Un spital din Australia a anunţat din greşeală moartea a 200 de pacienţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un spital din Melbourne, Australia, a anunţat moartea a 200 de pacienţi FOTO summitdata.com
Un spital din Melbourne, Australia, a anunţat moartea a 200 de pacienţi FOTO summitdata.com

Un spital australian şi-a prezentat scuze, joi, după ce a anunţat din greşeală medicii de familie a 200 de pacienţi că aceştia au decedat, deşi ei erau în viaţă, relatează AFP.

Austin Hospital din Melbourne şi-a dat seama de eroare după câteva ore şi a contactat imediat medicii respectivi pentru a-i informa că este o greşeală.

Unul dintre ei a avut totuşi timp să sune un membru al familiei unui pacient pentru a-i transmite condoleanţe, potrivit cotidianului Herald Sun.

Grupul Austin Health a afirmat că trimiterea notelor la 30 iulie este rezultatul unei „erori umane“, comise în urma unei schimbări a procedurilor informatice.

Cei 200 de pacienţi erau de fapt pe lista externărilor.

„Problemele legate de informatică nu pot în niciun caz să prejudicieze îngrijirile pe care le primesc pacienţii şi nici încrederea în sistemul de sănătate“, a reacţionat preşedintele Asociaţiei medicilor australieni din statul Victoria, Tony Bartone.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite