VIDEO Muntenegru - România 1-0: Adio, calificare! Drum bun, Daum! Naţionala a ratat Mondialul ca o echipă mică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Stanciu (centru)
Nicolae Stanciu (centru)

La anul, se vor împlini 20 de ani de când tricolorii n-au mai fost la o Cupă Mondială. La ce au arătat la Podgorica şi, per ansamblu, în aceste preliminarii, nici n-ar fi meritat să fie în Rusia. Urmează plecarea selecţionerului, însă naţionala va rămâne cu un nucleu de fotbalişti extrem de limitaţi.

Exasperat, probabil, şi el de spectacolul dezolant oferit de echipa sa în meciul cu Armenia, Christoph Daum a făcut patru schimbări în primul „11“ aliniat la Podgorica.

Au ieşit Cr. Ganea, Pintilii (suspendat), Stanciu şi Băluţă şi au intrat Moţi, Găman, Răzvan Marin şi Maxim. Efectul acestor modificări asupra jocului? Aproape zero!

image

Prima repriză a fost o dispută între două echipe care au lăsat impresia că, per ansamblu, nu sunt interesate de calificarea la Cupa Mondială. De fapt, s-a jucat la fel de urât ca în tur pe „Cluj Arena“, atunci când s-a terminat 1-1. Prima fază care a trezit, probabil, telespectatorii „adormiţi“ a venit abia în minutul 14. Chipciu a pătruns în careu, a căzut după un duel cu un adversar însă arbitrul scoţian, Craig Thomson, n-a reacţionat spre furia mijlocaşului de la Anderlecht. Pe reluări s-a văzut că au existat, totuşi, circumstanţe de penalty.

Peste trei minute, a venit o fază care a arătat limitele echipei României, dincolo de numele selecţionerului. Chipciu i-a pasat la mijlocul terenului spre Maxim care a „dormit“ pe el, în loc să urmărească mingea. Muntenegru a recuperat şi a plecat pe contraatac. Vedeta gazdelor, Jovetici, l-a depăşit uşor pe căpitanul României, Chiricheş, şi i-a pasat în careu lui Beciraj. Aceasta l-a trimis „la plimbare“ pe fundaşul din faţa sa, însă şutul său n-a nimerit spaţiul porţii, deşi Tătăruşanu era bătut.

Dacă a fost privată de un posibil penalty la Chipciu, în schimb, România a avut noroc cu o decizie excelentă a brigăzii de arbitraj în minutul 30. Jovetici a marcat, dar centralul a anulat golul, considerând că un jucător aflat în ofsaid l-a blocat pe Tătăruşanu şi a influenţat faza. 

România fost nevoită să aştepte 40 de minute pentru prima ei ocazie serioasă de gol. Chipciu l-a pus la încercare pe portarul advers printr-un şut foarte bun, dar Petkovići a fost pe fază şi a trimis în corner din vinclu.

După pauză, s-a jucat în acelaşi ritm de liga a doua a fotbalului european. Un fotbal lent, lipsit de viziune, fără acţiuni de poartă. Nici schimbările lui Daum, au ieşit Andone şi Marin în minutul 63, au intrat Băluţă şi Stanciu, n-au schimbat nimic în jocul României. 

Când lumea era „adormită“ de somniferul oferit de cele două formaţii, vedeta gazdelor a rezolvat meciul. Marušići a centrat de pe stânga, din faţa lui Toşca, Chiricheş a pierdut duelul aerian cu Jovetici, iar scorul a devenit 1-0 (75).

Dacă în ciuda jocului slab, gazdele se pot consola măcar cu victoria, în schimb, evoluţia tricolorilor a fost jenantă pentru o naţională care avea nevoie de victorie pentru a putea spera la CM 2018. Probabil, după ratarea calificării, Daum va pleca. Problema e că, după o prestaţie extrem de slabă la Euro 2016, România a dezamăgit, din nou, şi în preliminariile Mondialului din 2018, semn că problema nu e legată doar de numele selecţionerului.

CITEŞTE ŞI:

*Daum, primele declaraţii după rateul dat în România: cum a răspuns la întrebarea despre demisia sa de la naţională

Astăzi

Armenia – Danemarca 1-4

Muntenegru – România 1-0

Polonia – Kazahstan 3-0

1. Polonia 8 6 1 1 18-11 19

2. Muntenegru 8 5 1 2 18-7 16

3. Danemarca 8 5 1 2 18-7 16

4. România 8 2 3 3 8-8 9

5. Armenia 8 2 0 6 8-19 6

6. Kazahstan 8 0 2 6 4-22 2

5 octombrie: Armenia – Polonia, Muntenegru – Danemarca, România – Kazahstan

8 octombrie: Danemarca – România, Kazahstan – Armenia, Polonia – Muntenegru

VEZI GOLUL MECIULUI

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite