OPINIE România, ţara în care nu contează competenţa
0Să fii ziarist de origine iraniană în România are şi părţi bune. Uneori, când ai tendinţa să spui că cei mai mulţi incompetenţi puşi să conducă s-au adunat la tine în ţară, vezi ce se întâmplă aici. Şi atunci, realizezi că se poate şi mai rău.
Am aflat, oficial, despre plecarea lui Victor Piţurcă la Al-Ittihad la 16 octombrie. Adică acum 10 zile. E de presupus că, în calitatea lui de preşedinte FRF, Răzvan Burleanu a aflat înaintea mea că Piţurcă va pleca la Al-Ittihad. Pornind de aici, reiese că omul numărul 1 din fotbalul românesc a avut la dispoziţie minimum două săptămâni pentru a găsi un înlocuitor pentru fostul selecţioner. Văzând ce soluţie a găsit, mai reiese ceva: domnul Burleanu a pierdut timpul în aceste două săptămâni.
Din momentul în care s-a oficializat despărţirea de Victor Piţurcă şi până când site-ul FRF a anunţat noul staff al naţionalei, Răzvan Burleanu a făcut o singură deplasare în căutarea unui antrenor. S-a dus în Ucraina pentru a-l convinge pe Mircea Lucescu, ceea ce, oricum, părea varianta cu cele mai mici şanse de reuşită.
În 2014, România duce lipsă de jucători de valoare, dar are destui antrenori de clasă. Să-i ignori pe Cosmin Olăroiu, Dan Petrescu, Ladislau Boloni, să alergi prin Ucraina după Mircea Lucescu (care la 69 de ani, probabil, are chef de orice, numai de un nou început nu), pentru ca, într-un final, să numeşti un selecţioner care ieşise la pensie, plus trei secunzi pe care nu-i recomandă nimic pentru a fi la naţională, asta da dovadă de iresponsabilitate.
Oare ce l-a oprit pe Răzvan Burleanu să ia avionul şi, în aceste două săptămâni, să se deplaseze în Emirate şi în Qatar pentru a găsi un selecţioner competent pentru echipa naţională? N-ar fi avut timp suficient să ajungă în două ţări ca să negocieze cu trei antrenori? Bun. Ar fi putut să-i delege, spre exemplu, pe Gino Iorgulescu şi pe Andrei Vochin să meargă în Dubai pentru discuţiile cu Olăroiu, în timp ce el ateriza la Doha pentru a afla dacă şi în ce condiţii sunt dispuşi să vină la naţională Petrescu şi Boloni.
Faptul că nu s-a făcut nimic din toate astea dovedeşte că, în realitate, nu s-a dorit instalarea unui antrenor valoros, şi, aşa cum se întâmplă mai mereu în România, competenţa a fost ultimul criteriu care a contat.
Cine îşi imaginează că, fiind sub contract, Olăroiu, Petrescu şi Boloni ar fi refuzat, la unison, naţionala se înşală amarnic. „Eu am discutat cu Olăroiu şi mi-a spus că renunţă la bani, renunţă la tot pentru echipa naţională. Dacă federaţia se înţelege cu clubul lui, atunci Olăroiu e dispus să vină la naţională“. Declaraţia îi aparţine lui Gino Iorgulescu, cel mai apropiat om de Cosmin Olăroiu din fotbalul românesc.
Iar Gino ştie ce spune! Cosmin Olăroiu, omul care din 2007 până acum a luat zece trofee în Arabia Saudită, Qatar, România şi Emirate, omul de numele căruia se leagă cea mai mare performanţă la nivel de cluburi de după Revoluţie, calificarea în semifinalele Cupei UEFA, ar fi venit la naţională, renunţând la salariul său de cinci milioane de euro la Al-Ahli Dubai. Ar fi venit, dar nu putea să se autonumească la naţională. Dacă îl vrei pe Olăroiu, atunci, înainte să-i oferi bani şi proiecte, trebuie să-i arăţi respect. Iar pentru asta te deplasezi la faţa locului şi vorbeşti cu el şi cu oficialii clubului unde lucrează acum.
Probabil, în conferinţa sa de luni, Răzvan Burleanu ne va spune că s-a ales varianta Anghel Iordănescu în criză de timp şi în lipsa altor soluţii. E o explicaţie pentru naivi, la fel ca şi discursul sofisticat, dar gol de conţinut al unui personaj care vrea să lase impresia că e elegant şi cult, dar care şi-a dat arama pe faţă când a aprobat un imn golănesc cu versul „Pe ei, pe mama lor“.
CITEŞTE ŞI:
Se încarcă comentariile...
