O nouă victorie fără glorie pentru “divizionarii” lui Iordănescu
0Echipa României, formată din jucători ce evoluează în campionatul intern, a învins cu 1-0 formaţia Zimbru Chişinău, ocupanta locului al treilea în campionatul Republicii Moldova.
Selecţionara divizionară a bifat un nou succes în stagiul din Antalya, 1-0 cu Zimbru Chişinău, însă jocul elevilor lui Anghel Iordănescu a fost unul şters. După doar 28 de secunde, Ioan Hora profita de o eroare în defensiva moldovenilor şi reuşea să înscrie cu un şut plasat pe lângă Vozinha. A fost singurul eveniment notabil din tabăra tricolorilor în prima repriză, exceptând accidentarea lui Valerică Găman.
Înfiinţat în 1947, clubul Zimbru Chişinău este departe de faima din anii ’90, când a câştigat de opt ori campionatul intern. Astăzi, moldovenii se pot lăuda doar cu un fotbalist cu nume de artist, Dan Spătaru, şi un antrenor, Simão Freitas, care se află la prima sa experienţă la o echipă de seniori. În actualul sezon ocupă poziţia a treia, după 16 runde, la 5 puncte în spatele liderului din Liga Naţională, Şerif Tiraspol. Şi totuşi, pretendenţii la un loc în lotul pentru Euro 2016 n-au contat deloc în atac în partea a doua a întâlnirii. Cu o singură excepţie. Denis Alibec a ratat un penalty obţinut tot de el, mingea trimisă de jucătorul Astrei lovind bara. Concluzia serii a tras-o fostul mare tenismen Ilie Năstase: “E o bătaie de joc cantonamentul naţionalei. Mai bine juca echipa naţională cu Steaua într-un meci amical”.
Ultimul meci al tricolorilor este programat sâmbătă, de la 17.00, împotriva echipei Beroe Stara Zagora (Bulgaria).
ROMÂNIA
S. Lung Jr. (Buzbuchi, 85) - Benzar, V. Găman (Hodorogea, 33), Săpunaru, Vătăjelu (S. Filip, 46) - Ropotan, Nedelcearu (Mateiu, 46) - Rotariu, Răduţ (A. Ivan, 76), Fl. Tănase (Enache, 63) – Hora (Alibec, 63).
Selecţioner: Anghel Iordănescu