Restricţii de circulaţie stabilite cu ocazia meciului România – Polonia de vineri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Circulaţia în Bucureşti va fi restricţionată FOTO Eduard Enea
Circulaţia în Bucureşti va fi restricţionată FOTO Eduard Enea

Brigada Rutieră a Capitalei a dispus restricţionarea traficului rutier, vineri, pe străzile din jurul Arenei Naţionale, cu ocazia disputării partidei România – Polonia (ora 21.45).

În conformitate cu avizul Comisiei Tehnice de Circulaţie, din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, traficul rutier va fi restricţionat, gradual, de la ora 17.00, până la defluirea totală a spectatorilor, după cum urmează: Str. Sergent Vasile Şerbănică, între Bd. Basarabia şi zona de acces Arena Naţională, pe strada Maior Coravu, pe str. Tony Bulandra, pe străzile care acced spre strada Maior Coravu dinspre strada Vatra Luminoasă şi invers, precum şi pe străzile care acced spre strada Maior Coravu dinspre strada Arhitect Hârjeu (str. Arhitect Gheorghe Sterian, pe cele două bretele care acced spre strada Maior Coravu).

Începând joi, ora 16.00, se va restricţiona parcarea autovehiculelor pe strada Vatra Luminoasă, pe Bd. Pierre de Coubertin, pe str. Tony Bulandra precum şi pe Bd. Basarabia, stânga / dreapta faţă de accesul în Complexul Arena Naţională. Mijloacele R.A.T.B. care circulă pe Str. Vatra Luminoasă şi au capăt de linie în rondul de pe Bd. Pierre de Coubertin, vor fi deviate pe Str. Tony Bulandra, având capăt de linie la Depoul Vatra Luminoasă. România va întâni, vineri, de la ora 21.45, pe Arena Naţională, reprezentativa Poloniei, în preliminariile Cupei Mondiale. 

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite