Cel mai bun patinator român: a rămas fără un ochi, nu a renunţat să se antreneze şi reprezintă ţara pe banii lui
0
Cel mai bun patinator român din ultimii ani, Zoltán Kelemen, se pregăteşte de competiţii şi participă la ele pe propriii lui bani.
Situaţia a fost comentată de vicepreşedintele Federaţiei Române de Patinaj: „Zoltán Kelemen, cel care ne-a reprezentat la Jocurile Olimpice, s-a pregătit pe banii lui, s-a dus la concursuri pe banii lui, dar pe spate a avut steagul României şi nu este admisibil ca un sportiv de calibru care-şi reprezintă ţara să o facă pe propriii bani“, a declarat Cornel Gheorghe potrivit SportTotalFM.
Dincolo de cariera sportivă, Zoltán Kelemen are o poveste personală aparte: în copilărie, la vârsta de şase ani, şi-a pierdut ochiul drept. Episodul nu l-a împiedicat totuşi să persevereze în sportul pe care l-a ales. În vârstă de 27 de ani, Kelemen a reprezentat România la Jocurile Olimpice din 2010 şi 2014, în ambele ediţii clasându-se în primii 30 de concurenţi.
Ştiri pe aceeaşi temă:
VIDEO Ea este noua campioană olimpică la patinaj: rusoaica Adelina Sotnikova are doar 17 ani