Veste excelentă pentru suporterii naţionalei: noul selecţioner va debuta într-un meci oficial în faţa fanilor români
0
Tricolorii ştiau că trebuie să joace în faţa unor tribune goale în prima partidă din preliminariile pentru Mondialul din 2018. Spre bucuria lor, nu va fi aşa.
Asta deoarece, sancţiunea primită de Federaţia Română de Fotbal (FRF) a fost dictată de UEFA în timpul preliminariilor pentru Euro 2016.
Suspendarea va fi ispăşită într-o competiţie organizată de forul european. Cum următorul meci oficial al tricolorilor va fi unul din cadrul preliminariilor pentru Mondialul din 2018, care sunt organizate de FIFA, România poate beneficia de sprijinul suporterilor.
Astfel, întâlnirea România – Muntenegru, programată la 4 septembrie (ora 21.45), la „Cluj Arena“, va fi cu porţile deschise, după cum a informat Digi Sport. Meciul va marca şi debutul oficial al noului selecţioner care ar putea fi un italian, după cum „Adevărul“ a scris aici.
România se află în grupa E a preliminariilor pentru CM 2018, alături de Muntenegru, Polonia, Danemarca, Armenia şi Kazahstan.
Meciul în care tricolorii vor juca, totuşi, cu porţile închise va fi primul din cadrul calificărilor pentru Euro 2020.