„Pe Popescu îl vrem!” – Povestea unui inedit transfer din fotbalul românesc orchestrat de însuşi Nicolae Ceauşescu

Încă din anii ’50, generalul Nicolae Ceauşescu frecventa meciurile şi banchetele echipei de fotbal CCA, „strămoaşa“ actualei Steaua Bucureşti, al cărei fan înfocat a fost mereu.

Când a început Nicolae Ceauşescu să meargă pe stadioane şi să susţină echipa de fotbal CCA (Casa Centrală a Armatei, în prezent Steaua), rămâne un mister pe care nici apropiaţii nu l-au elucidat. Deja în anii '50-'60, Ceauşescu era cunoscut ca un fan înfocat al CCA şi un bun cunoscător al fotbalului intern.

După cum îşi amintea Gheorghe Constantin, una dintre gloriile de-atunci ale echipei roş-albastre, era nelipsit de la meciuri şi de la banchetele prin care se sărbătoreau victorii importante. În afara lui Ceauşescu, „microbul" fotbalului îi „îmbolnăvise" şi pe alţii. Gheorghe Apostol şi Alexandru Drăghici erau doi dintre mai marii partidului pasionaţi de acest sport. Din 1950, Drăghici şi Ceauşescu au intrat în ministerele Internelor, respectiv Apărării Naţionale. Din aceeaşi perioadă datează şi competiţia dintre cluburile sportive ale acelor ministere, dusă de multe ori dincolo de regulamente, a relatat Historia. 

„Consilierul" lui Dej la fotbal

După 1955, ca membru al Biroului Politic, printre altele, Nicolae Ceauşescu era însărcinat şi cu problemele sportive. Devenise într-un timp şi „consilierul" lui Gheorghiu-Dej în materie de fotbal. De câte ori secretarul partidului avea vreo nelămurire despre vreun sportiv, antrenor sau club, îl chestiona pe mai tânărul coleg de partid. Dese erau situaţiile în care în timpul deplasărilor prin ţară, conducătorului român i se prezenta vreo jalbă sau i se cerea o „intervenţie". O astfel de întâmplare relatează Paul Sfetcu, şeful de cabinet al prim-secretarului CC al PMR, între 1952-1965: „Odată Gheorghiu-Dej s-a deplasat la Cluj cu alţi membri ai conducerii de partid şi de stat pentru a stabili şi analiza împreună cu organele locale măsuri referitoare la dezvoltarea economico-socială a oraşului şi regiunii. Cu această ocazie s-a dus şi la universitate unde a discutat cu cadrele universitare şi cu studenţii. Aici s-a confruntat cu o situaţie inedită şi neaşteptată: fotbalul. Dintre studenţii întrebaţi dacă sunt mulţumiţi cu condiţiile de viaţă şi învăţătură s-a făcut auzită solicitarea: «Să ni-l daţi pe Popescu!» (n.r. - Octavian Popescu, jucător de fotbal al echipei Rapid, student la Universitatea din Cluj). Lui Gheorghiu-Dej i s-a părut că nu a auzit bine şi de aceea a întrebat din nou: «Ce aţi spus că vreţi?» «Pe Popescu îl vrem!», i s-a răspuns în cor de către auditoriu. Nedumerit, Gheorghiu-Dej s-a întors spre Nicolae Ceauşescu care se afla prin apropiere şi l-a întrebat: «Care Popescu? Şi pentru ce?» Răspunsul a fost că este vorba de un jucător de fotbal şi că este bine să le satisfacă dorinţele. «Al vostru să fie Popescu!», s-a adresat atunci Gheorghiu-Dej solicitanţilor care şi-au manifestat zgomotos şi în inedite feluri mulţumirea. După ce s-au liniştit, o altă voce a solicitat să li-l dea şi pe Constantin. Dar Ceauşescu, care era un înfocat susţinător al echipei militare, presupunând că este vorba de un jucător al clubului armatei, l-a sfătuit să refuze". Dej a regretat mai târziu bunăvoinţa arătată faţă de universitarii clujeni. Mai mulţi suporteri ai Rapidului, ceferişti aşa cum şi el fusese în tinereţe, i l-au cerut pe Octavian Popescu înapoi. „Iată că nici n-am ajuns bine în Bucureşti şi problemele au apărut. Uite în ce m-a băgat Nicu", s-a plâns şefului de cabinet.