S-a încăierat Cosmin Olăroiu cu Florin Călinescu? Mărturii inedite ale actorului
0Patronul Stelei, Gigi Becali, susţine că actorul Florin Călinescu a fost făcut KO de finalistul Ligii Campionilor Asiei, Cosmin Olăroiu, de faţă cu Gino Iorgulescu şi cu Mircea Sandu.
“Cum adică să se ia campionatul pe bani? Dacă era pe bani, îl luam eu. Cred că Florin Călinescu e tralala. Cine e Călinescu asta? Când l-a bătut Oli, era mieluşel”, a povestit Gigi Becali.
Reacţia actorului nu s-a lăsat aşteptată. “A fost Gigi Becali de faţă la întâmplarea asta? Nu ştiu despre ce vorbiţi. Eu cred că este o fantezie de-a lui Gigi Becali. Nu-mi aduc aminte să fi luat masa cu Gigi Becali vreodată. Iar dacă Gigi Becali n-a fost de faţă, nu cred că puteţi da crezare acestei poveşti. Să ne rugăm pentru sănătatea lui şi pentru pioşenia lui. Atât vreau să spun. Eu sunt prieten şi cu Mircea Sandu, şi cu Gino Iorgulescu, şi cu Olăroiu. Nu-mi aduc aminte despre aşa ceva. Poate ne-om fi certat pe vreo formulă de echipă, ştii cum e la un şpriţ. Dar când povesteşti ceva, în primul rând trebuie să fii de faţă. Parcă îmi aduc aminte ceva, dar cred că e o întâmplare de acum vreo 10 ani şi parcă era de Crăciun. Acum nu e un secret că mai bem o ţuică de Crăciun. E ca în bancul ăla: nu i s-a dat o Volgă, i s-a luat o bicicletă. Eu ştiu ce o fi ajuns la urechile lui Gigi? Şi domnului Gigi Becali, care nu cred că a fost de faţă la mesele la care eu particip, îi doresc multă sănătate, minte şi înţelepciune”, a spus, pentru ziarul “ring”, Florin Călinescu.