Fotbalistul dorit de Steaua în locul lui Bourceanu a avut mari probleme de sănătate şi a fost vindecat de un medic veterinar, care i-a injectat sânge în burtă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hoban (stânga) e  unul dintre cei mai buni mijlocaşi români
Hoban (stânga) e  unul dintre cei mai buni mijlocaşi români

Steaua este foarte aproape să-şi piardă căpitanul, Alex Bourceanu refuzând să-şi prelungească angajamentul cu echipa din Ghencea.

În locul lui Bourceanu, steliştii visează să-l transfere pe Ovidiu Hoban, unul dintre ouţinii tricolori care au rătat ceva în dubla cu Grecia. Hoban a debutat la naţională abia în luna iunie a acestui an, la 30 de ani, iar acest moment a venit destul de târziu în cariera mijlocaşului de la Petrolul, şi din cauza unor probleme medicale, care i-au întârziat mult explozia în carieră. Hoban e din Baia Mare şi pe când era junior a fost transferat la echipa Blănuri Oradea, o formaţie de liga a patra, care se ocupa cu creşterea şi vânzarea ulterioară a celor mai promiţători puşti din zonă.

La Blănuri, Hoban l-a avut coleg pe Mihăiţă Neşu, despre care spune că era un tip bătăios, care avea un caracter foarte puternic. Din păcate, plecarea de acasă, de lângă familie, n-a fost de bun augur din punct de vedere al sănătăţii. La 18 ani, Ovidiu s-a îmbolnăvit şi nimeni nu dădea de capul bolii sale. Avea o infecţie în sânge, din cauza căreia îi ieşeau non-stop furunculi uriaşi pe tot corpul. Au urmat operaţii şi tratamente din cauza cărora fotbalistul slăbea foarte mult şi nu se putea ocupa 100 % de activitatea fotbalistică. Problema era că nimeni nu ştia cum să-l scape de acest chin.

I-a fost injectat sânge în burtă
Salvarea a venit din Germania, acolo unde a fost dus de impresarul său. Actualul petrolist fusese transferat la o formaţie din liga a 5-a, FK Clausen, şi acolo a cunoscut un medic veterinar, rudă cu antrenorul echipei la care activa el. Respectivul a găsit leac de suferinţa fotbalistului, chiar dacă în Germania se îngrijea de cai.Tratamentul pare desprins din poveştile războaielor mondiale. Medicul îi lua sânge, îl amesteca cu ceva şi apoi îl injecta în burtă. Minunea s-a produs şi, după un timp, fotbalistul a scăpat de furunculii care ajunseseră chiar la grad de flegmon.Ulterior avea să afle că aceştia îi apăruseră din cauza condiţiilor precare de igienă în care stătuse în internatul din Oradea, unde colcăiau şobolanii prin podele. A fost cea mai grea cumpănă a proaspătului internaţional, care nu credea, în vremurile respective, să ajungă să joace pentru România. 

E foarte iubit la Ploieşti
La 22 de ani şi jumătate, Hoban a lăsat Germania şi a venit în ţară jucând un meci pentru Universitatea Craiova şi şase pentru FC Bihor. Abia peste un an s-a apucat serios de treabă şi, în cei şase ani petrecuţi la Gaz Metan Mediaş, a devenit cel mai constant fotbalist al echipei, jucând două campionate la rând fără a lipsi vreun meci de pe gazon. El face parte din lotul adus de Florian Walter de la „U“ Cluj la Petrolul şi e unul dintre cei mai iubiţi fotbalişti ploieşteni, poate şi pentru faptul că a jucat mereu acolo unde a fost nevoie de el. Cum a fost şi în finala Cupei României, când Cosmin Contra l-a utilizat fundaş central, pentru a suplini absenţa lui Geraldo. Şansele ca Petrolul să-i dea drumul lui Hoban la Steaua sunt extrem de mici, deoarece jucătorul este cotat la un milion de euro, iar "lupii" nu vor să întărească o echipă care oricum are prima şansă la titlu. Dacă va pleca de la Ploieşti, cel mai probabil Hoban o va face pentru un club din străinătate.

6 selecţii la naţională are Ovidiu Hoban

243 de meciuri şi 20 de goluri are Hoban în Liga I


 

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite