Şapte lucruri de reţinut despre importanţa somnului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un adult ar trebui să doarmă, în medie, 7-8 ore pe noapte FOTO Shutterstock
Un adult ar trebui să doarmă, în medie, 7-8 ore pe noapte FOTO Shutterstock

Somnul este unul dintre elementele esenţiale pentru o stare bună de sănătate, alături de nutriţie şi activitate fizică, aşadar se explică de ce atunci când nu ne odihnim suficient ne simţim lipsiţi de energie, suntem incapabili să ne concentrăm sau nu putem ţine stresul sub control.

Joi, mai mulţi cercetători şi lideri de corporaţii au participat la un summit organizat de Universitatea Harvard, în cadrul căruia au discutat despre impactul orelor insuficiente de somn, dar şi despre crearea unei mişcări care să contribuie la îmbunătăţirea calităţii odihnei.

„Huffington Post“ a prezentat, cu această ocazie, cele mai importante concluzii ale discuţiilor:

1.Somnul influenţează cortexul prefrontal, implicat în autocontrol şi creativitate

2.„Ignorarea problemelor legate de somn este cea mai gravă afecţiune dintre toate“ – William Dement.

3. Potrivit unui sondaj realizat în Statele Unite, muncitorii americani dorm, în medie, 6,6 ore pe noapte în timpul săptămânii.

4.Programele corporaţiilor pentru ameliorarea stresului contribuie la îmbunătăţirea calităţii somnului în rândul angajaţilor.

5.Un „pui de somn“ de şase minute este suficient pentru a contribui la îmbunătăţirea memoriei.

6. Persoanele care nu se odihnesc suficient tind să facă alegeri pe care nu le analizează în profunzime.

7. „Stresul care are un impact asupra calităţii somnului ne influenţează, ulterior, munca“ – Dr. Christopher Barnes.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite