STUDIU Abuzul de alcool la vârsta mijlocie dublează riscul de demenţă
0Consumul abuziv de alcool la vârsta mijlocie sporeşte de peste două ori riscul de a suferi de pierderi de memorie în anii următori, relevă un nou studiu realizat de cercetătorii britanici.
Bărbaţii şi femeile cu vârste cuprinse între 50 şi 60 de ani, care până la această vârstă au consumat alcool în exces, sunt mai predispuse la a avea probleme grave de memorie în următorii 20 de ani din viaţă, informează BBC, în ediţia online.
Studiul, publicat în revista de specialitate "The American Journal of Geriatric Psychiatry", întăreste teza deja demonstrată că excesul de alcool afectează în timp creierul.
În cadrul acestui studiu oamenii de ştiinţă au intervievat peste 6.500 de americani de vârstă mijlocie în legătură cu obiceiurile privind consumul de alcool din trecut.
Participanţilor li s-a cerut să răspundă la trei întrebări specifice: „dacă i-au enervat vreodată oamenii care îi criticau că beau?”, „dacă s-au simţit vreodată rău sau vinovaţi pentru că beau alcool?” şi „dacă au consumat alcool dimineaţa, de cum s-au dat jos din pat, pentru a-şi calma nervii sau pentru a scăpa de mahmureală?”
Răspunsul afirmativ la oricare dintre aceste întrebări îi plasa pe respondenţi în categoria celor care consumă alcool în exces. Ulterori, cercetătorii au descoperit că aceştia întregistrau un risc de două ori mai mare de a avea probleme grave de memorie.
Ştim că alcoolul este nociv pentru creier în general, însă nu este vorba doar despre cât de mult se bea, ci şi despre modul în care consumul de alcool îl afectează pe cel care bea”, a declarat pentru BBC, coordonatorul studiului, dr. Iain Lang, profesor la Şcoala de Medicină din cadrul Universităţii Exeter, din Marea Britanie.
„Cantitatea de alcool consumată este importantă — însă la fel de important este şi dacă întâmpini probleme atunci când consumi alcool sau dacă alţi oameni îţi spun că ai o problemă cu asta”, a mai declarat Lang.
Dr. Doug Brown, director de cercetare şi dezvoltare în cadrul organizaţiei caritabile Alzheimer's Society, susţine că există un cost ascuns al abuzului de alcool, având în vedere numeroasele dovezi că un consum exagerat poate afecta cogniţia.
Acest studiu arată că persoanele care au recunoscut că până la un punct în viaţa lor au consumat alcool în exces se confruntă cu un risc de două ori mai mare de a suferi de probleme severe de memorie. Şi pentru că cercetarea s-a bazat pe «autodenunţ», numărul acestor oameni ar putea fi chiar mai mare", a adăugat dr. Doug Brown.
Însă, cercetătorii spun că acest lucru nu înseamnă că oamenii trebuie să se abţină de la consumul de alcool, ci că trebuie să îl consume moderat. Un pahar de vin roşu asociat cu o alimentaţie sănătoasă, evitarea fumatului şi menţinerea greutăţii corporale în limite normale poate contribui la reducerea riscului de dezvoltare a demenţei.
De asemenea, cercetătorii spun că acest studiu nu arată cauza şi efectul şi că pot exista şi alţi factori care să influenţeze rezultatele obţinute.