Reacţia oficialilor de la Brisbane, după abandonul Simonei Halep. Ce cred ei că se va întâmpla în continuare cu ea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep
Simona Halep

Simona Halep a abandonat în primul turneu al anului 2016, cel de la Brisbane, acuzând probleme medicale mai vechi.

Organizatorii turneului australian au primit o grea lovitură, prin abandonul Simonei Halep, urmat la scurt timp de cel al Mariei Şarapova, pierzând astfel din start două nume grele de pe tabloul principal. "Suntem trişti să vedem că Simona s-a retras şi sunt dezamagită pentru fanii nostri, întrucât ştiu că abia aşteptau să o vadă jucând. Competitia este însă extrem de puternică în continuare, cu multe jucătoare foarte bune", a declarat directorul turneului, Cam Pearson, care i-a urat însănătoşire grabnică Simonei şi mult succes la turneele viitoare. 

Halep a participat o singură dată la turneul de la Brisbane, fiind învinsă acum patru ani, în primul tur de Kim Clijters. Ea a anunţat că ca participa la turneul de la Sydney, programat  săptămâna trecută.

După Halep, a abandonat şi Şarapova. Cine poate profita de acest lucru

Strategie sau dureri? Există o poză care nu o arată pe Simona Halep chiar accidentată

Simona Halep despre antrenorul Darren Cahill: "Acum e al meu, doar al meu!" 

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite