Viitorul a pierdut meciul cu Botoşani şi „se zbate“ la retrogradare. Constănţenii au încheiat în inferioritate numerică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

FC Botoşani a câştigat meciul cu Viitorul Constanţa, disputat duminică, pe teren propriu. Gazdele s-au impus cu 3-1, profitând de inferioritatea numerică a oaspeţilor.

Viitorul Constanţa a deschis scorul la scurt timp de la fluierul de start, când Nicolae Dică a transformat un penalti (9'), iar echipa lui a intrat la pauză în avantaj. Replica botoşănenilor a apărut în a doua repriză, graţie lui Gabriel Vasvari, care a fructificat o altă lovitură de la 11 metri (52'), Attila Hadnagy a majorat scorul (57'), iar Aco Stojkov a „închis“ tabela (89'), aducând victoria botoşănenilor. Viitorul a rămas în inferioritate numerică în a doua parte a jocului, când Alexandru Mitriţă l-a călcat pe Florin Acsinte, aparent în mod intenţionat, şi a fost penalizat direct cu un cartonaş roşu (53'). Cel de-al doilea eliminat a fost Răzvan Marin, din pricina unei intrări dure (90').

Gazdele ocupă locul nouă în Liga I, cu nouă victorii, cinci egaluri şi 10 înfrângeri, iar etapa viitoare vor întâlni campioana României, Steaua Bucureşti, în deplasare. De cealaltă parte, Viitorul se află pe a 15 poziţie şi prima retrogradabilă în eşalonul secund, fiind situată la un punct distanţă de gruparea care se salvează, cu cinci meciuri câştigate, opt remize şi 11 partide pierdute, iar următoarea partidă va fi cu ACS Poli Timişoara, acasă.

Ştiri pe aceeaşi temă:

Răstunări spectaculoase de scor la Dinamo - Pandurii, 2-3. Cosmin Matei a părăsit terenul accidentat, Doru Bratu a luat „roşu“ înainte să intre pe gazon

Remiză albă la Concordia - Petrolul. Răzvan Lucescu rămâne fără victorie, după două meciuri disputate

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite