Simona Halep: „Trăiesc cele mai frumoase momente din viaţa mea. Vreau să fiu ca Nadia, Hagi şi Năstase”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep s-a antrenat cu micuţii tenismeni şi va lua parte la BRD Bucharest Open. Jucătoarea şi-a exprimat ambiţia de a deveni numărul 1 mondial.

Simona Halep va intra miercuri pe Arenele BNR, pentru confruntarea cu jucătoarea franceză Kristina Mladenovici, care a bătut-o la începutul anului.

Aflată pe locul 3 mondial, la doar 175 de puncte de Na Li, ocupanta poziţiei secunde, Simona Halep trebuie să câştige turneul de la Bucureşti pentru a menţine ecartul ce o separă de jucătoarea din China. Românca are de apărat cele 280 de puncte câştigate la Budapesta, anul trecut, aşa că nu are cum să treacă pe locul doi prea curând.

Totuşi, Simona Halep ar putea aspira la o ascensiune în topul mondial la începutul lunii august, când participă la o serie de turnee pe continentul nord-american, concursuri ce „încălzesc” atmosfera pentru cel de-al patrulea Grand Slam al anului, US Openul de la New York (25 august – 7 septembrie).

Până atunci, românca va juca în această săptămână la BRD Bucharest Open, după care îşi va lua 10 zile de vacanţă. „Nu vă spun unde mă duc, e secret”, a afirmat Halep, încercând, probabil, să se ascundă de aparatele foto ale paparazzilor. Referitor la locul din clasament, Simona Halep a precizat că visul ei este să ajungă numărul 1: „Îmi doresc asta, sper să se şi întmple”.

E aptă medical

La Bucureşti, Simona Halep o va înfrunta miercuri pe Kristina Mladenovici, jucătoarea din Franţa care conduce cu 1-0 în scorul întâlnirilor directe. „Mladenovici e o jucătoare bună, care chiar m-a bătut la Paris. Îmi doream să joc cu altcineva. Este înaltă, are un serviciu foarte puternic şi va trebui să returnez foarte bine. Voi avea puterea să joc în fiecare zi, pentru că sunt foarte bine pregătită fizic. Vreau să o iau meci cu meci şi ar fi frumos să avem o finală sută la sută românească", a spus Halep.  “În meciul de la Wimbledon a fost vorba doar de o entorsă uşoară”, a mai precizat ea, încreztoare în faptul că va putea juca în 5 zile consecutive, de miercuri până duminică, atunci când e programată finala.

Biletele sunt aproape epuizate

Pe tabloul celor 32 de jucătoare care vor intra de luni, în turul 1, se regăsesc nu mai puţin de 8 jucătoare din România: Simona Halep, Monica Niculescu, Irina Begu, Alexandra Cadanţu, Alexandra Dulgheru, Raluca Olaru, Cristina Dinu şi Andreea Mitu. Primul duel românesc ar putea avea loc chiar în turul doi, între Cadanţu şi Begu.

“E incredibil să avem un turneu WTA în ţară. Eu am emoţii când jucăm acasă. Cred că acum am totuşi experienţa necesară pentru a juca în faţa publicului din România. Toate româncele cred că avem cele mai grele meciuri, dar sper să câştigăm toate ", a spus Halep.

Biletele, cu preţuri de 15 lei, pentru zilele de concurs luni – vineri, şi 40 de lei, pentru semifinalele de sâmbătă şi finala de duminică, sunt aproape epuizate. Se mai găsesc tichete doar  pentru meciurile de astăzi şi de mâine.

image

S-a antrenat cu viitori tenismeni

Sportivele Alexandra Dulgheru, Alexandra Cadanţu, Monica Niculescu şi Simona Halep au participat duminică la Kid's Day din cadrul turneului BRD Bucharest Open. La acţiune au participat 200 de copii pe arena centrală, iar Simona Halep a stat permanent pe teren alături de micii sportivi: “A fost o zi frumoasă. Chiar mi-am dorit să joc cu copiii. Îmi pare rău că timpul a fost atât de scurt, pentru că îmi place să stau alături de ei. Şi eu când eram mică am avut ocazia să mă întâlnesc cu jucătorii mari ai României de atunci. Am fost atentă la toţi copiii".

Trăiesc cele mai frumoase momente din viaţa mea. Îmi place să reprezint România şi sunt mândră de asta. Sper să ajung la nivelul Nadiei, lui Hagi sau Năstase Simona Halep, locul 3 WTA

Turul I de la BRD Bucharest Open

Simona Halep (favorita nr.1) - Kristina Mladenovici (Franţa)
Aleksandra Krunici (Serbia) - Alexandra Panova (Rusia)
Veronica Royg (Paraguay) - Cagla Buyukakcay (Turcia)
Lara Arruabarena (Spania) - Annika Beck (nr. 5, Germania)
Klara Koukalova (nr. 3, Cehia) - Monica Niculescu
Alize Lim (Franţa) - jucătoare venită din calificări
Katarzyna Piter (Polonia) - Andreea Mitu
Anna Tatişvili (SUA) - Polona Hercog (nr.8, Slovenia)
Anna Schmiedlova (nr.6, Slovacia) - Kristina Kucova (Slovacia)
Nadia Kicenok (Ucraina) - Cristina Dinu
Jucătoare venită din calificări - Danka Kovinici (Muntenegru)
Raluca Olaru - Karin Knapp (nr.4, Italia)
Petra Cetkovska (nr.7, Cehia) - Alexandra Cadanţu
Jucătoare venită din calificări - Irina Camelia Begu
Silvia Soler-Espinosa (Spania) - jucătoare venită din calificări
Alexandra Dulgheru - Roberta Vinci (nr. 2, Italia).

Ştiri pe aceeaşi temă:

Simona Halep s-a întors acasă: "Am fost tristă". Ce spune despre turneul de la Bucureşti la care românii vor să o vadă

Simona Halep: "Vreau să fiu numărul 1 în tenisul feminin"

Ştiri similare pe dolce-sport.ro:

Momentul decisiv al semifinalei Halep - Bouchard: "Altfel, Simona o bătea şi într-un picior" 

Victoria cu Halep a propulsat-o în topul WTA. Performanţă senzaţională pentru Bouchard

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite