Care sunt ţările europene cu cei mai puţini medici pe cap de locuitor? România, în top 3
0
Polonia, România şi Slovenia ocupă primele trei locuri în topul statelor europene cu cei mai puţini medici pe cap de locuitor din ţările europene. Nici Marea Britanie nu stă mai bine la acest capitol, arată cele mai recente statistici.
Din totalul de 27 de ţări analizate în cadrul unei statistici realizate de Comisia Europeană, România ocupă locul al 26-lea în ceea ce priveşte numărul de medici pe cap de locuitor, potrivit telegraph.co.uk.
Şi în Marea Britanie (clasată pe locul al 24-lea în acest top) numărul medicilor pe cap de locuitor este o problemă, având numai 2,71 doctori la fiecare 1.000 de locuitori. De altfel, Marea Britanie stă mai prost la acest capitol decât ţări cu mult mai puţine pretenţii, cum sunt Bulgaria, Estonia şi Letonia, potrivit datelor publicate de Comisia Europeană ca parte a „Anuarului regional Eurostat 2013“, citat de „The Telegraph“.
La celălalt capăt al clasamentului se situează Grecia, cu cei mai mulţi medici la mia de locuitori – 6,13, potrivit „The Times“. Este urmată de Austria, cu aproape 5 medici la mia de locuitori, Italia cu puţin sub 4 medici/1.000 locuitori, Germania cu 3,73 şi Franţa, cu 3,27 medici la mia de locuitori.
Citeşte şi:
Domnule doctor, aţi declarat recent: „Ca medic, nu poţi face grevă! Din păcate, puţini medici din sistemul românesc de sănătate gândesc aşa.“ Sunteţi primul medic pe care îl aud spunând acest lucru, în timp ce majoritatea medicilor din ţara noastră gândesc altfel.
Angajatori din Irlanda, Ungaria, Danemarca, Norvegia şi Spania caută, prin reţeaua europeană de ocupare a forţei de muncă Eures, medici, ingineri, bucătari sau şlefuitori români. Salariile variază de la 450 de euro, până la 5.000 de euro lunar.