Aritmiile şi recuperarea medicală, o relaţie imposibilă?

Ştim cu toţii că primul lucru care îţi vine în minte atunci când primeşti un diagnostic cardio-vascular, este: „Trebuie să mişc cât mai puţin“. Total greşit! Tocmai în patologiile cardio-vasculare mişcarea ajută enorm la menţinerea tonusului şi a sănătăţii inimii şi circulaţiei sângelui.

Ceea ce uită mulţi, însă, este că această mişcare trebuie făcută sub supravegherea unui specialist în kinetoterapie şi fizioterapie.

Discuţia se ramifică din două perspective. Dacă ai deja un diagnostic de tulburare de ritm cardiac, ar trebui să faci mişcare gradual şi supravegheat, iar dacă nu ai un diagnostic şi faci mişcare susţinută (fitness, aerobic, etc) te supui unui pericol uriaş. De aceea, este bine ca toţi cei interesaţi de mişcare şi antrenament să acorde atenţie deosebită următoarelor simptome: palpitaţii, dispnee, fatigabilitate, ameţeli, angină şi insuficienţă cardiacă decompensată, pentru că atunci mişcarea poate deveni periculoasă. Fibrilaţia atrială (ignorată de mulţi posibili pacienţi) stă la baza a aproximativ 15-25% dintre atacurile de cord.

Fibrilaţia atrială este cea mai frecventă aritmie întîlnită în practică, activitatea ventriculară este complet neregulată, de obicei cu o frecvenţă de 120- 160 bătăi/min. Prevalenţa acesteia creşte odată cu vârsta şi este asociată cu un risc ridicat de deces.

Aritmiile pot determina tulburări funcţionale condiţionate de scăderea debitului cardiac. Scăderea acestuia se manifestă atât în tahiaritmii (frecvenţa cardiacă mai mare de 160), cât şi în bradiaritmii (frecvenţă cardiacă mai mică de 40). Relaţia dintre tulburările de ritm (aritmiile) şi recuperarea fizică este necesar a fi discutată deoarece, un procent semnificativ al persoanelor cu cardiopatie ischemică şi indicaţie de includere în programe de recuperare fizică, prezintă şi tulburări de ritm cardiac ventricular şi supraventricular.

Cum se face antrenamentul pacienţilor cu tulburări de ritm cardiac?

Acestora trebuie să li se acorde atenţie mărită, întrucât riscurile recuperării fizice sunt mult mai mari decât la alte categorii de bolnavi. Un program de recuperare pentru pacienţii cu fibrilaţie atrială are ca obiective: reducerea incidenţei tulburărilor ventriculare de ritm în cursul unui efort fizic, creşterea capacităţii de efort fără simptome, ameliorarea ischemiei miocardice de efort. Intensitatea antrenamentului depinde de severitatea bolii.

1. Ei trebuie să respecte medicaţia antiaritmică prescrisă de către medicul cardiolog, iar programul de recuperare este indicat să fie realizat în sala de gimnastică, în condiţii de monitorizare a cadrului medical specializat, în speţă kinetoterapeutul.

2. Este importantă hidratarea corespunzătoare în timpul efortului, urmărirea simptomelor (dureri în piept, palpitaţii), urmărirea ritmului respirator. Tulburările de ritm sever în cursul efortului limitează antrenamentul, având risc vital, monitorizarea EKG fiind elementară în cursul recuperării, a pulsului, dar şi a tensiunii atriale, cu scopul de a preveni sincopa.

Programul de recuperare în fibrilaţia atrială are trei faze, timp în care se urmăreşte redobîndirea capacităţii fizice în raport cu starea funcţională a inimii pacientului. Progresiv, se recomandă readaptarea la activităţiile de rutină zilnică, mers, urcatul şi coborîtul scărilor, mobilizări pasive, pasivo-active, apoi active, exerciţii izometrice, exerciţii de rezistenţă care angajează grupe musculare mari, alergarea pe loc, urcat pe scăriţă, bicicleta ergometrică sau de exterior; jocuri recreative, exerciţii analitice libere, plimbări, activităţi zilnice curente, exerciţii active, elemente din jocuri sportive fără caracter competiţional.

În final, nu pot să spun decât să o citez pe Madeline Vann - „Nu lăsa fibrilaţia atrială să te ţină departe de exerciţiile fizice. Fă-le în condiţii de siguranţă şi fii tot timpul conştient de reacţia organismului tău la ele.“

Cu drag,
Andreea Vucan, specialist kinetoterapie, în cadrul Clinicii de Prevenţie şi Recuperare Medicală Angiomedica