Beneficiile uleiului de peşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Beneficile uleiului de peşte includ capacitatea sa crescută de protecţie împotriva bolilor cardiace, a colesterolului mărit, a diabetului şi a numeroase alte probleme de sănătate frecvent întâlnite în zilele noastre.

Compuşii din uleiul de peşte nu sunt benefici doar pentru sănătate, ci şi pentru frumuseţea părului. Studii recente arată că uleiul de peşte este o opţiune de tratament eficientă împotriva căderii părului, ajutând în acelaşi timp la repararea firelor de păr deteriorate şi la redobândirea strălucirii.

Pentru a beneficia la maximum de efectele acestuia, asigură-te că uleiul de peşte conţine cei mai importanţi doi acizi graşi de tip Omega-3: acidul eicosapentaenoic/EPA şi acidul docosahexaenoic/DHA, în concentraţie de minimum un gram.

EPA şi DHA sunt acizi graşi polinesaturaţi, nutrienţi fundamentali pentru creşterea, dezvoltarea şi buna funcţionare a sistemului nervos central şi cardiovascular, proveniţi în special din peşte marin. 

Cu cât peştele este mai gras, cu atât cantitatea de EPA şi DHA conţinută este mai mare.

Surse bune de ulei de peşte sunt: somonul, macroul, păstrăvul, heringul, bibanul, sardinele, peştele-spadă, stridiile, tonul, calcanul şi anşoa.

Beneficiile uleiului de peşte pentru sănătate

Studiile clinice au arătat că acizii graşi Omega 3 pot reduce incidenţa bolilor cardiovasculare, a aritmiilor cardiace şi a afecţiunilor inimii. De asemenea, s-a demonstrat că un consum regulat de ulei de peşte previne acumularea de trigliceride şi reduce nivelul de trigliceride în exces.

Administrarea regulată de ulei de peşte de bună calitate ar putea preveni, de asemenea, apariţia aterosclerozei şi a accidentelor vasculare cerebrale.   

Se crede că un consum regulat de ulei de peşte ajuta în stimularea sistemului imunitar, permiţând astfel să reziste la apariţia de boli comune, cum ar fi răceala, tusea şi gripa. Acizii graşi Omega3 prezenţi în uleiul de peşte ajută sistemul imunitar prin creşterea cantităţii de citokine prezente în corpul nostru.

Uleiul de peşte este, de asemenea, benefic pentru pacienţii care suferă de lupus, care este o boală autoimună caracterizată prin sistemul imunitar care atacă propriile organe şi ţesuturi.
Persoanele care se confruntă cu febra musculară sau cu oboseala pot lua suplemente cu ulei de peşte pentru a scăpa de aceste probleme neplăcute.

Beneficiile uleiului de peşte sunt indicate şi în tratamentul artritei sau reumatismului. Utilizarea regulată a acestor suplimente cu ulei de peşte ar putea ajuta la reducerea dozelor crescute de medicamente non-steroidiene şi antiinflamatorii.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea de Stat Louisiana au arătat că acizii graşi Omega 3 din uleiul de peşte sunt eficienţi şi în ameliorarea simptomelor bolii Alzheimer, a sindromului de hiperactivitate (ADHD), a depresiei sau a tulburărilor de concentrare.

Uleiul de peşte ar putea ajuta la pierderea mai rapidă în greutate, potrivit specialiştilor de la Universitatea South Australia. Experţii au realizat o cercetare şi au constatat că voluntarii care au primit ulei de peşte în dieta lor au arătat o pierdere în greutate mai mare, comparativ cu cei care nu au consumat regulat ulei de peşte.

Studiile pe animale de laborator au arătat şi o îmbunătăţire a calităţii spermei, ceea ce ar putea duce în viitor la noi tratamente pe bază de ulei de peşte contra infertilităţii.

Beneficiile uleiului de peşte pentru păr

Uleiul de peşte oferă părului mai multă strălucire şi vitalitate prin aportul de acizi palmitic si oleic. Vitaminele din uleiul de peşte (A, E şi D) dar şi substanţe importante (iod, fosfor, sulf şi brom) ajută în prevenirea şi combaterea căderii părului, la regenerarea celulelor şi creşterea firelor de păr.

Se pot face chiar şi măşti cosmetic pe bază de ulei de peşte, pentru a reda podoabei capilare rezistenţa şi strălucirea.

O astfel de mască destinată părului uscat şi deteriorat este cea din ulei de peşte şi gălbenuş de ou. Se amestecă două linguri cu ulei de peşte încălzit cu un gălbenuş de ou şi se întinde amestecul pe scalp şi pe toată lungimea fiului de păr. Se acoperă cu o folie de plastic şi se lasă să acţioneze 25-30 de minute iar la final se clăteşte părul cu apă călduţă şi se usucă în mod natural, fără a folosi uscătorul electric.

Cei care au probleme cu căderea părului pot folosi masca din ulei de peşte în amestec cu alte uleiuri vegetale (recomandat este uleiul de măsline şi uleiul de ricin).

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite