VIDEO Ce se întâmplă atunci când se întâlneşte Pirlo cu Bourceanu: consecinţă tristă pentru fostul căpitan al Stelei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nici la a doua sa apariţie în tricoul celor de la Trabzonspor, mijlocaşul de 28 de ani n-a rezistat pe teren până la finalul meciului. Prestaţia sa contra celor de la Juventus a însemnat o serie de pase de doi, trei metri, înapoi şi lateral, plus un moment comic.

Alex Bourceanu a fost cel mai apreciat „închizător“ din Liga I. Inclusiv el a recunoscut, nu o dată, că tehnica nu e punctul său forte, însă compensează carenţele la jocul cu mingea prin dăruire şi o capacitate mare de efort. Aceste calităţi nu sunt însă de ajuns în faţa unei echipe, precum Juventus.

Joi seară, noua echipă a lui Bourceanu, Trabzonspor (locul 9 în prima ligă din Turcia), a jucat, în deplasare, la Torino, în prima manşă din 16-imile Ligii Europa. Aflat la a doua sa apariţie în tricoul turcilor, Bourceanu a fost titular. Dacă în meciul lui de debut a bifat 58 de minute, de această dată, românul a rezistat pe teren 67 de minute. La scorul de 1-0 pentru Juventus, el a fost schimbat, iar fără Bourceanu pe teren, italienii au făcut 2-0 în minutul 90+4 prin Pogba.

Cât a jucat, Bourceanu n-a reuşit mare lucru: o serie de pase de doi, trei metri, în spate şi lateral. La un moment dat, a fost chiar ridiculizat de Pirlo. Fostul stelist l-a atacat pe play-maker-ul italian, s-a aruncat precum un câine de pază asupra sa, însă Pirlo a reacţionat elegant. A oprit balonul în tuşă şi l-a „culcat“ pe Bourceanu pe gazon. Faza a continuat, mijlocaşul celor de la Trabzonspor a încercat, din nou, o deposedare, dar iarăşi a căzut!

Juventus s-a impus cu 2-0 şi va juca returul în Turcia, peste o săptămână, la 27 februarie.

VEZI FAZELE CU BOURCEANU CONTRA CELOR DE LA JUVENTUS

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite