Beneficiile salviei pentru sănătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nutriţioniştii spun că există numeroare beneficii ale salviei pentru sănătate. Printre altele, salvia are un conţinut important de vitamine.

Salvia este o plantă originară din zona mediteraneană. Creşte în zone însorite, are o tulpină ramificată, lemnoasă şi ierboasă în partea superioară. Are frunze alungite, care o perioadă sunt de culoare argintie şi apoi devin verzi-cenuşii. Florile sunt albastre cu nuanţe de violet. 

În scopuri terapeutice sunt folosite frunzele şi părţile aeriene înflorite ale salviei. Frunzele de salvie conţin un ulei volatil cu substanţe terpenice, tuionă, tuiol, salven şi sabinol. Frunzele de salvie conţin taninuri, vitamina B1, C, săruri de potasiu, glicozide, răşini şi polifenoli. 

Pe lista de beneficii ale salviei pentru sănătate trebuie notat faptul că poate avea acţiuni antinevralgice, depurative, digestice, antiseptice, antioxidante şi antiinflamatoare. 

Pentru a resimţi beneficiile salviei o puteţi consuma sub formă de ceai. Adăugaţi în 200 de mililitri de apă 2 linguriţe de plantă uscată măcinată şi fierbeţi la foc mic pentru 15 - 20 de minute. Salvia este recunoscută că poate regla transpiraţia, combate astenia nervoasă şi surmenajul şi accelerează digestia lentă. Ceaiul de salvie este recomandat şi celor care suferă de palpitaţii, atacuri de panică sau ameţeli. 

Beneficiile salviei sunt şi în timpul menopauzei

Beneficiile salviei pot fi cunoscute şi de cei care suferă de balonare şi crampe stomacale. De asemenea, pe lista de beneficii ale salviei trebuie trecut şi faptul că tratează gingivitele, periostitele, stomatitele, aftele, amigdalitele, durerile în gât, glositele, abcesele dentare, faringitele. Beneficiile salviei pot fi observate şi de cei care au probleme cu memoria, pentru că aceasta are proprietatea de a încetini deteriorarea sistemului nervos. 

Numeroase cercetări care s-au făcut au arătat că beneficiile salviei sunt şi în ceea ce priveşte reglarea fluxului menstrual, pentru decongestionează organele, calmează reacţiile dureroase din timpul menstruaţiei şi are efect benefic în cazul tulburărilor provocate de menopauză, pentru că are un conţinut important de estrogeni vegetali. 

Infuzia de salvie poate fi un remediu foarte bun şi în cazul unor gingivite, glosite, periostite, stomatite, afte, amigdalite sau dureri de gât. În ceea ce priveşte uzul extern, infuzia de salvie, pentru că este antiseptică şi cicatrizantă, se poate aplica sub formă de comprese pe plăgi, ulcere, contuzii şi inflamaţii. În ceea ce priveşte contraindicaţiile, salvia nu este indicată femeilor care alăptează. 

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite