Conf. dr. Monica Dragomir, medic primar oncologie medicală şi pediatrie: „Orice copil trebuie observat permanent“

Conf. dr. Monica Dragomir, medic primar oncologie
medicală şi pediatrie: „Orice copil trebuie observat permanent“

Conf.dr. Monica Dragomir, medic primar oncologie medicală şi pediatrie

Conf. dr. Monica Dragomir, şefa Secţiei de Oncologie Pediatrică de la Institutul Oncologic „Prof. dr. Alexandru Trestioreanu“ din Bucureşti şi preşedinta Societăţii Române de Onco-Hematologie Pediatrică, îi sfătuieşte pe părinţi să fie atenţi la orice schimbare fizică sau de comportament care intervine la copilul lor şi care poate fi un semn precoce care anunţă prezenţa unei tumori.

Ştiri pe aceeaşi temă

În fiecare an, în România, sunt diagnosticate circa 500-550 de cazuri noi de afecţiuni oncologice la copii. În acelaşi timp, există 5.000-5.500 de pacienţi cu boala în diverse stadii de evoluţie. Leucemiile acute, tumorile cerebrale, limfoamele, neuroblastomul, tumorile osoase sunt cele mai frecvente tipuri de cancer care pot apărea încă din pruncie. Cu o experienţă de aproape trei decenii în diagnosticarea şi tratarea cancerelor la copii, conf. dr. Monica Dragomir vorbeşte despre cum poate fi depistat precoce cancerul la copii şi de ce este importantă educaţia pentru sănătate deprinsă încă din copilărie.

„Adevărul“: Are părintele un rol în depistarea timpurie a cancerului?

Conf. dr. Monica Dragomir: Orice copil trebuie observat permanent, orice modificare de comportament, orice semn de boală, orice anomalie de formă a corpului care ar putea să apară la un moment dat, orice formaţiune tumorală, cu orice localizare trebuie relatată medicului de familie sau pediatru. Acesta va examina copilul şi, în funcţie de caz, va recomanda investigaţii şi/sau tratament. Dacă problema medicală persistă şi după tratament, sunt necesare investigaţii suplimentare şi consult oncologic.

Care este simptomatologia care ar trebui să-i pună în gardă pe părinţi?

Simptomatologia „de alarmă“ pentru o malignitate la copil este de multe ori asemănătoare unei afecţiuni comune. Ceea ce trebuie să îngrijoreze este persistenţa unui semn sau simptom de boală a cărui cauză nu este depistată în scurt timp, prin investigaţii uzuale. Dintre semnele şi simptomele care pot anunţa un cancer la un copil menţionez: creşterea în volum şi persistenţa unui ganglion, mai frecvent în regiunea cervicală – limfoame; apariţia unei tumori vizibile sau palpabile. La copiii mici, primul semn de boală poate fi creşterea în volum a abdomenului – din cauza unei tumori abdominale: nefroblastom, neuroblastom; durerea de cap, mai ales dacă este însoţită de vărsături, care, iniţial, calmează durerea şi care pot anunţa tumori cerebrale; apariţia unui semn neurologic: asimetria feţei, strabism, pareze ale membrelor, tulburări de mers – pot semnala tot tumori cerebrale; apariţia unei pete albicioase la nivelul pupilei – retinoblastom; dureri osoase sau la nivelul unei articulaţii, care, de multe ori, cedează la antalgice de tip paracetamol, ibuprofen, dar revin la interval scurt de timp, precum şi paloare, astenie marcată, febră persitentă, vânătăi, pete mici hemoragice – care pot fi manifestări ale unei leucemii acute. Consultul oncologic ar trebui să devină o practică frecventă, pentru a înlătura suspiciunea de cancer şi/sau pentru monitorizarea unor semne şi simptome suspecte.

Şi dacă familia sesizează medicul şi acesta nu reacţionează?

În toată lumea sunt relatate situaţii în care este diagnosticat un copil cu cancer, la un moment dat, şi părinţii afirmă: „I-am spus medicului că e ceva în neregulă. M-am întors de două-trei ori şi i-am relatat, dar el nu a dat importanţă prea mare“. Şi acest aspect e important. Atunci când medicul suprasolicitat nu dă suficientă importanţă simptomatologiei acuzate de familie, familia trebuie să revină o dată, de două ori, de trei ori, să solicite a doua opinie de la alt medic, până când ceea ce deranjează la copil este lămurit pe deplin şi dispare. Dacă simptomatologia persistă, consultul oncologic este cel care fie confirmă, fie infirmă suspiciunea de malignitate. Din fericire, în ultimii ani, sunt îndrumaţi către oncologul pediatru din ce în ce mai mulţi copii cu simptomatologie suspectă, pentu a fi monitorizaţi. Dintre aceştia, puţini au malignităţi, dar supravegherea simptomatologiei suspecte înlătură riscul de diagnostic tardiv.

Carnea, esenţială o dată pe săptămână

Cât priveşte nutriţia, cum trebuie să-şi pregătească un părinte copilul pentru a îndepărta riscul de cancer la vârsta adultă?

Copiii trebuie obişnuiti de la vârsta de sugar cu alimentaţia corectă. Sugarul nu ar trebui să primească alimente dulci sau sărate, pentru a nu le prefera la vârste mai mari. Legumele, fructele şi rădăcinoasele trebuie să reprezinte 70% din raţia alimentară corectă. Trebuie evitate alimentele prăjite în ulei, mezelurile, dulciurile cu conservanţi. Uleiul generează la temperatura de fierbere substanţe cancerigene. Cartofii prăjiţi sunt un aliment cu o cantitate mare de substanţe cancerigene. Deci, nimic prăjit în ulei! Şi aici intră, practic, toate fast-food-urile. Fript, gătit în cuptor, fiert, da. Activitatea fizică şi obiceiul de a nu fuma fac parte din politica de prevenţie a cancerelor la vârsta adultă.

Dar carnea?

Carnea nu trebuie să lipsească din alimentaţia unui copil. Preferabil pui, vită, peşte. Copilul în creştere are nevoie de toate principiile alimentare. Un aminoacid esenţial pentru creştere şi dezvoltare se găseşte numai în carne. Cantitatea minimă de carne este de 100 de grame pe săptămână pentru creştere şi dezvoltare optimă. Alimentaţia vegetariană sau vegană nu trebuie aplicată copiilor în creştere. Aceasta trebuie să fie doar o alegere a persoanei la vârsta adultă.

Un caz şocant. În sens pozitiv

„Am avut recent un pacient de 8 ani, rom. Copil de romi stabiliţi de peste 20 de ani în Irlanda. Aveau acolo casă, activităţi corecte şi alţi patru copii născuţi şi crescuţi în Irlanda. A fost vorba despre un sarcom parafaringian care a debutat cu o umflătură la gât. Au venit în ţară, cum veneau de fiecare dată când aveau o problemă serioasă de sănătate. Practic, când li se îmbolnăveau copiii, ei luau avionul şi veneau aici, la doctorii cu care crescuseră copiii din familie de generaţii, ignorând medicul de familie de acolo. Veneau, îşi făceau copilul bine şi plecau înapoi. Iniţial s-au adresat medicului din Irlanda, care a programat copilul la computer-tomograf după o lună. Considerând că este prea târziu, au venit în ţară, s-au dus la medicul ORL-ist pe care îl ştiau, la Spitalul „Grigore Alexandrescu“, care l-a examinat, a descoperit tumora, a biopsiat-o şi l-a trimis urgent în secţia noastră ca să înceapă tratament oncologic cât mai repede. Totul în câteva zile. Am reuşit să facem toate investigaţiile necesare în mai puţin de o săptămână, am iniţiat prima serie de tratament. Deja se gândeau ca mama să stea cu copilul aici şi tatăl, cu restul copiilor, acolo. A  trebuit să-i conving eu pe ei să se întoarcă în Irlanda, unde aveau toată familia, rostul lor, şi ceilalţi copii la şcoală, pentru că ei ar fi vrut să facă tot tratamentul – cu durata de un an – aici. Au plecat după ce am găsit împreună clinica potrivită şi am relaţionat cu colegii de acolo. Mai dau telefon din când în când, mă informează despre ce se întâmplă cu copilul bolnav şi mă mai întreabă dacă tratamentul de acolo este corect. A fost o dovadă absolut impresionantă de încredere în medicina românească.“

 

 

citeste totul despre: