Trucuri pentru a combate anxietatea şi a dormi mai bine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Multe persoane care suferă de anxietate au o calitate a somnului mai redusă. Aceasta este o problemă. Prea puţin somn afectează dispoziţia, crescând iritabilitatea şi, uneori, riscul de depresie.

Somnul de bună calitate pe timpul nopţii are un efect benefic asupra organismului, reparându-l şi energizându-l. Tratamentul anxietăţii îmbunătăţeşte calitatea odihnei, ca si păstrarea unei bune igiene a somnului. Ce înseamnă aceasta?

Specialiştii de la Harvard recomandă persoanelor anxioase să meargă la culcare şi să se trezează la aceleaşi ore în fiecare zi, chiar şi la final de săptămână.

În al doilea rând, lumina naturală ajută la păstrarea unui tipar de somn sănătos, astfel că sunt utile plimbările de 30 de minute în timpul zilei, precum şi practicarea cu regularitate a exerciţiilor fizice, dar nu în proximitatea orei de culcare. După-amiaza este cel mai indicat, potrivit aceleiaşi surse. Aţipeala de după-amiază trebuie să fie scurtă – mai puţin de o oră - şi nu mai târziu de ora 15.00.

fata bea cafea foto pixabay

Cafeina din cafea, ceai ciocolată şi alte băuturi trebuie evitată pentru că rămâne în organism mai bine de opt ore după consum. În cazul existenţei atacurilor de panică, se recomandă evitarea cu totul a cafeinei. De evitat sunt şi alcoolul, mesele îmbelşugate, alimentele care produc arsuri gastrice, precum şi consumul lichidelor în cantităţi mari înainte de culcare.

Fumătorii sunt invitaţi să se lase de acest obicei care determină apariţia multor probleme de sănătate, inclusiv compromiterea calităţii odihnei.

Temperatura din dormitor trebuie să fie uşor scăzută, camera trebuie să fie întunecoasă şi liniştită, fără televizor sau computer. Se recomandă evitarea expunerii la lumina albastră a ecranelor electronice care transmite către creier informaţia că este de fapt zi şi nu noapte. Dacă salteaua este inconfortabilă, se recomandă schimbarea ei.

Muzica, cititul, baia caldă ajută organismul să se relaxeze şi adormim mai uşor. Dacă nu reuşim să adormim după 20 de minute după ce ne-am pus în pat, e recomandat să ne dăm jos şi să facem ceva relaxant, după care să revenim în dormitor, atunci când ne simţim somnoroşi.


 

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite