Roger Federer n-are rival în tenis, dar nu urmăreşte locul 1 ATP. Explicaţiile elveţianului cu privire la acest gest

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roger Federer
Roger Federer

Roger Federer s-a calificat en-fanfare vîn semifinalele Turneului Campionilor, înregistrând trei victorii din trei posibile în grupa Boris Becker.

Chiar dacă a avut un an fabulos, în care a câştigat Grand Slamurile de la Australian Open şi Wimbledon şi l-a învins de cinci ori principalul său rival, Rafael Nadal, Roger Federer nu vizează locul 1 ATP. .

El a explicat într-o conferinţă de presă, desfăşurată la Londra, de ce nu face asta: "Să ajungi numărul 1 mondial este realizarea maximă în tenis, aşa a fost întotdeauna pentru mine. Însă, la vârsta mea, lucrul acesta nu poate fi un obiectiv, altfel voi începe să comit greşeli. Nu sunt sigur că îmi va permite corpul. Nu aş putea juca aşa cum aş dori, aş fi tensionat, nervos, iar asta nu ar fi bine pentru spatele meu. În plus, la nivelul punctelor, sunt încă departe de Rafael Nadal. Trebuie să câştig acest turneu pentru a mă apropia. Acum sunt doar în semifinale. Apoi am 2.000 de puncte de apărat în Australia, ceea ce nu este cazul lui Rafael Nadal. Este aşadar o problemă. Ştiu că şi el are multe puncte de apărat, dar nu atât de multe ca mine. Din acest motiv spun mereu că numărul unu mondial nu este un obiectiv realist"

Federer s-a declarat mulţumit de performanţele din 2017: "Sunt fericit pentru faptul că am reuşit să fac un sezon mare. Sunt cu adevărat mulţumit că am atins acest nivel de joc şi sunt capabil încă să evoluez la acest nivel în final de an. Nu este ca şi cum acest lucru a durat doar un turneu şi apoi nimic. Asta a durat întregul an. Nu am niciun regret deoarece mi-am depăşit cu mult aşteptările. Şi nu sunt nici accidentat, sunt într-o bună formă fizică".

54 de victorii şi 5 doar 5 înfrângeri are Roger Federer în 2017

7 titluri a câştigat Federer în acest an

95 de titluri are el în total, dintre care 19 de Grand Slam

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite