Cele mai importante lucruri de ştiut despre laserul de la Măgurele, la Adevărul Live

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Dr. Ionel Andrei, director Controlul Calităţii şi Supravegherea Implementării proiectului ELI-NP, vine la Adevărul Live să ne explice ce înseamnă pentru viitorul medicinei faptul că laserul de la Măgurele a atins cea mai mare putere din lume, de 10 PetaWatts.

Intră în dialog cu noi şi adresează-i întrebări invitatului nostru. 

Putem genera cea mai mare putere pe care omul a creat-o până în acest moment, înseamnă într-o comparaţie mai pe înţeles, 10% din puterea Soarelui, concentrată într-o singură rază de lumină.

Câţi ani de muncă sunt în spatele acestui progres?

În anii 80 încercările de dezvoltare a puterii laserilor nu ajunseseră nicăieri. Erau atinse anumite puteri şi nu se putea progresa din motive tehnologice. În 1985 au început noi dezvoltări tehnologice pentru a fi realizaţi laseri.

Vorbiţi-ne puţin despre cele două componente ale ELI-NP, cele două lasere şi generatorul de radiaţii gama.

E vorba de lasere cu lumină coerentă, laserul e perceput de toată lumea ca o lumină amplificată, iar gamma este o soră a acestei lumini, de o energie mult mai înaltă. Din această cauză, acei fotoni având o energie extrem de mare rezultată în urma coliziunii cu electronii, practic, păstrează avantajul vitezei – fotonii având viteza luminii, cea mai mare din Univers, şi primesc energia electronilor. Ceea ce-i transformă în radiaţie gamma. Gamma este extrem de penetrantă. Utilizând acest tip de radiaţii putem să vedem prin corpuri solide, putem detecta ce este în interiorul unui dispozitiv. Sau ce este în interiorul unui alt obiect.

Speranţele sunt acum nelimitate mai ales în privinţa prograsului în medicină. Înţeţeg că după ce vor începe cercetările la Măgurele una dintre ariile de interes este în cancer. Când putem spera să înceapă propriu-zis cercetările?

Am putea practic face disponibile asemenea instalaţii pentru tratarea cancerului cu ajutorul protonilor, de exemplu, o metodă cu o rată de succes mult mai mare decât terapiile prezente. Terapia cu protoni este una mult mai ţintită care distruge numai tumoarea.

Efectele secundare vor fi mult reduse.

Tehnologia va putea fi disponibilă mult mai multe ţări şi spitale pentru că se reduce foarte mult spaţiul necesar, măsurile de radioprotecţie şi costurile asociate sistemelor clasice.

Imagistica dezvoltată cu astfel de tip de radiaţii este mult mai performantă.

Putem spera că vom scăpa de vechile aparate de radioterapie?

Cu siguranţă.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite