Remiză în deplasare pentru Victor Piţurcă în Liga Campionilor Asiei
0
Victor Piţurcă
Victor Piţurcă îşi continuă seria rezultatelor bune de pe banca echipei saudite Al-Ittihad Jeddah, care a remizat, în deplasare, în runda inaugurală a grupelor Ligii Campionilor Asiei.
Elevii lui Victor Piţurcă au fost aproape să câştige în Uzbekistan, în faţa celor de la Lokomotiv Taşkent, în Grupa A, după ce au deschis scorul prin vedeta Gelmin Rivas, în minutul 35. Lokomotiv a egalat pe final, prin Sardor Mirzaev, în minutul 88.
Veteranul Lucian Sânmărtean a fost titular în echipa fostului selecţioner al României, fiind înlocuit cu Ahmed Al-Nazera în minutul 90. În etapa viitoare, pe 1 martie, Al-Ittihad va disputa returul cu Lokomotiv, pe teren propriu.
Citeşte şi: