Steaua, misiune imposibilă: de ce Astra e ca şi campioană cu trei etape înainte de final. Programul celor două echipe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bucureştenii aveau posibilitatea de a deveni principala favorită la câştigarea titlului cu o victorie la Giurgiu. Eşecul cu 0-2 l-a îndemnat însă pe Laurenţiu Reghecampf să recunoască faptul că mai sunt şanse de doar 1% la locul 1.

Iar asta pentru că după partida de sâmbătă, Astra s-a dus la şase puncte în faţa Stelei. Ceea ce înseamnă că, în cele trei runde rămase, Steaua trebuie să câştige tot, iar Astra trebuie să piardă neapărat două partide şi să facă maximum egal în ultima.

O altă variantă ar fi ca giurgiuvenii să facă trei remize, caz în care bucureştenii ar avea, din nou, nevoie de maximum de puncte în jocurile rămase. În cazul în care cele două echipe termină la egalitate de puncte, Steaua va lua titlul, după ce giurgiuvenilor li s-a rotunjit în plus punctajul la finalul sezonului regulat.

Aceste scenarii par însă, mai degrabă, SF, în condiţiile în care, în play-off, Astra a bătut ASA (1-0) şi Dinamo (4-1), iar cu Pandurii a remizat pe teren propriu. Practic, pentru a rezolva titlul matematic, Alibec şi compania mai au nevoie de patru puncte.

Program Astra

ASA Târgu-Mureş (deplasare)
Dinamo (acasă)
Pandurii (deplasare)

Program Steaua

Viitorul (acasă)
Pandurii (acasă)
ASA Târgu-Mureş (deplasare)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite