Iar după aterizarea la Otopeni, mirajul e deja pe jumătate risipit, mai ales dacă foloseşti o toaletă în aeroport.

Ocilând încă printre meandrele concretului, ajungi la tine acasă şi, în timp ce despachetezi, deschizi televizorul plin de speranţă, avid să afli ce evenimente importantissime ai pierdut în pribegie. Şi hop, în minutul doi, te pocneşte în moalele capului o nouă ştire că faci cancer de la mâncarea pe care o mănâci ca vita dusă la abator, de trei ori pe zi. Reporteriţa are gura până la urechi, „expertul” din platou zâmbeşte şi el inundat de fericire ca te-a avertizat, doar tu rămâi ca prostul să inventariezi toate otrăvurile pe care le-ai îngurgitat inainte de aparitia minunatei emisiuni care îţi schimbă viaţa şi îţi garantează tinereţea fără bătrânţe si viaţa fără de moarte.

Dar cel mai dor îmi e de mâncăul autentic, de grasul fericit şi vicios. De coana Lucsiţa înfulecâd gogoşi şi mititei, fleici şi floricele calde, bere şi covrigi. Mi-e dor de pacientul care înşiră voluptos aperitive, ciorbe şi fripturi, garnituri scăldate în sosuri fine, deserturi complicate şi brânzeturi apetisante, vinuri potrivite felurilor de mâncare şi nelipsitul digestiv la sfârşitul mesei. Ei bine, pacientul acesta nu mai există! În schimb, vin supraponderali încercănaţi şi nefericiţi, care (dacă au habar ce bagă în gură şi nu repetă la fiecare trei minute sintagma „ce mai găsesc prin frigider ”), mă înmărmuresc constant în timpul anchetei alimentare premergătoare curei de slăbire sau a unei consultanţe despre cum ar trebui să mâncăm sănătos şi omeneşte.

Mi se înmoaie picioarele când pacient după pacient înşiră micul dejun format din terciuri scârboase din tărâţe, spălătură de migdale numită preţios lapte şi odioase maglavaisuri verzi. Mi se întunecă judecata şi privirile când îmi povestesc despre prânzul cu tofu şi cereale inferioare cu nume exotice, folosite de popoare sărace sau izolate ca să ridice nivelul nutriţional al unei alimentaţii monotone şi sărăcăcioase şi îmi pierd umorul cu gustările „sănătoase”, formate din bombe calorice de fructe uscate şi oleaginoase fără rost, comparativ cu efortul fizic al bietului om căruia mersul prin mall i se pare deja echivalentul unei participări la maraton.

Clar, criza e doar o cortină de fum care ne ascunde realitătile vieţii: companiile farmaceutice ne omoară, producătorii de alimente ne otrăvesc, guvernele complotează pentru extincţia totală a speciei (deşi dubitez că guvernul nostru e capabil de vreun plan, chiar prost şi incomplet). Şi peste consultaţie planează corbul negru al cancerului…

Singurul factor indiscutabil de risc să facem cancer e vârsta (sigur, în afară de câteva chimicale bine cunoscute, fumat, alcool). Şi mă întreb...

Citiţi textul integral pe sereniti.ro

Un text semnat de Simona Tivadar
 


Simona Tivadar este medic primar în diabet, boli de nutriţie si metabolism. Adepta explicaţiei ştiinţifice cu orice preţ, cu amendamentul că dacă respecţi toate regulile, pierzi toată distracţia. Heităr convins al vieţii virtuale, care îşi calcă sistematic pe inimă de vreo doi ani, într-un razboi naiv şi personal cu impostura medicală, vraci vegani şi vârcolaci daco-plafarişti. Şi care vă invită si pe voi să creşteţi oastea celor care cred că "glumind putem spune orice, chiar şi adevărul" -S. Freud.