Sucurile dietetice sunt suspectate că pot creşte riscul de demenţă şi accident vascular-cerebral. Ce este recomandat să bei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sucurile cu zahăr sau cu îndulcitori artificiali pot afecta în egală măsură inima şi creierul
Sucurile cu zahăr sau cu îndulcitori artificiali pot afecta în egală măsură inima şi creierul

Băuturile dietetice, socotite până acum drept alternativă sigură la răcoritoarele îndulcite care cresc riscul de diabet şi obezitate ar putea determina o maximizare a posibilităţii de a dezvolta în timp demenţă şi accidente vasculare-cerebrale, potrivit cnn.com.

Băuturile îndulcite artificial precum cele dietetice consumate în fiecare zi pot duce la creşterea de trei ori a riscului de demenţă şi AVC, comparativ cu un consum redus la o dată pe săptămână, scrie cnn.com, care citează jurnalul Stroke, al Asociaţiei Americane pentru Inimă.  

Deocamdată însă oamenii de ştiinţă care au efectuat studiul pe un grup restrâns de persoane nu au putut stabili o legătură de tip cauză-efect, în timp ce alţi cercetători au recomandat prudenţă în interpretarea şi generalizarea rezultatelor cercetării.

„Avem puţine date referitoare la efectul asupra sănătăţii al băuturilor dietetice, iar acest lucru este problematic întrucât acestea sunt foarte populare în rândul tuturor categoriilor de persoane“, a declarat Matthew Pase, cercetător la departamentul de Neurologie al Şcolii de Medicină de la Universitatea din Boston.

Este nevoie de mai multe studii care să-i pună pe consumatori în situaţia de a face alegeri informate, a mai spus acesta.

Noul studiu a inclus datele a 2.888 de persoane incluse în Framingham Heart Study Offspring Cohort, cu vârste de peste 45 de ani pentru evaluarea riscului de accident vascular cerebral, şi 1.484 de persoane cu vârste de peste 60 de ani pentru evaluarea riscului de demenţă.

10 ani de studiu comparativ

Din 1999 şi până în 2001, cercetătorii au analizat ce obişnuiau să bea aceste persoane pe parcursul a trei perioade de timp diferite. Apoi, au urmărit subiecţii în următorii zece ani pentru a afla care dintre ei au suferit accidente vasculare cerebrale sau demenţă comparând informaţiile legate de alimentaţie cu riscul de apariţie a acestor probleme de sănătate.

La finalul celor zece ani, 97 de persoane, sau 3% din subiecţi, suferiseră un atac vascular cerebral, 82 dintre acestea fiind ischemice sau cauzate de înfundarea vaselor de sânge. 81 de persoane, sau 5% din subiecţi, au dezvoltat demenţă, iar 63 au fost diagnosticaţi cu boala Alzheimer.

Cercetătorii au conchis că persoanele care au consumat cel puţin o băutură îndulcită artificial pe zi aveau un risc de trei ori mai mare de a dezvolta accident vascular ischemic şi de 2,9% de demenţă.

Oamenii de ştiinţă nu au observat o asociere între băuturile carbogazoase îndulcite şi aceste probleme de sănătate, acest lucru fiind pus pe seama faptului că subiecţii consumau cu preponderenţă sucuri dietetice, a explicat Pase. „Desigur, acest lucru nu înseamnă că ele sunt o opţiune sănătoasă“, a spus el. „Recomandăm ca oamenii să bea apă în locul băuturilor pe bază de zahăr sau îndulcite artificial“, a subliniat cercetătorul.

Heather Snyder, directorul medical şi ştiinţific al Asociaţiei Alzheimer. a calificat studiul drept o piesă dintr-un puzzle care permite o mai bună înţelegere a felului în care dieta noastră şi stilul de viaţă au impact asupra funcţionării creierului.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite