VIDEO Şase rezultate pozitive ale Stelei în faţa englezilor. "Viteziştii" sunt aproape invincibili pe teren propriu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Steaua s-a comportat în general bine contra echipelor din Anglia, dar palmaresul ei este pătat de eliminarea din faţa lui Middlesbrough, probabil cel mai dureros episod din istoria echipei

Fotbalul englezesc nu este o necunoscută pentru pentru Steaua, de-a lungul timpului, mai multe formaţii din Albion fiind adversare ale „roş-albaştrilor”. Dacă Chelsea este o premieră, Liverpool, West Ham, Southampton, Arsenal, Aston Villa şi Middlesbrough au călcat la Bucureşti şi nu s-au simţit deloc bine în compania steliştilor. Doar Arsenal a reuşit să câştige pe terenul românilor, 1-0, în grupele Ligii Campionilor, ediţia 2007-2008. În rest, rezultatele din România au fost pozitive, trei victorii şi trei egaluri, ceea ce demonstrează că liderul din Liga 1 ştie cum să gestioneze duelurile cu englezii. Cel puţin pe teren propriu.
 

1997, Cupa UEFA, Steaua – Aston Villa 2-1

Antrenorul Laurenţiu Reghecampf a fost titular într-o echipă a Stelei, antrenată de Mihai Stoichiţă, care a învins echipa din Birmingham la Bucureşti. A fost meciul lui Ciocoiu, autor al unei duble, ultimul gol fiind o foarfecă de senzaţie din mijlocul careului. Pentru stelişti au mai jucat, printre alţii, Răchită, Miu, Rotariu, Cătălin Munteanu, Lăcătuş şi Narcis Răducan. Steaua nu s-a calificat, deoarece a pierdut în retur cu 0-2.
   

1999, Cupa UEFA, Steaua – West Ham 2-0
Prima formaţie eliminată englezească eliminată de Steaua a fost West Ham United, echipă la care evolua atunci Frank Lampard. Roş-albaştrii erau conduşi atunci de Emeric Ienei, iar Reghecampf a fost titular în ambele partide, alături de Baciu, Dănciulescu, Miu, Lincar şi alţii. Golurile victoriei de la Bucureşti au fost marcate de Laurenţiu Roşu şi Sabin Ilie. În retur, scorul a fost 0-0.


2003, Cupa UEFA, Steaua – Southampton 1-0

Claudiu Răducanu a adus o victorie importantă Stelei, contra lui Southampton, cu un gol în minutul 83. Steaua îl avea pe banca tehnică pe Victor Piţurcă şi în teren pe Hamutovski, Fl. Dumitru, Rădoi, Răchită, Opriţa, Aliuţă, Paraschiv, P. Stoica etc. Acel 1-0 de la Bucureşti, coroborat cu 1-1 în deplasare, a lăsat acasă echipa pregătită de Gordon Strachan. 


2003, Cupa UEFA, Steaua – Liverpool 1-1
După Southampton, în faţa Stelei a apărut imediat Liverpool, care avea o super echipă, cu Gerrard, Hypia, Kewell, Heskey, Diouf.  Şi totuşi, steliştii au ţinut piept „cormoranilor” pe Ghencea, remizând 1-1 (în retur a fost 1-0 pentru englezi). Golul românilor a fost marcat tot de Claudiu Răducanu, dintr-o pasă a lui Pitu, iar în finalul acelei partide Victor Piţurcă l-a trimis în teren şi pe Mihăiţă Neşu.
2006, Cupa UEFA, Steaua – Middlesbrough 1-0
Cosmin Olăroiu a condus Steaua în dubla dezastruoasă cu Middlesbrough, care începuse atât de bine pentru „roş-albaştri”. La Bucureşti, aceştia au măturat pe jos cu „Boro”, dar au ratat extrem de mult şi s-a terminat doar 1-0, prin golul lui Dică. Ce a urmat în retur, 2-4, cu 3 goluri primite în ultimele minute, e probabil cel mai negru episod din cariera unor fotbalişti precum Rădoi, Goian, Ghionea, Petre Marin sau Nicolae Dică.
2010, Liga Europa, Steaua – Liverpool 1-1
Ultimul antrenor al Stelei care a stat pe bancă împotriva englezilor a fost Ilie Dumitrescu, care înaintea meciurilor cu Liverpool a anunţat că „echipa sa trebuie să subordoneze jocul adversarului”. În deplasare a fost însă 4-1 pentru Gerrard and Co., dar la Bucureşti, Tănase a marcat golul unei remize de imagine pentru stelişti.  Dintre cei care au jucat atunci se regăsesc şi acum  la echipă Tătăruşanu, Latovlevici, Gardoş şi Tănase.

Alte victorii româneşti contra englezilor
1966, Cupa Campionilor, Petrolul Ploieşti - Liverpool 3-1
1979, Cupa UEFA, Univ. Craiova – Leeds United 2-0, 2-0
1980, Cupa Cupelor, Poli Timişoara - West Ham United 1-0
2005, Cupa UEFA, Dinamo - Everton 5-1
2012, Liga Campionilor, Manchester United - CFR Cluj 0-1 
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite