VIDEO Culio, argentinianul pentru care România înseamnă altceva decât Dracula şi cerşetori: „E ţara care mi-a dat totul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă există străini care iubesc România mai mult decât unii care s-au născut aici, atunci, cu siguranţă, Emmanuel Culio se numără printre ei. Aflat acum în Dubai, fostul mijlocaş al CFR-ului a povestit că are un „român“ şi mai înfocat în familie: fiica sa în vârsta de 7 ani.

Există şi argentinieni care n-au dorit să fie „pume“, ci tricolori. Unul dintre cei mai buni stranieri din istoria Ligii I spune, sincer, că s-a îndrăgostit de Cluj şi promite că, în maximum trei ani, se va întoarce la CFR.

„Weekend Adevărul“: Cum ai lăsat Deportivo La Coruna, aproape de promovare în Segunda, unde erai titular, ca să vii în Emirate? N-ai renunţat cam uşor la şansa de a juca, din vară, împotriva lui Messi şi Ronaldo în La Liga?

Emmanuel Culio: Am avut şase luni buni în Spania. M-a sunat însă Hector Cuper şi mi-a propus să vin aici. Iar eu am considerat că pentru mine şi pentru familia mea e mai bine să accept. Recunosc, când am luat decizia să semnez cu Al-Wasl, am pus banii pe primul loc. Orice fotbalist, după o vârstă, ar trebui să se gândească să asigure un viitor mai bun pentru familia lui. Iar eu joc fotbal ca să câştig bani pentru soţia mea, pentru fetiţa mea. Am semnat pe un an şi jumătate cu Al-Wasl. Să vedem, dacă totul merge bine, poate rămân şi mai mult timp.

Despre fotbalul românesc ce mai ştii?

Ştiu că CFR nu traversează un sezon bun. Urmăresc rezultatele lor şi, din ce am văzut, au ieşit din lupta pentru titlu. Totuşi, pentru mine, CFR rămâne cel mai mare club din România. Şi acum vorbesc, periodic, cu preşedintele Iuliu Mureşan, cu Răzvan Zamfir.

Ai jucat patru ani în Liga I, la CFR. Cum a fost această perioadă?

România şi CFR mi-au dat totul. M-au făcut fotbalistul care sunt acum. De la Cluj, am ajuns să joc în Liga Campionilor, în Liga Europa. Şi familia mea s-a ataşat foarte tare de România. Mai ales fetiţa mea, care avea un an când am ajuns la Cluj. Acum are şapte ani, iar tot timpul mă bate la cap să ne întoarcem în România. 

Şi tu ce îi zici?

Eu cred că, în maximum trei ani, o să mă întorc în România. Până atunci, vreau să mai strâng nişte bani, după care să-mi închei cariera în România, la CFR.

image

Şi românilor le-a plăcut fotbalistul Culio. La un moment dat, era vorba să fii naturalizat...

Am visat să joc pentru naţionala României. Îmi pare rău că totul a rămas la nivel de vorbe. Dar asta e viaţa. Mergem înainte.

Mulţi străini care ajung în Liga I speră să semneze, la un moment dat, cu Steaua. Nu-ţi pare rău că n-ai ajuns în Ghencea?

Niciodată n-am regretat că n-am jucat la Steaua, fiindcă, aşa cum spus, eu am jucat la cel mai bun club din România, la CFR. Am câştigat şapte trofee cu această formaţie care îmi va rămâne mereu în inimă.

Dintre trofeele luate cu CFR, care ţi-e cel mai drag?

Primul titlu cucerit după derby-ul Clujului în care am învins Universitatea. De fapt, acel an a fost foarte bun pentru mine şi CFR. Am realizat tripla: cupa, campionat şi Supercupa.

Care e cea mai neplăcută amintire legată de CFR?

Ratarea unui transfer la Rubin Kazan. Eu mă înţelesesem cu ruşii, chiar semnasem şi contractul. Şi CFR părea că a ajuns la o înţelegere cu Rubin. Când m-am întors însă de la vacanţă, mi s-a spus că transferul a picat. N-am înţeles niciodată exact motivul, dar am ratat o şansă mare. Asta e! Viaţa merge înainte. Asta e vorbă pe care am învăţat-o de la Hagi.

Că ai adus vorba de antrenori, de ce te-ai certat cu Andone? La un moment dat, el a spus că tu eşti analfabet...

Nu m-am certat cu el. Am câştigat primul titlu în România cu el pe bancă. Apoi însă, a venit vacanţa, iar când am început cel de al doilea sezon împreună, fără să primesc vreo explicaţie, am fost ţinut pe bancă. Asta în condiţiile în care jucasem titular, meci de meci, în sezonul în care s-a luat primul titlu. Niciodată n-am înţeles de ce m-a marginalizat, iar ce a spus, ulterior, despre mine, chiar nu mă interesează.

Care au fost antrenorii cu care te-ai înţeles cel mai bine la Cluj?

Toni Conceicao şi Andrea Mandorlini.

Dar cel mai bun fotbalist alături de care ai jucat?

Eugen Trică. Avea tehnică, era un marcator constant. A fost un fotbalist de care mi-a plăcut mult. 

Păcat că România n-a trecut de Grecia în barajul pentru Mondiale, mai ales că Grecia e o echipă slabă.
image

„Hagi e antrenorul de la care am învăţat foarte multe lucruri“

De la CFR ai ajuns la Galatasaray la cererea lui Hagi. De ce n-ai rezistat la echipă după plecarea lui?

Fiindcă atunci s-a schimbat totul la club. Preşedintele, conducerea, antrenorul. Iar cel care l-a înlocuit pe Hagi, Terim, a spus că vrea alţi jucători. Eu şi Bogdan Stancu am fost împrumutaţi la Orduspor. Evoluţiile noastre acolo au arătat că decizia lui Terim de a renunţa la noi a fost greşită. Dar ăsta e fotbalul. Tot timpul, ca jucător, trebuie să ţii capul sus. Asta e o altă vorbă pe care am învăţat-o de la Hagi.

El cum ţi s-a părut ca antrenor?

Foarte bun, dar la Galatasaray n-a avut noroc. Am învăţat multe lucruri de la el.

Ziceai că urmăreşti ştirile despre România. Care dintre ele te-a surprins cel mai mult?

Nu mi-a venit să cred când am auzit că Rapid nu mai e în Liga I. E un club de care mi-a plăcut mereu. Când jucam pe terenul lor, era o atmosferă incredibilă în tribune. Păcat de fanii lor, dar sper să fie alături de echipă şi în liga a doua.

Ştiai că Gigi Becali e în închisoare?

Nu ştiam! Dar ce a făcut? A mai fost arestat o dată, când eram eu în România, dar atunci n-a stat mult în puşcărie. Îmi pare rău de el, mai ales că e un băiat bun.

Comparativ cu Liga I, nivelul campionatului din Emirate cum ţi se pare?

Similar cu cel românesc sau chiar un pic peste. Aici sunt stranieri foarte buni, unii dintre ei chiar de echipă naţională.

Am jucat în Argentina, Chile, România, Spania, Turcia, iar acum sunt în Emirate. Nicăieri însă n-am văzut femei la fel de frumoase ca în România.

Din Dubai, Culio a vorbit despre viaţa sa în Emirate, despre Hagi, România, CFR Cluj şi arestarea lui Gigi Becali

CITEŞTE ŞI: 

*VIDEO Culio, fermecat de fântânile cântătoare: a urmărit cu sufletul la gură spectacolul de lângă Burj Khalifa

„Aspirator“ de trofee cu CFR

Nume: Emmanuel Culio

Data şi locul naşterii: 30 august 1984 (Mercedes, Argentina)

Înalţime : 1,76 m 

Post: mijlocaş

A jucat la: Flandria, Almagro, Independiente, Racing Club (toate din Argentina), La Serena (Chile), CFR Cluj, Galatasaray, Orduspor, Mersin (toate din Turcia), Deportivo La Coruna (Spania), Al-Wasl (Emirate)

A câştigat: două titluri (2007-2008 şi 2009-2010), trei Cupe ale României (2008, 2009, 2010) şi două Supercupe ale României (2009 şi 2010) toate cu CFR Cluj. 

Supercupa Turciei (2012) cu Galatasaray

Meciuri / goluri la CFR: 146 / 9

L-a bătut pe Totti în prima victorie a CFR-ului în Ligă

Chiar dacă a jucat între 2007 şi 2011 la Cluj, Culio n-a fost un marcator. În patru ediţii de Liga I, n-a depăşit niciodată norma de un gol pe sezon, deşi a avut 107 apariţii în prima ligă. În schimb, Culio va rămâne în istoria CFR-ului pentru „dubla“ sa pe „Olimpico“. Clujenii au şocat Europa, învingând AS Roma, cu Totti pe teren, în debutul lor în grupele Ligii Campionilor. La 16 septembrie 2008, CFR i-a bătut pe romani, scor 2-1, după ce gazdele deschiseseră scorul în minutul 16, prin Panucci, după un balon pierdut de Culio. Acesta şi-a reparat greşeala, punctând de două ori, în minutele 27 şi 49, aducând victoria trupei pregătite de Maurizio Trombetta, cel care tocmai îl înlocuise pe Ioan Andone. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite