Nu sunt prietene, dar sunt românce! Cum o poate ajuta Sorana Cîrstea pe Simona Halep chiar în primele zile din 2018

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep şi Sorana Cîrstea sunt primele două jucătoare din România în clasamentul WTA, ocupînd locul 1, respectiv locul 37 în ierarhia tenisului feminin.

Aşa cum ambele au afirmat, nu există o relaţie de prietenie între ele, dar asta nu înseamnă că ar avea ceva de împărţit. Soarta face ca la începutul anului viitor, Sorana Cîrstea să-i poată da o mână de ajutor Simonei, ce-i drept, într-un context mai larg, în care trebuie îndeplinite şi alte condiţii. 

Sorana Cîrstea este singura jucătoare din România, din Top 100 WTA, care nu participă la turneul de la Shenzhen, preferând Brisbane. Acolo unde sunt e prezentă şi principala rivală a Simonei Halep, din clasamentul WTA, adică Garbine Muguruza. Ea poate apărea în faţa Soranei în sferturile de finală ale turneului.

Traseul virtual al Soranei Cîrstea la Brisbane:

Tur 1: jucătoare venită din calificări 
Tur 2: Stosur/Sevastova
Sfert de finală: Muguruza
Semifinală: Kvitova/Garcia
Finală: Konta/Svitolina/Pliskova

Simona Halep are avantaje şi dezavantaje la începutul anului 2018. Ea are de apărat mai puţine puncte decât Muguruza în prima săptămână din 2018, pentru că anul trecut a ieşit în turul II la Shenzhen, în vreme ce Muguruza a fost în semifinale la Brisbane. Pe de altă parte, turneul de la Brisbane este mai bine cotat decât cel de la Shenzhen. Învingatoarea de la Shenzhen va primi 280 de puncte WTA, în timp câştigătoarea turneului de la Brisbane primeşte 470 de puncte. Dacă Muguruza triumfă la Brisbane, Halep trebuie să câştige turneul pentru a continua pe locul 1. Dacă Muguruza pierde finala de la Brisbane, Halep va fi nevoită să ajungă în semifinale pentru a rămâne liderul WTA. Dacă Muguruza pierde finala de la Brisbane şi Halep se opreşte în semifinale, cele două vor fi la egalitate de puncte. Totuşi, Simona va rămâne lider pentru că a obţinut mai multe puncte la turneele importante: Premier 5, Premier Mandatory, Turneul Campioanelor şi turneele de Grand Slam.

Posibilul traseu al Simonei Halep la Shenzhen ( Vezi AICI cu cine poate juca Simona)

halep

Există şi o a treia variantă de schimbare a liderului mondial WTA. Caroline Wozniacki poate reveni pe locul 1 WTA după 5 ani, dar daneza trebuie să câştige la Auckland şi să spere ca Muguruza să nu ajungă în finală la Brisbane, iar Halep să piardă înainte de sferturile turneului de la Shenzen.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite