Un singur jucător român rămâne în cursă la Wimbledon: Hănescu îşi continuă căderea liberă în ierarhia ATP

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Hănescu
Victor Hănescu

Mai sunt şase zile până la turul I de la Wimbledon (29 iunie – 12 iulie), însă românii implicaţi în calificări au început deja lupta pentru accederea pe tabloul principal.

Luni, la masculin, Marius Copil (186 ATP) a izbutit să treacă în turul II, acolo unde îl va întâlni pe Vincent Millot (Franţa, 213 ATP). 

Din păcate, Copil rămâne singurul tenismen din România care poate ajunge în turul I de la Wimbledon, dacă va învinge în următoarele sale două partide din calificări. Asta deoarece, Victor Hănescu (194 ATP) şi Adrian Ungur (196 ATP) au pierdut încă din primul lor meci în tentativa de a ajunge pe tabloul principal.

Ungur a cedat cu Dustin Brown (Germania, 102 ATP), scor 1-6, 2-6, după o oră şi 34 de minute de joc. Nici Hănescu nu s-a descurcat mai bine, pierzând în faţa lui Nikoloz Basilashvili (Georgia, 153 ATP), scor 4-6, 2-6, după o oră şi două minute. Astfel, căderea lui Hănescu (33 de ani) continuă, el având 13 victorii şi 11 eşecuri în acest an.

7.250 de lire sterline primesc jucătorii care ajung în turul II al calificărilor la Wimbledon. Învinşii din turul I încasează 3.625 de lire sterline.  
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite