Patronul Rapidului anunţă o veste mare: "La vară ieşim din insolvenţă!"
0
Rapid a obţinut şapte puncte în acest retur iar misiunea salvării de la retrogradare nu mai pare deloc imposibilă pentru giuleşteni.
Patronul acestora, Valeri Moraru e chiar mult mai optimist şi anunţă că obiectivul echipei se poate schimba de la vară. "Noi ne dorim şi pot spune că e posibil să ieşim din insolvenţă la vară, până să înceapă următorul sezon. Din punctul de vedere al procedurilor în momentul de faţă suntem peste aşteptări. Cu dosarele suntem destul de înaintaţi, să vedem cum decurg lucrurile şi la termenele următoare. Dar ar fi păcat de echipa asta să nu facem tot posibilul să ieşim din insolvenţă.Avem jucători valoroşi care zic eu că au demonstrat până acum şi chiar ar fi păcat să nu ne propunem obiective mai îndrăzneţe precum participarea în cupele europene", a afirmat Moraru pentru Mediafax.
FC Rapid a fost prima echipă din Liga 1 care a intrat în insolvenţă. La 7 decembrie 2012, Tribunalul Bucureşti a deschis procedura asupra grupării giuleşteane, aflată la acel moment în proprietatea lui George Copos.În prezent, şapte cluburi din Liga I sunt în procedură de insolvenţă: FC Rapid, Universitatea Cluj, Oţelul Galaţi, FC Dinamo, CFR Cluj, Petrolul Ploieşti şi FC Braşov.