Cea mai frecventă formă de hernie de disc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hernia de disc este o afecţiune a coloanei vertebrale care poate apărea în orice parte a coloanei, însă, de cele mai multe ori, se iveşte la nivelul inferior al acesteia, în zona lombară. Există cazuri în care hernia de disc se dezvoltă la nivelul gâtului (cervical) şi mai rar toracic.

Coloana vertebrală este compusă din mai multe vertebre care sunt legate între ele printr-un disc intervertebral, format dintr-un inel exterior fibros, rezistent şi un ţesut gelatinos elastic situat în centrul lui.

Un disc intervertebral sănătos se comportă ca un amortizor oferind coloanei vertebrale o protecţie la şocurile produse de multiplele mişcări pe care le faci constant, cum ar fi fuga, săritul sau ridicarea unor greutăţi.

4 din 5 oameni vor resimţi pe parcursul vieţii o durere lombară. Din fericire, peste 90% dintre aceştia pot beneficia de tratament conservator (terapie balneară, fizical kinetică, medicamentoasă) şi doar 5-10% necesită intervenţie chirurgicală.

Cum se prezintă primul simptom?

În momentul în care discul intervertebral se tasează, canalul pulpos se deplasează către canalul medular unde se comprimă un nerv, atunci apare hernia de disc.

Durerea este resimţită pe traseul unei rădăcini nervoase sau a unui nerv, cel mai cunoscut fiind nervul sciatic. Pe lângă durerea destul de incomodă, care adesea se lasă pe picior, mai apar şi alte simptome cum sunt slăbiciunea musculară şi modificările de sensibilitate (amorţeală, furnicături, lipsa totală a sensibilităţii). Examenul clinic se completează cu o radiografie a coloanei vertebrale.

Află pe clicksanatate.ro dacă este necesară sau nu o intervenţie chirurgicală!

Aceste obiceiuri zilnice îţi afectează iremediabil dantura!

Alăptarea extinsă stimulează inteligenţa bebeluşului

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite