Infecţiile nosocomiale sunt tema ediţiei de anul acesta a „Zilelor Educaţiei Medicale“ de la UMF „Carol Davila“

Infecţiile nosocomiale sunt tema ediţiei
de anul acesta a „Zilelor Educaţiei Medicale“ de la UMF „Carol Davila“

Studenţii medicinişti vor putea participa la multe sesiuni de instruire

Evenimentul are loc în perioada 20 amrtie – 2 aprilie este organizat de Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti se află la a X-a ediţie. Numărul participanţilor depăşeşte 1.000.

Cum luptăm împotriva infecţiilor nosocomiale? Ce alternative avem în contextul rezistenţei la antibiotice? Cum putem îmbunătăţi climatul medical românesc? Acestea sunt doar câteva dintre temele care vor fi abordate în cadrul evenimentului care se va desfăşura în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti şi va cuprinde 40 de conferinţe şi 20 de workshopuri.

Anul acesta, „Zilele Educaţiei Medicale“ îşi propune găsirea unor soluţii viabile în ceea ce priveşte problema infecţiilor nosocomiale din spitalele româneşti, rezistenţa tot mai des întâlnită în anumite afecţiuni la antibiotice, temă care, potrivit SSMB, „a fost impusă de contextul social actual si de către mişcarea de antivaccinare, care a prins un avânt extraordinar în ultima perioadă“. 

Printre invitaţi se numără acad. Leon Dănăilă, prof. univ. dr. Mircea Ioan Popa, prof. univ. dr. Ion Fulga sau prof. univ. dr. Catalina Poiană.

„Zilele Educaţiei Medicale constituie pentru mine, probabil unul din cele mai importante proiecte în care m-am implicat până în acest moment. Motivul este unul simplu, pentru că oferă studenţilor Facultăţii de Medicină acces în mod gratuit la un număr impresionant de evenimente ştiinţifice medicale, de o foarte mare calitate. Ca student la medicină simţi destul de mult viteza de actualizare a informaţiilor pe care le primeşti în cadrul facultăţii. De aceea este nevoie de aceste evenimente extracuricculare, care ne prezintă cele mai noi descoperiri din diverse domenii a declarat coordonatorul evenimentului, Adelina-Mihaela Sorescu.

Aceasta a adăugat că „familiarizarea studenţilor cu mediul academic, dar şi unirea comunităţii studenţesti sub semnul unui interes comun, acela al evoluţiei profesionale, sunt obiectivele pe care ZEM şi le-a impus şi pe care le-a îndeplinit cu succes până în prezent, iar ediţia din acest an va continua această tradiţie“.

5 spitale din Bucureşti sunt implicate în proiect

Totodată, evenimentul se va desfaşura în Palatul Facultăţii de Medicină, dar şi în câteva spitale din Bucureşti, precum: Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, Spitalul Universitar de Urgenţă Elias şi Institutul Naţional de Boli Infecţioase Prof. dr. Matei Balş. „În legatură cu tema aleasă de noi, scopul primei părţi a evenimentului (infecţiile nosocomiale) a fost să conştientizăm studenţii la medicină şi să îi informăm despre potenţialele infecţii ce pot fi receptate în spitale, dar şi despre importanţa menţinerii unei asepsii şi antisepsii riguroase,iar cea de a doua parte a temei noastre (rezistenţa la antibiotice) a fost impusă de contextul social actual şi de către mişcarea de antivaccinare, care a prins un avânt extraordinar în ultima perioadă” a declarat reprezentantul SSMB, Adelina Afetelor.

În ceea ce priveşte Workshop-urile, acestea sunt evenimente în care studenţii pot practica anumite informaţii aflate de-a lungul timpul. Pot realiza singuri o ecografie abdominală sau cardiacă, pot opera aparate de spirometrie sau pot exersa diverse tehnici chirurgicale pe material biologic.

Workshop în  premieră

Deoarece scopul iniţial al proiectului a fost orientarea profesională a studenţilor, anul acesta a fost realizat un workshop în  premieră, „Cum îmi aleg specializarea? Tehnici de Autoidentificare Vocaţională”, care isi propune să aplice studenţilor diverse teste de autocunoaştere, teste de aptitudini, care să îi ajute pe studenţii din ani terminali să descopere cea mai bună opţiune de carieră. 

„Zilele Educaţiei Medicale“ are loc anual şi, începând cu anul 2010, a fost implementat în universităţile de medicină partenere din Cluj, Craiova, Iaşi, Sibiu, Târgu Mureş şi Braşov.

Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” a fost înfiinţată în 1857 de către Carol Davila şi Nicolae Kretzulescu şi s-a numit iniţial Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie. Încă de la început, a fost recunoscută în Franţa şi Italia, unde s-au format cu precădere primii profesori.

citeste totul despre: