Se estimează că mai mult de jumătate din femei fac o rană pe col în decursul vieţii. Rana pe col nu este un diagnostic în sine, ci este mai degrabă o etichetă pe care o folosesc medicii în timpul unui control medical, pentru a semnala o modificare suspectă la nivelul colului uterin.

„Rana pe col reprezintă o paletă largă de situaţii. Astfel, uneori poate fi dată de o inflamaţie trecătoare, iar alteori poate fi semnul unei leziuni precanceroase", explică medicul primar ginecolog Mihaela Badea, cu competenţă în colposcopie şi citodiagnostic de la clinica „Micomi" din Bucureşti.

Deseori, rănile pe col sunt lipsite de simptome, dar în unele cazuri pot da secreţii şi sângerări vaginale anormale sau durere în timpul contactelor sexuale.

Creşte riscul de infecţie cu HPV

Pentru recomandarea celui mai potrivit tratament, este foarte importantă depistarea cauzei apariţiei rănii pe col. O primă analiză indicată este examenul secreţiei vaginale. Cele mai multe răni pe col sunt cauzate de infecţiile vaginale. Dacă rana a fost cauzată de o infecţie transmisibilă pe cale sexuală, precum cele cu candida, chlamydia, trichomonas şi cu gonococ, este nevoie de tratament pentru ambii parteneri.

Cronicizarea rănii pe col duce la scăderea imunităţii locale faţă de virusuri precum HPV, facilitând contractarea acestora. Rana pe col cauzată de infecţia cu HPV, netratată, poate duce la apariţia cancerului de col uterin. De asemenea, în absenţa tratamentului, rănile la nivelul colului pot da infertilitate.

În alte situaţii, rana pe col apare în urma inflamaţiilor produse de folosirea excesivă a tampoanelor vaginale sau a unor metode contraceptive locale, precum diafragma.

Leziunile precanceroase nu se cauterizează

Pentru că în spatele rănii pe col se poate ascunde o leziune precanceroasă, se impune şi efectuarea unui examen citologic Babeş-Papanicolau, care verifică starea de sănătate a colului.

Dacă se observă modificări suspecte, se recomandă colposcopia, o examinare a colului cu ajutorul unui microscop special (colposcop) şi testarea pentru HPV. Se recurge la biopsie dacă există riscul unei leziuni precanceroase sau dacă există suspiciune de cancer.

„Se poate recurge la cauterizare numai în anumite situaţii speciale, după ce a fost exclusă prezenţa unor modificări precanceroase la nivelul colului uterin", precizează medicul Mihaela Badea.

În cazul depistării unor leziuni precanceroase produse de tipuri oncogene ale virusurilor papilloma umane, se poate recurge la rezecţia unei porţiuni din col (prin procedee precum electrorezecţia cu ansă diatermică şi conizaţie).