Ajutoare din natură pentru durerile de spate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când durerile de spate nu-ţi dau pace, leacurile din natură reprezintă una dintre cele mai bune soluţii la care poţi apela cu încredere. Iată câteva dintre remediile care s-au dovedit a fi eficiente!

Din cauza stilului de viaţă sedentar, a diverselor probleme de sănătate sau a unei posturi incorecte, ne confruntăm din ce în ce mai des cu dureri de spate. Indiferent de cauza lor, e bine să ştii că există câteva remedii rapide, care te ajută să fii iar în formă.

La nevoie, un leac eficient constă în aplicarea alternativă de comprese calde şi reci peste zona dureroasă. Această metodă funcţionează ca o soluţie de moment. Nu aplica însă compresele direct pe piele, pentru ca şocul să nu fie unul mult prea mare. 

Comprese cu ardei iute


Taie mărunt  ardei iuţi, apoi amestecă cu 3 linguri de ulei cald. Pune compoziţia pe un pansament, pe care îl pliezi astfel încât ardeiul să nu ajungă direct pe piele. Aplică pe locul dureros. Ţine aproximativ 10 minute, apoi îndepărtează compresa, deoarece poate irita pielea. Capsaicina va stimula circulaţia sângelui şi terminaţiile nervoase ale zonei cu probleme, ducând la atenuarea durerii. 

Cataplasme cu cartofi sau cu varză

Taie 5 cartofi felii şi pune-i la fiert. După ce s-au răcit, aşează-i pe un tifon. Acoperă cataplasma cu un prosop gros şi aplică pe piele. Ţine aproximativ 15 minute.

Află pe Clicksanatate.ro cum să scapi de durerile de spate cu remedii din busuioc şi salcie!

Aceste simptome pot indica o tumoare cerebrală!
 

Din ce motive nu reuşeşti să slăbeşti
 

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite