Gilead Sciences: Medicamentul experimental Remdesivir îmbunătăţeşte şansele de vindecare ale pacienţilor bolnavi de COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania americană de biotehnologie Gilead Sciences a anunţat miercuri că medicamentul experimental Remdesivir îmbunătăţeşte şansele de vindecare ale pacienţilor bolnavi de COVID-19 şi a prezentat date care sugerează că acesta are o eficacitate mai mare atunci când este administrat la începutul infecţiei, transmite Reuters.

Remdesivir, medicamentul intens urmărit, a influenţat evoluţia pieţelor financiare în ultimele câteva săptămâni, după publicarea mai multor studii care au arătat un tablou mixt al eficacităţii sale.

Gilead a pus la dispoziţie informaţii referitoare la două studii clinice aflate în desfăşurare. Compania a arătat că un studiu efectuat de Institutul Naţional de Alergii şi Boli Infecţioase (National Institute of Allergy and Infectious Diseases - NIAIS) şi-a îndeplinit obiectivul principal de a ajuta pacienţii bolnavi de COVID-19, boala provocată de noul coronavirus.

Rezultatele studiului respectiv au fost anticipate în mare măsură, pentru că acesta a realizat o comparaţie între modul în care au reacţionat pacienţii care au primit remdesivir faţă de cei care nu au primit.

Cercetătorul principal al studiului a declarat vineri că rezultatele ar putea apăra la jumătatea lunii mai, iar concluziile preliminare chiar mai devreme.

Informaţii detaliate legate de acest studiu vor fi oferite la o dată ulterioară, potrivit Gilead.

Compania a oferit totodată date referitoare la un studiu pe care l-a efectuat în zeci de centre medicale, care nu compară utilizarea remdesivir cu placebo.

Potrivit Gilead, în acest studiu 62% dintre pacienţii tratat devreme cu Remdesivir au fost externaţi din spitale, comparativ cu 49% în cazul pacienţilor trataţi mai târziu pe parcursul bolii.

Studiul a inclus 397 de pacienţi şi a evaluat siguranţa şi eficacitatea tratamentelor cu Remdesivir efectuate pe parcursul a cinci, respectiv 10 zile, pacienţilor cu manifestări severe ale COVID-19.

“Studiul demonstrează posibilitatea ca unii pacieni să fie trataţi timp ce cinci zile, ceea ce poate mări semnificativ numărul pacienilor care vor putea fi trataţi cu stocurile actuale de remdesivir”, a spus Merdad Parsey, director medical la Gilead Sciences. 

Gilead a apărat şansele ca Remdesivir să ajute la combaterea pandemiei de coronavirus, faţă de indiciile că medicamentul ar putea să nu aducă un beneficiu semnificativ.

Un studiu preliminar publicat din greşeală de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), săptămâna trecută, afirma că Remdesivir nu a reuşit să îmbunătăţească starea de sănătate a pacienţilor, sau să reducă prezenţa patogenului în sânge.

Producătorul de medicamente a afirmat că informaţiile respective sunt neconcludente, pentru că studiu a fost oprit prematur.

Interesul pentru medicamentul produs de Gilead este mare, pentru că în prezent nu există medicamente sau vaccinuri aprobate pentru COVID-19, iar medicii sunt disperaţi să obţină orice produs care ar putea modifica evoluţia bolii care atacă plămânii şi poate bloca funcţionarea altor organe, în cazurile extreme.

Remdesivir, care nu a avut efect în tratarea Ebola, este testat pentru COVID-19 pentru că este conceput să destructureze un mecanism prin care anumite virusuri, inclusiv noul coronavirus, se multiplică, având potenţialul să suprasolicite sistemul imunitar al gazdei.

Studiul condus de Gilead a înrolat pacienţi cu un nivel de oxigen în sânge de până la 94%, dar care nu au nevoie de ventilaţie mecanică. Nivelul normal al saturaţiei de oxigen în sânge este de 95%-100%. Studiul a exclus pacienţii cu un nivel ridicat al enzimelor care indică afecţiuni hepatice sau renale. 

Rezultatele preliminarii ale unui studiu clinic guvernamental au arătat că pacienţii trataţi cu Remdesivir au avut o perioadă de recuperare mai rapidă cu 31% faţă de cei care au primit placebo, rezultatele fiind salutate de Fauci ca fiind ”extrem de importante”. 

Gilead a anunţat miercuri că Remdesivir a ajutat la îmbunătăţirea şanselor de vindecare ale pacienţilor bolnavi de COVID-19, studiul gestionat de autorităţile guvernamentale oferind date suplimentare care sugerează că medicamentul este mai eficace dacă este administrat la începutul infecţiei. 

Acţiunile Gilead au crescut cu peste 7% în urma informaţiilor.

Fauci susţine Remdesivir

Specialistul american nr. 1 în boli infecţioase, dr. Anthony Fauci, care conduce Institutul Naţional de Alergii şi Boli Infecţioase din Statele Unite din anul 1984, a declarat miercuri că medicamentul antiviral experimental Remdesivir, al companiei de biotehnologie Gilead Sciences, poate deveni tratamentul standard pentru COVID-19, după ce rezultatele preliminare ale unui studiu clinic au arătat miercuri că ajută anumiţi pacienţi să se refacă mai rapid după boala provocată de noul coronavirus, transmite Reuters.

”Datele arată că Remdesivir are un efect pozitiv semnificativ în diminuarea perioadei de recuperare. Acest lucru este foarte important”, a declarat Fauci reporterilor la Casa Albă, comparând anunţul cun un moment din 1986, ”când căutam medicamentele pentru HIV şi nu aveam nimic”.

”Acesta va fi standardul pentru tratament”, a anticipat Fauci, adăugând că ”FDA colaborează cu Gilead în acest moment pentru a stabili mecanismele prin care tratamentul va fi disponibil pentru cei care au nevoie de el”.

Informaţiile contradictorii din ultimele săptămâni legate de Remdesivir au influenţat pieţele financiare, iar Fauci a avertizat că trebuie analizate datele complete.

Preşedintele Donald Trump a salutat miercuri informaţiile publicate de Gilead, ca fiind o veste bună.

”Există acum suficiente date pentru a susţine o analiză a aprobării de urgenţă a medicamentului de către FDA”, a scrIs pe Twitter fostul şef al Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a SUA, Scott Gottlieb.

În pofida emoţiei provocate de aceste informaţii, dr. Lawrence K. Altman, membru al The Wilson Center din Washington DC, a spus că este nevoie de mai multe date. 

Alexandru Rafila: „Medicamentul Remdesivir împotriva COVID-19 ar putea fi autorizat şi fabricat în toamnă“

Cum opreşte multiplicarea COVID-19 Remdesivir, tratamentul pentru Ebola testat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite