“The Sun” a aflat detaliile reîntoarcerii lui Mourinho, care a semnat deja cu Chelsea: cât câştigă şi pe câţi ani a semnat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lampard şi Mourinho au colaborat excelent la primul mandat al portughezului pe "Stamford Bridge". FOTO: goal.com
Lampard şi Mourinho au colaborat excelent la primul mandat al portughezului pe "Stamford Bridge". FOTO: goal.com

Ceea ce se bănuia a devenit practic o certitudine. Jose Mourinho revine la Chelsea, după şase ani, iar cei de la "The Sun" susţin că portughezul a semnat deja contractul, în cursul unei vacanţe de două zile la Londra, în această săptămână.

 “E  oficial. Mourinho e antrenorul lui Chelsea iarăşi. Toată lumea de la club e încântată de revenirea sa, de oficiali şi jucători, până la fani”, a declarat o sursă din interiorul clubului Chelsea, pentru  “The Sun”.

Mourinho a fost luni în capitala Angliei, unde a asistat pe Wembley la play-off-ul de promovare în Premier League, jucat între Watford şi Crystal Palace (0-1), apoi ar fi semnat cu Chelsea, susţine cei de la „The Sun”. Contractul este valabil pe următorii patru ani, iar Mourinho va câştiga, în total, 40 de milioane de lire (46,7 milioane de euro).

Sâmbătă, 1 iunie, va fi ultimul meci al lui Mourinho la cârma Realului, în ultima etapă a sezonului din Spania, contra celor de la Osasuna, pe „Bernabeu”.  

Mandatul său la Chelsea ar urma să debuteze, potrivit presei engleze, la începutul lunii iulie, însă Mourinho ar urma să fie prezentat pe Stamford Bridge la începutul săptămânii viitoare. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite