Steaua face legea pe teren, managerul ei la comisii: suspendările lui Meme nu mai încap în calendar. Vine verdictul UEFA
0„Adevărul“ a calculat sancţiunile dictate împotriva lui Mihai Stoica de la începutul anului. Concluzia e una incredibilă. Află cât are de plătit oficialul roş-albaştrilor de pe urma amenzilor.
„Născut pentru a fi suspendat“. Acesta pare a fi motto-ul lui Mihai Stoica, dacă ne luăm după frecvenţa cu care managerul Stelei apare în prim-planul unor scandaluri care prejudiciază imaginea sa, pe cea a clubului şi atrag după sine suspendări şi sancţiuni.
În primele opt luni ale anului 2013, Meme s-a întrecut pe sine: a primit mai multe suspendări decât lunile scurse din calendar!
S-a plimbat cu scaunul în mână
Oficialul formaţiei din Ghencea a călcat strâmb, mai întâi, la 14 aprilie, cu ocazia derby-ului Rapid – Steaua (1-1) din returul campionatului trecut. Atunci, după golul egalizator al steliştilor, fanii giuleşteni au aruncat cu obiecte pe gazon, lovindu-l pe Chiricheş. Căpitanul roş-albaştrilor, Alex Bourceanu, a încercat să calmeze spiritele, invitându-şi colegii să-şi vadă de joc.
În schimb, în momentele de întrerupere ale derby-ului, Meme a intrat pe gazon şi a început să se plimbe cu un scaun aruncat pe teren, enervându-i şi pe mai mult pe rapidişti. Totul s-a finalizat cu un conflict între el şi team-manager-ul gazdelor, Dănuţ Perjă. Amândoi au fost eliminaţi de arbitrul Sebastian Colţescu.
„Nota de plată“ pentru Stoica? Cinci luni de suspendare şi o amendă de 10.000 de lei (aproximativ 2.200 de euro). Stelistul a făcut însă memoriu la Comisia de Recurs şi s-a ales cu o pedeapsă mult mai blândă: o lună de suspendare şi o penalitate de 740 de lei (aproximativ 170 de euro)!
A „turbat“ de bucurie după eternul derby
Dovada că Meme n-a învăţat nimic după episodul din Giuleşti a venit duminică seară. Practic, la primul derby după cel cu Rapid, Stoica a comis-o din nou. La finalul victoriei cu Dinamo, scor 2-1, managerul campioanei a „turbat“ de bucurie. În faţa celor două vestiare de pe „Arena Naţională“, el le-a arătat ostentativ dinamoviştilor şase degete, semn că Steaua a câştigat în faţa lor în ultimele şase jocuri oficiale.
Înjurat de secretarul general al „câinilor“, Bogdan Bălănescu, Stoica a fost la un pas de bătaie cu acesta, deşi fizicul nu-l recomanda pentru un astfel de duel, având în vedere că Bălănescu are aproape doi metri şi cam 30 de kilograme peste managerul Stelei.
Până şi Dumitru Dragomir a fost dezgustat de spectacolul grotesc de la vestiare şi dezvăluit că Meme nu s-a rezumat la a le arăta „câinilor“ semnul cu şase degete. „E foarte grav că Mihai Stoica a călcat steagul lui Dinamo. El are un comportament coleric, a călcat strâmb“, a spus preşedintele LPF. La câteva ore după această declaraţie, oficialul roş-albaştrilor a primit o suspendare de cinci luni şi o amendă de 16.000 de lei (3.600 de euro). Aproape sigur, aceste sancţiuni vor fi iarăşi reduse la Comisia de Recurs.
Cele mai mari emoţii le are cu UEFA
Dacă în ţară pedepsele dictate de Comisia de Disciplină sunt caraghioase, deaorece, aproape de fiecare dată, ele sunt reduse drastic la Recurs, în schimb, la UEFA nu mai e de joacă. Iar aici, Meme are dosar după ce i-a agresat pe ziariştii Pro TV la antrenamentul oficial dinaintea meciului Vardar Skopje – Steaua.
Delegatul UEFA la întâlnirea din Macedonia, Mark Blackborne, a notat în raportul său incidentul care a avut loc între Stoica şi jurnaliştii români, dar şi faptul că, drept răzbunare, roş-albaştrii au închis antrenamentul oficial, ceea ce e contrar regulamentului. Forul de la Nyon a anunţat că a deschis o anchetă, iar verdictul se va da, săptămână viitoare, la 22 august.
Mircea Sandu a spus că, aproape sigur, clubul Steaua şi Mihai Stoica vor fi sancţionaţi de UEFA, Meme urmând să primească şi o suspendare.
400
de euro e amenda pe care Mihai Stoica a primit-o din partea unui judecător, în Macedonia, după ce a intrat în conflict cu reporterii Pro TV.
Mi-a fost jenă, când am văzut imaginile cu mine înjurând la Skopje. Sunt un tip foarte OK. Am probleme doar când cineva mă sfidează şi mă provoacă, aşa cum s-a întâmplat la Skopje. Îmi place lupta, nu sunt un om care debordează de fair-play. Doar că nu sunt ipocrit într-o lume în care falsitatea este o a doua natură. Şi, credeţi-mă, sunt foarte mândru de asta. Mihai Stoica la 26 iulie pentru „GSP“