Cum poţi scăpa de monturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Operaţia de corectare a monturilor nu este indicată celor cu diabet, varice, arterită sau infecţii la picior
Operaţia de corectare a monturilor nu este indicată celor cu diabet, varice, arterită sau infecţii la picior

Inestetice şi incomode, monturile pot deveni dureroase cu timpul. Din fericire, ele pot fi operate cu ajutorul tehnicilor moderne, care permit refacerea imediată.

Monturile („hallux valgus”) reprezintă deplasarea degetului mare de la picior spre degetele vecine.

Cele mai afectate de această problemă sunt femeile, pentru că, în cazul lor, ligamentele sunt mai relaxate, ceea ce permite deformarea osului. În jumătate din cazuri, monturile se transmit „în familie”.

Astfel, dacă mama ta a avut monturi, există o mare probabilitate ca şi tu să ai o astfel de problemă. De asemenea, unele boli, precum poliartrita reumatoidă (inflamaţia articulaţiilor), pot duce la deformarea osului de la picior. Monturile nu trec de la sine, dimpotrivă, se pot agrava cu înaintarea în vârstă.

Recuperarea este rapidă

Singura cale de a îndepărta monturile este cea chirurgicală. Operaţia nu numai că redă aspectul normal al piciorului, ci înlătură şi durerea dată de această deformare.

Află pe clicksanatate.ro care sunt cele mai eficiente metode prin care poţi scăpa de monturi

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite