Tuberculoza, diagnosticată în doar 2 ore, în două centre din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două echipamente pentru diagnosticarea rapidă a tuberculozei vor fi instalate, zilele acestea, în cele două centre de excelenţă pentru tratarea tuberculozei multidrog-rezistente din România, Bucureşti şi Bisericani.

Echipamentele GeneXepert pentru diagnosticarea rapidă a tuberculozei (TB) şi tuberculozei multidrog rezistente (TB-MDR) vor fi instalate pe 22 iulie la Bucureşti, în laboratorul Institutului Naţional de Pneumoftiziologie “Marius Nasta“, şi pe 23 iulie în laboratorul Spitalului de Pneumoftiziologie Bisericani-Neamţ. Instalarea va fi urmată imediat de instruirea personalului de laborator, din cele două centre, în utilizarea acestor noi tehnici de diagnosticare rapidă.

Metoda GeneXpert se bazează pe identificarea atât a ADN-ului bacilului tuberculozei, cât şi a rezistenţei la rifampicină (unul dintre antibioticele administrate în tuberculoză), prin tehnica amplificării acidului nucleic. Mai exact, ele permit stabilirea cu precizie a diagnosticului de TB sau TB-MDR, în doar 2 ore, faţă de 4 – 6 luni prin metodele tradiţionale.

Echipamentele şi cele 2500 de kit-uri de testare care le însotesc au fost achiziţionate prin efortul Fundaţiei Romanian Angel Appeal, cu fonduri din programul “Creşterea Nivelului de Control al Tuberculozei în România, prin intervenţii orientate către Grupurile Sărace şi Vulnerabile”, finanţat de Fondul Global de Luptă împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei şi Malariei. La achiziţionarea echipamentelor şi a consumabilelor, Fundaţia Romanian Angel Appeal a negociat cu FIND (Foundation for Innovative New Diagnostics), un discount de 70% din preţul de vânzare al acestora pe pieţele comerciale.

În România, peste 30.000 de persoane suferă, la momentul actual, de diferite forme de tuberculoză. Numai în anul 2013, 15.000 de noi cazuri au fost diagnosticate cu TB şi peste 1.100 de bolnavi au murit, conform Raportului celei mai recente misiuni de evaluare a managementului tuberculozei multidrog rezistente în România, efectuate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) – Green Light Committee, şi conform statisticilor furnizate de Programul Naţional de Control al Tuberculozei.

Cu toate acestea, diagnosticarea tuberculozei în ţara noastră se face de cele mai multe ori cu întârziere, timp în care pacienţii sunt contagioşi şi pot răspândi boala în comunitate.

Mai mult decât atât, în privinţa tuberculozei multidrog rezistente (afecţiune rezistentă la tratamentul obişnuit şi cu rată mult mai mică de vindecare) Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că aceasta este, în prezent, sub-diagnosticată în Romania: doar 400 de cazuri diagnosticate în 2012, faţă de 1000 estimate de către OMS a fi numărul real de cazuri care ar trebui diagnosticate anual, în ţara noastră.

Din cauza lipsei echipamentelor moderne, diagnosticarea tuberculozei şi a tuberculozei multidrog rezistente necesită o perioadă de timp ce depăşeşte 4 luni, timp în care medicii nu pot recomanda un tratament corespunzător, iar pacientul poate transmite boala în familie şi comunitate.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite