi existat deschidere, conducerea a refuzat prezenţa cu shadow. Nu ne-au dat explicaţii de ce nu ne acceptă, ne-au spus că aceasta este politica grădiniţei. Dar am găsit, până la urmă, o altă grădiniţă de stat unde aproape în fiecare clasă exista un copil autist cu shadow, nici nu se punea problema refuzului. Acolo s-a înţeles exact necesitatea însoţitorului. Eu am mers la început cu Cosmin, iar apoi am găsit o altă persoană care să-l însoţească la grădiniţă, pentru că, treptat, ei trebuie să înveţe să răspundă şi în faţa străinilor şi să nu interacţioneze numai cu părinţii, astfel încât să poată, într-un final, să răspundă educatoarei“, spune Nicoleta Lupoae.
Cosmin merge, începând de la 16 septembrie, în clasa zero, la o şcoală normală. Vorbeşte cât de cât, nu la nivelul unui copil de vârsta lui, dar vorbeşte. Cunoaşte litere, cifre, are încă ceva probleme pe limbaj şi comportament, dar progresele sunt semnificative în cei trei ani de terapie. „Va merge tot cu shadow, şcoala fiind cumva alipită grădiniţei la care mergea înainte. Este foarte important ca aceşti copii să meargă la o şcoală normală, fiindcă este esenţial să se integreze în colective de copii tipici, sănătoşi“, subliniază mama lui Cosmin.
Autiştii, respinşi de la grădiniţă sau şcoală
Cosmin Lupoae merge, începând de la 16 septembrie, în clasa zero, la o şcoală normală FOTO Arhivă personală
În ciuda faptului că de curând statul român a conştientizat faptul că autiştii nu trebuie încadraţi într-un grad de handicap pentru primirea indemnizaţiei în funcţie de coeficientul de inteligenţă – mulţi copii autişti având IQ chiar peste medie –, aceşti copii se confruntă cu probleme la şcoală.
„Paradoxal, noi avem o lege a educaţiei care este foarte incluzivă, dar care nu prea se aplică. În sensul că, dacă e să luăm legea în faţă, copiii cu dizabilităţi nu sunt discriminaţi. Dar în practică lucrurile nu stau aşa. În principal, din cauza lipsei de informare, cadrele didactice şi populaţia, în general, părinţii celorlalţi copii dintr-o clasă normală, nu sunt informaţi. Nu cunosc mai nimic despre autism sau îl asociază cu tot felul de afecţiuni psihice“, precizează Costinela Caraene, coordonator PR în cadrul proiectului „Şi ei trebuie să aibă o şansă!“, al Romanian Angel Appeal.
Cadrele didactice se tem pentru capacitatea lor de a face faţă la clasă şi de a-şi desfăşura ora în bune condiţii, iar părinţii copiilor tipici se tem pentru integritatea fizică a copiilor lor sau pentru felul în care copiii lor ar putea fi influenţaţi într-un fel sau altul de copilul altfel decât ei. „Există un mare risc ca un copil cu autism să fie respins de o instituţie de stat. Sfatul nostru ar fi nici să nu insiste foarte mult dacă nu găsesc deschidere, pentru că se pot confrunta cu probleme, iar copilul nu va fi acceptat în mod real“, recomandă Costinela Caraene.
Şcoli normale sau speciale?
Atunci când sunt respinşi din şcolile normale, de masă, copiii autişti ajung, în multe cazuri, în instituţii de învăţământ speciale. „Din cauza problemelor pe care le are cu limbajul, nu am putut să-l dăm pe copilul nostru la o şcoală normală. A fost doi ani la o grădiniţă normală, după care am trecut la o grădiniţă specială, pentru că doamnele de la cea normală nu l-au înţeles“, povesteşte Maricica Onesa, din Bucureşti, mama unui băieţel autist de 8 ani, Tudor.
Problema în şcoala specială este că nu există personal specializat pe autism, sunt trataţi la fel toţi copiii cu mai multe tipuri de dizabilităţi. „De aici sunt şi alte probleme, copiii cu autism încearcă să imite anumite lucruri pe care le văd la ceilalţi copii, cu alte dizabilităţi... De aceea, şi progresele întârzie să apară“, spune Maricica Onesa.
Specialiştii spun că, într-a-devăr, dacă tipul de tulburare de spectru autist o permite, copilul să fie integrat în sistemul educaţional normal, cu un însoţitor. „Dar integrarea copilului în şcoli normale se face în funcţie de capacitatea lui de a face faţă orelor normale de curs. Pentru că nu trebuie căzut nici în extrema cealaltă. Trebuie găsită modalitatea educaţională cea mai adecvată pentru copiii cu autism. Sunt cazuri în care o şcoală specială, şi nu mă refer la şcolile pentru copii cu handicap, ci la cele cu programe speciale de învăţare, poate este mai eficientă în dezvoltarea copilului cu autism decât într-o şcoală normală“, precizează psihoterapeutul Petre Bădoiu, şeful Centrului de Consiliere şi Asistenţă pentru Tinerii şi Adulţii cu Tulburare de Spectru Autist din Sectorul 1, Bucureşti.
Asistenţă şi terapie gratuită
Prin programul „Şi ei trebuie să aibă o şansă“, iniţiat de Fundaţia Romanian Angel Appeal, au fost înfiinţate în toată ţara 40 de centre de consiliere şi asistenţă gratuite pentru copiii, tinerii şi chiar adulţii cu autism. Acestea au fost create în parteneriat public-privat şi trebuie susţinute în continuare. Susţinere înseamnă ca personalul să fie încadrat în organigrama DGASPC-urilor, pentru ca serviciile să rămână gratuite. În momentul de faţă, 17 centre deschise prin proiect sunt deja în organigramele DGASPC-urilor, pentru alte 9 s-au făcut demersuri.
Acest articol a fost publicat în „Weekend Adevărul“.
Se încarcă comentariile...
