Povestea lui Tomas Ryde, omul care a calificat naţionala feminină de handbal la Olimpiada de la Rio. Suedezul are o meserie de bază greu de bănuit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Calificarea echipei de handbal feminin la Olimpiada de la Rio de Janeiro se datorează într-o bună măsură şi lui Tomas Ryde.

„Echipa României joacă altceva. Este total schimbată, iar acest lucru se poate vedea cu ochiul liber”. Declaraţia îi aparţine Cristinei Neagu, cea mai bună jucătoare din lume şi vine după ce naţionala de handbal feminin a obţinut bronzul mondial şi s-a calificat en-fanfare la Olimpiada de la Rio de Janeiro.
Schimbarea de care vorbeşte Neagu se datorează în mare măsură selecţionerului suedez Tomas Ryde, cel care a preluat echipa în primăvara anului trecut, descătuşând energii nebănuite în nişte jucătoare care la un moment dat păreau că-şi atinseseră limitele sub biciul verbal al fostului antrenor Gheorghe Tadici, care nu rata nicio ocazie de a li se adresa jucătoarelor cu expresia „Bă, fetelor!” 
Venirea lui Tomas Ryde la naţională n-a fost agreată de toată lumea, şi chiar Tadici a condus tabăra contestatarilor, socotind că e o jignire pentru tehnicienii români ca un străin să conducă România, dar iată că această mutare s-a dovedit una câştigătoare. Ryde a reuşit în primul rând să inspire echipei o încredere fantastică. Iar asta vine din mentalitatea lui crescută sănătos într-o ţară civilizată. Puţină lume ştie că atunci când Tomas şi-a dat acceptul să antreneze România, el i-a spus preşedintelui Alexandru Dedu că această echipă va fi cea mai bună din lume. „Mi-a căzut falca atunci când l-am auzit, dar el chiar credea asta. Şi am fost aproape de aurul mondial. Dacă nu pierdeam în prelungiri cu Norvegia, sigur am fi ieşit campioni mondiali. Tomas are o siguranţă de sine dezarmantă. E foarte organizat şi elaborat. Programul pe care mi l-a trimis anul acesta se numeşte Programul echipei naţionale a României pentru aurul olimpic! Poate nu o să ieşim campioni olimpici, dar dacă nu îţi propui, chiar nu ai cum să ieşi. Noi o să-i asigurăm toate condiţiile de care are nevoie pentru a face un rezultat bun la Olimpidă”, a dezvăluit Dedu, la Realitatea TV. El a dezvăluit şi faptul că suedezul are contract până după Jocurile Olimpice, dar că intenţia Federaţiei este a-i prelungi angajamentul măcar pănă la finalului anului, pentru ca Ryde să antreneze România şi la Campionatul European, din decembrie, care se va disputa chiar în Suedia. 
Cel mai tânăr selecţioner al Suediei


Tomas Ryde are 55 de ani şi este unul dintre cei mai apreciaţi antrenori de handbal din lume, chiar dacă profesia sa de bază este aceea de poliţist. După ce a făcut liceul de gimnastică, Tomas s-a înscris la Şcoala de Poliţie, practicând în paralel handbalul. Ce-i drept, nu la un nivel ridicat, ci aşa, ca între poliţişti. La 22 de ani s-a lăsat din cauza unor accidentări repetate, care au necesitat o operaţie al genunchi. S-a apucat de antrenorat şi pentru început a predat lecţii de handbal unor tineri din Tyrreso, apoi a preluat echipa locală de fete şi cu ea a câştigat trei titluri de campioană a Suediei. La 30 de ani a devenit selecţionerul naţionalei feminine a Suediei. Cel mai tânăr selecţioner din istoria ei şi omul care a readus-o la un Campionat Mondial după 30 de ani de absenţă. Ryde a pregătit Suedia între 1990 şi 1994 şi între 1999 şi 2002, cel mai bun rezultat fiind locul 6 la Mondialele din 1993. Ryde a antrenat ulterior în Danemarca, acolo unde handbalul este mai dezvoltat decât în Suedia şi a câştigat Liga Campionilor cu Viborg, în 2006.  În CV ul său se pot observa însă multe pauze şi asta pentru că Tomas nu s-a înhămat decât la proiecte în care a crezut 100%. Cât a stat pe tuşă n-a şomat. Şi-a dezvoltat o prosperă afacere imobiliară, a antrenat o micuţă echipă de hochei pe gheaţă, unde a fost şi director sportiv, a făcut un master în comunicare, s-a ocupat de familie. E căsătorit de 28 de ani cu Maria şi împreună au trei copiii.
Filozofia antrenorului Thomas Ryde se bazează mult pe comunicare şi nu numai pe cea din teren. „Eu ştiu handbal, dat fetele ştiu şi ele foarte mult handbal. De aceea e important să punem împreună în practică tot ceea ce ştim”, spune suedezul, care vorbeşte mult cu fetele, le explică orice amănunt, dar ascultă atent şi ceea ce cred acestea. Mizează mult pe latura psihică şi le cere acestora să comunice permanent între ele atât pe teren cât şi în afara lui. Acesta este unul dintre factorii care a făcut ca la echipa României atmosfera să se schimbe semnificativ, lucru recunoscut de toate fetele.
 

Tomas Ryde FOTO AP

FRH vrea să-i prelungească contractul lui Ryde pănă la finalul anului

A fost dorit şi în 2008
Tomas Ryde a fost la un pas să preia România şi în 2008. Narcisa Lecuşanu şi Cristina Vărzaru, care jucau în Danemarca,  îl propuseseră la naţională, iar Cristian Gaţu îmbrăţişase ideea, numai că Ryde era sub contract şi nu se putea despărţi aşa uşor de Viborg, iar FRH nu avea bani să plătească rezilierea contratului. Aşa că mutarea a căzut. Şi interesant este că, după ce  a plecat de la Viborg  şi până în 2015 Ryde nu a mai antrenat pe nimeni, dezvoltând o afacere cu echipamente sportive. Tot Narcisa Lecuşanu este cea care l-a recomandat pe Ryde la naţională şi în 2015.

„Această echipă a Românei, într-o zi bună, poate bate orice naţională din lume!”
Tomas Ryde, selecţioner România

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite