Retrospectiva anului 2013: suflu nou în federaţiile din România. Cine sunt noii şefi ai sportului românesc şi care sunt planurile lor pentru 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Camelia Potec a devenit în 2013 cel mai tânăr preşedinte de federaţie din România
Camelia Potec a devenit în 2013 cel mai tânăr preşedinte de federaţie din România

RETROSPECTIVĂ 2013 a fost anul schimbărilor majore în sportul românesc, zece din cele mai importante federaţii schimbându-şi preşedinţii.

Anul 2013, primul după Jocurile Olimpice de la Londra şi totodată primul din noul ciclu olimpic, a fost anul reformelor în sportul românesc. O parte din aceste reforme au pornit cu schimbarea preşedinţilor de federaţii. Astfel, zece dintre cele mai importante foruri sportive din ţara noastră şi-au desemnat noi conducători. La multe dintre aceste federaţii, noii şefi au adus un suflu tănăr şi le-au succedat în funcţie foştilor preşedinţi, unii dintre ei având câteva mandate consecutive pe poziţii de conducere, fără întrerupere (cazul lui Viorel Păunescu la FR Nataţie).

„Adevărul” a stat de vorbă cu o parte dintre aceşti preşedinţi şi vă prezintă în cele ce urmează care au fost realizările lor în 2013 şi care sunt obiectivele pe care le-au fixat pentru anul viitor.

Boxul aşteaptă un campion olimpic

Tonul schimbărilor a fost dat de Federaţia Română de Box, la finalul lui 2012. Rudel Obreja a plecat cu scandal din fotoliul de preşedinte, lăsându-i locul fostului campion la box profesionist, Leonard Dorin Doroftei. De un an de când conduce federaţia, „Moşu” a bifat câteva realizări importante pentru boxul amator din România, printre care reînfiinţarea „Centurii de Aur”, organizarea unor turnee pentru copii, cadeţi şi juniori şi repunerea României pe harta boxului internaţional, odată cu recunoaşterea lui Doroftei ca preşedinte (n.r. AIBA suspendase Federaţia Română de Box în timpul cât preşedinte a fost Rudel Obreja).

„Obiectivul nostru meu pe termen lung e să scot un campion olimpic. Avem câţiva copii la tineret pe care îi creştem, ei sunt viitorul boxului românesc. De seniori nu sunt mulţumit pentru că ei sunt cu gândul numai la bani, dar banii vin doar dacă munceşti. La anul vrem să înfiinţăm la Slatina un centru olimpic de box pentru fete şi încă două centre olimpice pentru băieţi la Reşiţa şi Brăila. De asemenea, vom face un centru de excelenţă la Vâlcea cu sprijinul autorităţilor locale. Şi evident că ne dorim să organizăm şi anul viitor Centura de Aur, dar pentru asta avem nevoie de bani”, a dezvăluit Doroftei planurile FR Box pentru 2014.

Tenisul cere sprijin din partea COSR

Tenisul nu a scăpat nici el de reformă. La începutul lui 2013, Ruxandra Dragomir a purtat un duel aprig cu George Cosac, dar a pierdut în cele din urmă alegerile în favoarea lui Cosac, fost tenismen de performanţă. Imediat după alegeri, Cosac l-a repus pe Andrei Pavel pe postul de căpitan nejucător al echipei de Cupa Davis a României. Sub domnia sa, tenisul feminin românesc a renăscut, Simona Halep fiind vârful de lance al acestei ascensiuni. „În proporţie de 90%, sunt mulţumit de ce am realizat în acest  an. Pentru anul viitor, federaţia lucrează la un proiect legat de speranţele olimpice, iar dacă acest proiect va fi implementat, vom beneficia şi noi de sprijinul COSR, la fel ca orice sport olimpic. De asemenea, vrem ca Centrul Naţional de tenis să devină Complex Naţional pe care să-l dotăm cu sală de fitness, centru de recuperare şi spaţii de locuit pentru sportivi. În plan mai avem şi Clubul de Tenis Bucureşti, pe care îl vom înfiinţa în Parcul Operei, cu sprijinul Primăriei Generale”, a declarat Cosac.

Unificarea karateului, visul cel mare al lui Băroiu

Lucian Băroiu a preluat preşedinţia Federaţiei Române de Karate de aproape un an, însă n-a reuşit încă să-şi vadă visul împlinit, unificarea tuturor federaţiilor de karate din ţară. Sub conducerea lui Băroiu, forul de karate a devenit mult mai vizibil şi a organizat multe competiţii de profil, ceea ce s-a tradus printr-un interes crescut pentru această ramură sportivă. În plus, nivelul tehnic al fiecărui concurs a crescut vizibil, la fel ca numărul practicanţilor de karate. În ciuda acestor realizări, Băroiu e nemulţumit din cauză că nu a unificat karateul. „Federaţia pe care o conduc e recunoscută de Sport Accord, de CIO, de WADA (n.r. Agenţia Mondială Anti-Doping), de ANAD (n.r. Agenţia Naţională Anti-Doping). E o inepţie ca această federaţie să fie egală cu alte federaţii de karate. Numai la noi e posibil aşa ceva. Am depus toate documentele pentru ca Ministerul Tineretului şi Sportului să recunoscă doar FR Karate. Nu mă las până când nu unific aceste federaţii care au acelaşi obiect, mor cu ei de gât”, a spus Băroiu.

Covaliu e nemulţumit

Şi scrima românească a trecut în acest an printr-un proces de reformare. Mihai Covaliu a înlocuit-o la conducerea federaţiei pe Ana Pascu, fiind simultan şi antrenor al lotului naţional de sabie masculin. Şi în acest an, prin rezultatele obţinute de sportivi, scrima s-a menţinut în elita mondială, dar Covaliu tot nu e mulţumit. „Putea să facem mai multe pentru acest sport, din păcate, mie îmi ocupă mult timp şi pregătirea lotului de sabie, sunt pe două fronturi. Mi-am propus să aduc mai mulţi sponsori la federaţie, să fac mai vizibil acest sport, să atragem cât mai mulţi copii spre scrimă, dar am reuşit parţial. La anul vreau să continui aceste proiecte, vreau să dezvolt acest sport. E foarte important pentru noi să luăm medalii la Jocurile Olimpice de la Rio. Până atunci, fiecare pas contează, mai ales că au început deja calificările”, a comentat Covaliu.

La hochei e dezastru

Florian Gheorghe a fost instalat de curând în fotoliul de preşedinte al hocheiului românesc., Fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport va avea o misiune cumplită de acum înainte, deoarece federaţia are datorii la utilităţi de 300.000 de euro, la care se adaugă alte restanţe către foşti sportivi sau antrenori care şi-au cerut drepturile în instanţă. De ce s-a ajuns aici? Tanczos Barna, fost preşedinte al federaţiei, aflat în plin conflict cu oficialii sportului românesc, a ignorat problemele hocheiului şi i-a lăsat astfel o grea povară lui Florian Gheorghe. „Pentru început, vrem să intrăm în normalitate, să achităm datoriile cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti şi să dăm drumul la Patinoar (n.r. din cauza restanţelor uriaşe la utilităţi, Patinoarul Flamaropol a fost închis în vara acestui an). Acest sezon este compromis. Aproximativ 350 de copii au de suferit împreună cu jucătorii echipelor de hochei Steaua şi Sportul Studenţesc, care nu au unde să se antreneze. Sper să primim sprijin, pentru că altfel nu avem cum să ieşim din această încurcătură. Am preluat o federaţie falimentată, nu falimentară, dar nu abdicăm, trebuie s-o scoatem la liman, altfel nu mă înhămam la această muncă. Şi că să vă faceţi o idee despre condiţiile din federaţie, vă pot spune că în birouri nu sunt mai mult de 2 grade Celsius, e mai frig ca afară, scoatem aburi. E inimaginabil ceea ce suntem nevoiţi să îndurăm!”, a precizat deznădăjduit Florian Gheorghe.

Federaţii                     Fostul preşedinte                   Actualul preşedinte

Atletism                        Sorin Matei                                 Ion Sandu

Baschet                        Dan Berceanu                           Horia Păun

Box                               Rudel Obreja                             Leonard Doroftei

Ciclism                         Traian Badea                             Carol Novak – Nicolae Plugaru

Hochei pe Gheaţă        Tanczos Barna                          Florian Gheorghe

Judo                             Eduard Doandeş                       Doru Ioan Sapta

Karate                          Adrian Popescu Săcele             Lucian Băroiu

Lupte                           Cristian Poteraş                         Răzvan Pârcălabu

Scrimă                          Ana Pascu                                Mihai Covaliu

Tenis                            Ruxandra Dragomir                  George Cosac

Nataţie                         Viorel Păunescu                        Camelia Potec

La Federaţia Română de Handbal vor fi alegeri anul viitor, în ianuarie. Până în acest moment, niciun candidat nu s-a înscris în cursă. Alegeri se vor organiza şi pentru şefia FRF, în martie 2014. Până în acest moment, patru candidaţi şi-au anunţat candidaturile: Gică Popescu, Răzvan Burleanu, Vasile Avram, Marcel Puşcaş şi Sorin Răducanu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite