Un jucător al Barcelonei a scăpat cu viaţă după un accident grav de circulaţie, dar a părăsit zona fără să anunţe poliţia
0Joi dimineaţă, în jurul orei 2.30, Alexis Sanchez a fost implicat într-un accidentat serios de circulaţie, la revenirea de la Lleida, locul unde s-a disputat Copa Catalunya, contra rivalilor locali de la Espanyol. Chilianul a scăpat ca prin minute, datorită sistemelor de siguranţă ale bolidului pe care-l conducea, dar a părăsit locul accidentului.
Potrivit informaţiilor din presa spaniolă, Alexis Sanchez a scăpat autoturismul de sub control, cel mai probabil din cauza vitezei excesive, şi, după ce a derapat pe o distanţă de aproape 100 de metri, s-a lovit de un parapet.
“Marca” scrie că extrema chiliană, care se afla în maşină alături de un cunoscut, a scăpat fără nicio zgârietură, probabil datorită sistemelor de siguranţă ale bolidului său Audi R8.
Cei doi au părăsit apoi locul accidentului, urcând la bordul unui automobil, cel mai probabil un coechipier de la Barcelona, care venea în spatele maşinii chilianului, la o distanţă mică.
Spaniolii mai scriu că cel care a anunţat accidentul n-a fost atacantul Barcelonei, ci un martor. Din fericire n-au existat victime umane şi nici pagube materiale importante, în afară de avariile bolidului lui Alexis Sanchez şi cele provocate parapetului.
Miercuri seară, FC Barcelona a câştigat prima Cupă a Cataluniei după cea din ediţia 2006-2007, după ce şi-a învins rivala locală Espanyol la penalty-uri (1-1 după 90 de minute). Tito Vilanova a trimis pe teren o echipă formată în majoritate din jucători de la Barcelona B.