UEFA a exclus Rapid din competiţiile europene, Dinamo a primit acceptul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
UEFA i-a ridicat sancţiunea lui Dinamo FOTO Răzvan Păsărică/Rpressport
UEFA i-a ridicat sancţiunea lui Dinamo FOTO Răzvan Păsărică/Rpressport

Forul european a anunţat miercuri decizia finală în cazul celor opt cluburi suspendate din competiţiile continentale, printre acestea numărându-se şi Rapid şi Dinamo.

UEFA a anunţat că Rapid a fost amendată cu 100.000 de euro şi exclus dintr-o ediţie de cupă europeană în eventualitatea în care se va califica în următoarele trei sezoane, în vreme ce Dinamo a primit acceptul pentru a evolua, îndeplinind criteriile Instanţei de Control Financiar.

Pe 21 decembrie 2012, opt cluburi fuseseră sancţionate din cauza încălcării regulilor de fair-play financiar, astfel încât se dictaseră amendarea şi excluderea lor pentru trei sezoane din competiţiile europene. Cluburile au avut drept termen data de 31 martie pentru a demonstra că neregulile au fost îndreptate, astfel încât echipa din Ştefan cel Mare a scăpat acum de emoţii. 

Printre echipele care şi-au rezolvat problema se mai numără Malaga (Spania), HNK Hajduk Split (Croaţia), NK Osijek (Croaţia), FK Partizan (Serbia) şi FK Vojvodina (Serbia), în timp ce Arsenal Kiev e singura alături de Rapid căreia nu i-a fost ridicată sancţiunea.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite